Ce il motiveaza pe un angajat valoros?

Ce il motiveaza pe un angajat valoros? Care sunt metodele standard de motivare? Eticheta de cel mai bun angajat, zambetul, bataia pe umar, un mic stimulent financiar… Cam asta inteleg cei mai multi manageri prin motivare, considerand totodata ca metodele enumerate mai sus constituie nu numai un act de generozitate din partea lor, a managerilor, ci si un imbold suficient de puternic pentru ca oamenii sa-si descatuseze intregul potential si sa-l puna la treaba pentru bunul mers al firmei.
Ca urmare e de inteles mirarea acestor manageri cand constata ca lucrurile nu evolueaza chiar asa cum se asteptau ei si ca, dupa o foarte scurta perioada de entuziasm, oamenii revin blazati la munca lor de zi cu zi, fara prea multa implicare si fara idei stralucite care sa propulseze firma inainte.

„Sunt niste lenesi”, trag concluzia respectivii manageri, omitand insa sa se intrebe, fie si numai pentru o secunda, daca nu cumva problema nu e la angajati.

Ce uita acesti manageri e faptul ca intr-o firma nu suntem la scoala (si cu atat mai putin la gradinita). Una e sa lucrezi cu copii, unde etichetele si zambetele aruncate din cand in cand pot da rezultate, si alta e sa lucrezi cu oameni in toata firea, valorosi, care au ambitii si scopuri personale ce tin de chestiuni foarte serioase: implinire, satisfactii, prestigiu.

Pentru acesti oameni, adevarata motivare a alta: ei se simt plini de entuziasm si dornici sa-si exprime creativitatea si intregul potential intr-o singura situatie, atunci cand sunt stimulati sa isi ia activitatea cat mai in serios.

Iar treaba asta se intampla doar daca sunt lasati liberi.
Liberi de a face sau de a nu face.

Ei primesc, bineinteles, niste sarcini, niste obiective, dar trebuie sa poata decide singuri, intr-o cat mai mare masura, cum sa faca pentru a atinge respectivele obiective. Nu trebuie incorsetati in tot felul de rutine si proceduri si in niciun caz nu trebuie descurajati atunci cand vor sa iasa din tipare si sa incerce (macar sa incerce!) sa faca lucrurile altfel. In caz contrar, vor intelege un singur lucru, ca a sta in banca lor e cea mai buna strategie pentru ei.

Chiar si angajatul care nu tine neaparat sa isi largeasca responsabilitatile trebuie stimulat sa dea ce e mai bun in el. Nu cu cuvinte – “Hai, incearca, vei vedea ca o sa te descurci!” – care nu numai ca nu folosesc la nimic, dar mai par si stupide, ci cu obiective noi – “Ce-ar fi sa scoti un nou produs si sa dai lovitura cu el?” “Ce produs? Cum trebuie sa fac?” “Cum vrei, tu decizi!”

Sa oferi o sansa – aceasta e toata filosofia. Exista intotdeauna cineva care are nevoie de o sansa. Iar daca oamenii simt ca li se permite sa incerce sa isi depaseasca propriile limite, atunci se respira un alt aer: se trezeste in fiecare persoana care are un temperament de luptator dorinta de a demonstra ce poate. Acea dorinta care a separat intotdeauna invingatorii de invinsi, succesele de insuccese, marile firme de cele mediocre. Aceasta dorinta, daca este lasata libera sa se exprime, poate face ca o persoana, chiar daca e vorba de ultima sosita in firma, sa intre in competitie cu ea insasi, si nu cu colegii.

A face un lucru bine din placerea de a-l face bine. A da ce-i mai bun din tine pentru a avea satisfactia atingerii unui obiectiv prin fortele proprii. Nici etichetele, nici bataile pe umar, nici frazele motivante nu pot inlocui asta. Libertatea de actiune este o chestiune aproape magica si ea este cautata asiduu de cei care vor sa fie invingatori.

Sursa foto: www.pexels.com