Schimbari importante pentru PFA: persoanelor fizice autorizate li se va recunoaste vechimea in munca

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Schimbari importante pentru PFA: persoanelor fizice autorizate li se va recunoaste vechimea in munca
Schimbari importante pentru PFA: persoanelor fizice autorizate li se va recunoaste vechimea in munca
de Vlad Strunescu la 06 Oct. 2021
vechime munca pfaschimbari regim pfastatut pfa

Senatul Romaniei a adoptat, cu 82 de voturi pentru, unul impotriva si 43 de abtineri, un proiect legislativ care recunoaste activitatea economica desfasurata de persoanele fizice autorizate drept vechime in munca sau vechime in specialitate.

 
Propunerea, initiata de USR-Plus, completeaza OUG nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate (PFA), intreprinderile individuale si intreprinderile familiale cu un nou articol potrivit caruia, activitatea prestata de PFA sa fie considerata vechime in munca si, dupa caz, vechime in specialitate.

Citeste si: Noi oportunitati de a face bani de acasa, fara sefi si fara program fix: totul depinde de disponibilitatea ta

 
Potrivit initiatorilor proiectului, ideea conform careia doar o activitate prestata in baza unui contract de munca poate fi considerata vechime in munca este, in 2021, caduca si nu corespunde foarte bine cu realitatea economica actuala. 

Potrivit Institutului National de Statistica, 22,6% din populatia activa a Romaniei lucreaza pe cont propriu sau ca lucratori familiali neremunerati.

Fara discriminare fata de ceilalti angajati

Asadar, nu exista niciun argument si niciun motiv pentru care sa fie mentinuta aceasta discriminare fata de persoanele fizice autorizate. 
 
"Statul trebuie sa-i sustina si sa-i incurajeze pe toti cetatenii care doresc sa lucreze, fie ca este vorba de munca prin contract sau ca liber profesionisti, intrucat ambele categorii cotizeaza la bugetul de stat", arata initiatorii proiectului.
 
Conform acestora, pe langa contribuabili, care nu mai sunt discrimanti, administratia publica ar avea de castigat de pe urma modificarii legislative, intrucat aceasta are trebuie sa-si regenereze resursele, dar persoane tinere, cu competente, care au lucrat ca PFA, nu pot fi luate in considerare de catre angajatorul public pentru ca activitatea pe care o fac ei nu este considerata vechime in munca.
 
Prin propunerea legislativa, se urmareste stabilirea acceptiunilor expresiilor vechime in munca si vechime in specialitate, ambele avand intelesul de perioada in care PFA a desfasurat activitatea economica si a achitat contributiile, taxele si impozitele legale, nefiind luata in considerare perioada in care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendata.
 
Potrivit proiectului, activitatile economice desfasurate de PFA constituie vechime in munca si, dupa caz, vechime in specialitate daca activitatea economica pe care o desfasoara a produs venituri nete in anul supus recunoasterii vechimii, a caror valoare este cel putin egala cu 12 salarii minime brute pe tara si este inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreste recunoasterea vechimii.
 
Propunerea legislativa pentru completarea OUG nr. 44/2008 va fi trimisa spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, for decizional in acest caz.
Legislatia actuala prevede ca PFA care desfasoara activitati economice este asigurata in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale si are dreptul de a fi asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj, dar nu permite ca activitatea prestata de o PFA sa fie considerata vechime in munca.

Foto: pexels.com
Jurnalist Manager.ro
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale

Partenerii nostri

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"Noutati Fiscale 2026. Reguli noi pentru societatile comerciale"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x