Manageri de top care renunta de bunavoie la salarii de lux

Tags: downshiftingmangeri de topafacere

Ati auzit, probabil, de manageri de prin multinationale care, la un moment dat, satui de stres si de programul infernal, spun pur si simplu "STOP!" si iau masuri radicale: renunta la jobul lor foarte bine platit, vand tot ce au si se muta undeva la tara, unde isi deschid o pensiune turistica sau o mica ferma si se bucura de binefacerile unei vieti mult mai simple si mai lipsite de griji. Schimbarea aceasta radicala poarta numele de "downshifting" (s-ar putea traduce prin "reducerea turatiei") si este destul de populara in societatile puternic industrializate.

Pentru un manager dintr-o corporatie, de obicei din zona middle, ziua de munca se desfasoara cel mai adesea intr-un ritm nebunesc: sarcini peste sarcini (sau task-uri, daca vreti), prezentari, rapoarte, deadline-uri, sedinte, intalniri cu clientii, presiuni din partea sefilor mai mari si multe-multe ore suplimentare, chiar si in weekend (asta daca weekend-ul respectiv nu este ocupat deja cu actiuni de team building).

E-adevarat, salariul este consistent, iar functia detinuta suna pompos, doar ca aceste avantaje nu justifica nici pe departe lipsa de timp liber pentru familie, pentru prieteni sau pentru hobby-urile personale si nici stresul constant sau sentimentul frustrant al managerului respectiv cum ca isi iroseste viata, fara sa lase nimic palpabil in urma lui, muncind strict pentru profitul actionarilor.

In Occident, multi au inceput sa inteleaga lucrul acesta si, ca urmare, refuza sa se mai inregimenteze ca sclavi ai corporatiilor si sa mai alerge dupa bani si functii. In consecinta, acesti oameni decid sa profite mai inteligent de viata lor, se debranseaza de la ritmul nebunesc al jobului corporatist si renunta la materialism si la consumerism in favoarea unui trai mai simplu si mai putin indestulat, dar care le asigura totusi toate lucrurile de baza de care au nevoie.

Vorbim aici, asadar, de o schimbare radicala si voluntara a stilului de viata. O schimbare care presupune parasirea unui job foarte bine platit, incetinirea instantanee a ritmului activitatii zilnice si castigarea de timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat: sanatate, familie, spiritualitate.

Practic, este trecerea de la “a avea” la “a fi” sau, in termeni psihologici, este trecerea de la satisfacerea nevoilor de supravietuire, realizare, recunoastere, afirmare la satisfacerea nevoilor superioare din piramida lui Maslow - nevoi estetice, de cunoastere si de fructificare la maximum a capacitatilor personale.

Cum spuneam, fenomenul de downshifting este destul de popular in tarile industrializate – in SUA, in Australia, in tarile Europei de Vest – dar asta nu inseamna ca oricine poate deveni downshifter. Ca sa poata sa faca acest pas, cineva trebuie sa aiba un set de valori bine stabilite, un obiectiv precis, maturitate, mult curaj, anumite rezerve financiare pentru perioada imediat urmatoare, flexibilitate in fata schimbarii si o oarecare... inconstienta.

Exista downshifting si in Romania?

In Romania, nu se prea poate vorbi de acest fenomen, cu toate ca au fost cateva cazuri interesante, dintre care cel mai celebru este cel al lui Mihai Ghyka, managerul general de la Interbrew care in 2008 a facut un “downshifting partial” si a plecat pentru o perioada de doi ani de la conducerea companiei (a revenit in 2010, apoi a fost recrutat de Vodafone).

Motivele pentru care nu avem (inca) un trend consistent de downshifting in Romania sunt mai multe. In primul rand, pentru a se putea face aceasta schimbare radicala, e nevoie sa existe obligatoriu o anumita indestulare, o anumita siguranta a zilei de maine – nimeni nu-si doreste sa plece din multinationala si peste o luna sa moara de foame. Nu intamplator, downshifting-ul este popular strict in societatile evoluate, unde exista un confort material ce faciliteaza analiza propriei vieti, a valorilor cu adevarat relevante pentru individ.

