100 de ani si Eugen Jebeleanu
eugen jebeleanucentenarsocietatea romana de radiodifuziune
Cei 100 de ani de la nasterea poetului Eugen Jebeleanu dau prilej, pe 28 aprilie, pentru organizarea unei manifestari consacrate acestui eveniment.
Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane (MNLR) va fi cadrul perfect evocarii personalitatii poetului Eugen Jebeleanu. Iar "Fonoteca de aur" a Societatii Romane de Radiodifuziune va "actualiza" perfect vocea marelui artist, care va interpreta poeme intr-o maniera unica. Prezenti vor fi poeta Ileana Malancioiu, Gabriel Dimisianu, critic literar, si Radu Cosasu, scriitor si gazetar.
Nu va lipsi expozitia de manuscrise, fotografii, documente si desene din arhiva familiei. De asemenea, va fi prezentat volumul "Hanibal", aparut de curand la Editura Muzeul Literaturii Romane.
Membru titular al Academiei Romane din 1974, Eugen Jebeleanu (24 aprilie 1911 - 21 august 1991), poet, publicist si traducator, laureat, in 1971, al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia, precum si al premiului "Herder", in 1973, din Austria, s-a integrat coordonatelor internationale, in mod special, cu "Surasul Hiroshimei". Un poem civic si umanitar, tradus in numeroase limbi, dar mai ales in SUA, America Latina si Republica Moldova.