De ce suntem nevoiti sa consumam rosii turcesti in loc de rosii romanesti?
consum rosiirosii turciarosii romanesti
Din cantitatea de 70.000 de tone de rosii consumata anual in Romania, doar un sfert este de provenienta autohtona, restul se aduce din Turcia, al saptelea producator mondial de legume-fructe. Turcia a reusit sa se impuna pe piata noastra atat prin faptul ca poate furniza marfa tot anul, deci inclusiv iarna, cat si prin preturile mici practicate pe timpul verii, mai mici adesea decat ale producatorilor autohtoni (si asta in ciuda cheltuielilor cu transportul). Sa detaliem putin aceste aspecte.
Antalya e impanzita de sere. Cultura legumelor e atat de profitabila in aceasta regiune incat orice investitie se amortizeaza in maximum 4 ani. “De vina” este climatul mediteraneean bland, care face ca temperaturile sa nu scada niciodata, nici macar iarna, sub 9 grade, astfel incat cheltuielile cu incalzirea sunt extrem de mici, ajungand la doar 20%-30% din costul de productie. Din acest motiv, Turcia nu are competitor in Europa pentru rosiile produse in sezonul rece.
Dar nu numai climatul favorabil joaca un rol aici, mai intervin si alti factori. De exemplu, statul turc subventioneaza masiv legumicultura. Subventiile totale acordate ajung pana la 1.500 $/hectar, e-adevarat, intr-o forma indirecta, deoarece banii nu se platesc direct fermierilor, ci sunt folositi de stat pentru a acoperi o parte din cheltuielile cu irigatiile, curentul electric si motorina sau cu achizitia de seminte, ingrasaminte si pesticide.
In plus, fermierii turci beneficiaza si de credite ieftine. “Din 2007 incoace, statul si-a schimbat politica vizavi de producatori”, spune directorul firmei Haspak, unul dintre primii trei mari exportatori de rosii din Turcia. “Ca se ne incurajeze, ne ofera credite cu dobanda subventionata de 5% pe 7-10 ani, cu o perioada de gratie de 2 ani. Suntem scutiti si de plata impozitelor pentru muncitorii sezonieri, iar, suplimentar, guvernul suporta jumatate din costul de achizitie al unora dintre liniile de sortare-ambalare a rosiilor.”
Dar poate ca cel mai important factor de succes il constituie faptul ca micii fermieri s-au asociat in cooperative care e ocupa de vanzarea productiei catre exportatori si supermarketuri. “Noi am strans laolalta 250 de fermieri, care impreuna detin un total de 100 de hectare de sere si solarii cu rosii”, explica reprezentantul Haspak.
“Compania a semnat cu fiecare in parte un contract de fidelizare, prin care se angajeaza sa ii vanda minimum 60% din productie, cu conditia ca el sa accepte ca solariile sa ii fie inspectate saptamanal de inginerii nostri agronomi. Acestia verifica daca rosiile sunt sanatoase, verifica tratamentele si ingrasamintele aplicate, stadiul de dezvoltare a plantelor, dimensiuni, culoare, tot. Scopul e sa aducem rosiile fiecarui femier in parte la un standard de calitate conform cu cerintele de export.”
Zilnic, cinci ingineri ai firmei Haspak strabat cu masina satele din jurul Antalyei, viziteaza solariile si introduc in computer datele prelevate din teren, astfel ca la centrala companiei se stie in orice moment ce cantitate de rosii, cu ce diametru si din ce clasa de calitate poate fi culeasa in urmatoarele 24 de ore pentru a fi livrata supermarketurilor.
Un soft specializat arata inclusiv data la care s-au aplicat ultimele tratamente cu ierbicide si calculeaza data la care pot fi culese legumele pentru ca atunci cand ajung in supermarketuri sa nu prezinte reziduuri toxice. In cazul in care o rosie vanduta intr-un un supermarket din Franta e suspectata ca a produs imbolnavirea unui client, imediat Haspak poate identifica de la care dintre cei 250 de mici fermieri provine.
Toate aceste aspecte prezentate mai sus explica de ce Turcia domina piata rosiilor in timpul sezonului rece, dar nu ofera indicii despre succesul acestor rosii si vara, cand in Romania e plin sezon. Ar trebui atunci sa mancam in proportie de 100% rosii romanesti, dar acest lucru nu se intampla. De vina sunt doua lucruri.
Pe de o parte, producatorii autohtoni nu sunt asociati pe modelul celor din Turcia si ca urmare nu pot oferi un flux constant de marfa pe o perioada mai lunga de timp si la un anumit nivel calitativ, asa cum cer supermarketurile.
Iar pe de alta parte, aducerea rosiilor din Turcia este un proces caracterizat de o evaziune fiscala masiva, care permite practicarea unor preturi mai mici decat ale producatorilor autohtoni, in ciuda faptului ca marfa este adusa de la peste 1.000 km distanta. Mecanismul e urmatorul:
Un depozit angro local comanda marfa din Antalya, dar nu direct, ci printr-un intermediar, anume printr-o firma reala, care chiar exista in acte, dar care a fost creata special ca sa faca evaziune fiscala. Patronul acesteia este de cele mai multe ori o ruda mai saraca a unui membru al retelei, care a fost adusa din Turcia strict ca sa-si faca firma in Romania.
Firma intermediara importa paletul de rosii cu 100 de lei si il vinde depozitului cu 300 de lei, cu un profit urias. Iar depozitul il vinde la randul lui catre tarabagiu si supermarket tot cu 300 de lei, cu cat l-a luat de la firma-fantoma. Asadar cu profit zero, ca urmare nu are de platit TVA sau impozit pe profit la bugetul tarii.
Apoi, firma-fantoma nu-si achita darile la stat. Nu achita nici TVA, nici impozit pe profit, desi introduce in tara sute sau chiar mii de tiruri de marfa, iar la un moment dat “patronul” este trimis inapoi in Turcia, de unde nu-l mai aduce inapoi nici naiba.
E o schema simpla care, iata, prin evitarea platii darilor, permite mentinerea unui pret competitiv al rosiilor, mai mic decat al celor autohtone. Si, evident, situatia aceasta nu multumeste nici Statul roman si nici consumatorul roman, care se intreaba de ce este nevoit sa cumpere “turcisme”, in conditiile in care Romania se situeaza pe locul 6 in UE ca suprafata arabila pe cap de locuitor si are, deci, un potential agricol de exceptie.