In Romania, acest confort material nu exista. Din contra, cei mai multi romani se lupta din greu sa-si pastreze joburile, asa ca e greu de presupus ca unii ar renunta de bunavoie la ele si sa-si riste astfel insasi supravietuirea. E-adevarat, sunt si persoane care au ajuns la un nivel la care traiesc foarte bine si care ar putea sa mai “reduca turatia”, doar ca aici intervine al doilea motiv care impiedica downshifting-ul.

Acest motiv se lega de faptul ca Romania a iesit de prea putin timp din comunism, din acea perioada sumbra cu lipsuri si saracie generalizata. Ca urmare, oamenii sunt dornici sa acumuleze averi si sa reproduca un anumit stil de viata pe care inainte nu il vedeau decat prin filmele de pe casetele video care circulau clandestin. Ba mai mult chiar, exista o competitie in acest sens - cine a acumulat mai mult -, dupa cum exista si o competitie pentru functii, pentru pozitii sociale importante, vazute ca o modalitate de a iesi in evidenta, de a depasi plutonul.

Asemenea preocupari sunt normale si ele au existat si in tarile dezvoltate (si inca exista), doar ca acolo, in Occident, ele incep acum sa fie puse sub semnul intrebarii. De aici si situatia oarecum paradoxala care arata ca cetatenii din Est, din fostele tari comuniste, sunt adesea mai bine imbracati decat cei din Vest si conduc masini mai luxoase decat acestia. Si asta nu pentru ca vesticii nu si-ar permite haine si masini mai bune (dimpotriva!), ci pur si simplu pentru ca ei nu prea mai sunt interesati de asemenea achizitii, pe care le considera excese.

Romania se afla inca in faza achizitiilor materiale

Aceasta este preocuparea dominanta in ziua de azi, o preocupare caracteristica pentru o perioada in care oamenii aleg nesiliti de nimeni sa devina sclavii bancilor si ai societatilor de imprumut – pur si simplu pentru o casa mai mare, o masina mai buna sau doar pentru un cuptor cu microunde.

Si in aceste conditii, cand exista permanent o presiune financiara pentru a sustine aceste achizitii, e clar ca downshifting-ul nu are cum sa se manifeste - indivizii sunt obligati sa continue munca asidua, stresul, oboseala, frustrarile pentru a-si putea achita ratele. Responsabilitatile zilnice si lipsa unor bani economisiti le darama orice planuri pentru o viata mai linistita, iar la asta se adauga si faptul ca cei din jur i-ar privi in mod ciudat daca ar renunta la o slujba bine platita si la o functie de prestigiu pentru a creste vite sau albine in mediul rural.

O forma de downshifting tot exista insa. Doar ca e vorba de un downshifting fortat, in sensul ca multi romani renunta la jobul lor din mediul urban si se muta la tara, nu pentru ca doresc sa-si limpezeasca viata, ci pentru ca nu se mai descurca financiar. Si atunci recurg la ultima solutie: o gospodarie intr-un sat sau intr-o comuna, care sa produca necesarul de hrana si eventual un castig financiar cat de mic pentru cheltuielile zilnice.

Sa nu incheiem totusi acest articol fara sa mentionam si reversul medaliei: downshifting-ul nu este neaparat o solutie magica pentru a scapa de stres si a regasi un anumit echilibru sufletesc, intr-o atmosfera mult mai linistita. Un om obisnuit cu o viata activa de birou s-ar putea sa se plictiseasca destul de rapid de aceasta atmosfera linistita si sa ajunga sa regrete agitatia fostului loc de munca.

Dar asta numai daca fostul loc de munca nu i-a creat deja probleme grave, cum ar fi pierderea sanatatii sau instrainarea de familie. Daca au intervenit asemenea probleme, e clar ca nu mai e loc de discutii. Bolile grave pe fond de stres sau ruperea de cei dragi il fac pe oricine sa constientizeze care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata si il determina sa renunte, fara regrete, la goana nebuna dupa “a avea” sau “a fi cineva important”.