Editorial Florin Campeanu: Sunteti speriati?
romaniaeducatierevolutia industrialarevolutia digitalaprograme informaticeconstructiimedici
Pe la 1800, plus sau minus zece ani, Anglia a fost cuprinsa de febra Revolutiei Industriale. Newcomen, aproape 100 de ani inainte, inventase motorul cu aburi prevazut cu piston si cilindru, dar James Watt l-a perfectionat 70 de ani mai tarziu. Atunci a inceput totul. Cand Cartwright prezenta razboiul de tesut cu motor, muncitorii deja incepusera sa puna mana pe bate si sa distruga masinile. Progresul le fura locurile de munca. Iar adaptarea era un cuvant ce de-abia fusese trecut in Oxford Dictionary. Pana la intelegerea lui, avea sa mai curga apa pe Tamisa...
Mi-aduc aminte ca, acum vreo 30 de ani, am fost cu bunicul meu la o matusa din Ardeal. Prima oprire, inainte de a lua autobuzul spre o localitate superba, uitata de Dumnezeu printre dealuri, a fost locul ei de munca, in centrul Clujului. Lucra telefonista (sau "centralista") la ceea ce acum e Telekom Romania. Pe vremuri i se spunea simplu: "la telefoane". Acest "la telefoane" era o incapere uriasa, cu o centrala cat toate zilele si cu mii de fire pe care numai Dumnezeu si doamnele care lucrau acolo stiau cum sa le manuiasca. Cand se lasa un comutator, matusa mea spunea in casti: "Servus, ia spune nea Ioane, unde iti dau?". Nea Ioan vroia la mama lui. Matusa ii facea legatura: "Mama Anicuta, te cauta feciorul!". Mama Anicuta ii multumea calduros si vorbea cu baiatul.
Astazi, meseria matusii mele nu mai exista. Probabil ca nici Mama Anicuta, din pacate, pentru ca acesta este mersul firesc al vietii. Astazi, cand mama nu raspunde, o robotica iti spune impersonal: "Abonatul Telekom nu poate fi contactat...". Si asta a fost tot. Nici urma de relatie personala. Nici urma de acele conexiuni fabuloase care se realizau mai intai intre oameni si abia apoi intre aparate. Cand centralista stia ca Tanti Lenuta din capul satului e plecata 3 zile la copii si ca, daca o suna Vasile in legatura cu sapa la porumb, sa-i spuna ca totul ramane cum au stabilit... Poate ca acum, in epoca Whatsapp si Messenger, aceste lucruri par penibile. Ei bine, atunci nu erau. Atunci reprezentau o socializare mai intensa si mai sincera decat tot Facebook-ul din lume...
Companii care produc masini, adica ceva ce poti atinge, ceva ce te duce in concediu, iti cara familia si bagajele, valoreaza mai putin decat companii ce vand... fum. Un adolescent tarziu venit dintr-un club se aseaza in fata computerului cu ochii carpiti de somn si programeaza o aplicatie prin care poti vedea, sa zicem, toate benzinariile pe o raza de 20 de kilometri. A doua zi, trei fonduri de investitii se grabesc sa bage cate 100 de milioane de dolari in noua companie care, nu-i asa, are potential. "Dot-Com Bubble" din anii 2000, cand sute de companii aparute peste noapte au disparut peste... zi, nu ne-a invatat nimic. Continuam sa investim cu entuziasm in idei care mai de care mai nastrusnice, cu speranta ca una dintre ele va fi noul Google. Sau noul Facebook.
Revolutia digitala
Modificarile socio-culturale produse de noua revolutie, sa-i spunem revolutia digitala, sunt mai profunde decat putea anticipa pana si cel mai mare futurolog. Tineri care se intalnesc sa vorbeasca exact asta nu fac. Intalnirea este, in fapt, o sesiune de stat pe telefoane si tablete in grup. Conversatiile s-au redus la: "I-am dat like lui Taranu la poza aia. Bestiala!" sau "Ce faci mai, ma comentezi?". Sezatorile acelea in care copiii invatau sa cante si sa danseze sunt istorie. Astazi, copiii moderni se aduna in fata unui computer cu YouTube...
Paranteza. In liceu, un baiat mai mare, ale carui opinii erau foarte respectate, ne-a spus, secretos, ca digital inseamna ca "se poate apasa cu degetul"...
Sute de milioane de oameni si-au pierdut locurile de munca pentru ca aplicatiile informatice le fac treaba mai repede si mai bine. Fara eroare. De data aceasta, nu a mai luat nimeni bata de baseball sa sparga ecranul monitorului. Oarecum resemnati si cu un pachet de compensatii mai mic sau mai mare, in functie de companie, de tara si de... negocierea individuala, au plecat acasa. Multi dintre ei au iesit la pensie, dupa 2-3 ani de somaj si ajutoare sociale. Acestia sunt cei fericiti. Ceilalti, pe la 40 - 50 de ani, au incercat un dificil proces de reconversie profesionala. La acest capitol, tari precum Norvegia, Anglia, SUA, Canada au dat clasa. Altele au cheltuit sume imense pe cursuri de Fox Pro, un limbaj de programare depasit, inca folosit, limitat, pe la casele de marcat si programele de contabilitate. Eu am invatat in facultate limbaje de programare depasite din simplul motiv ca profesorii mei asta stiau... Si nu-si puteau pierde locul de munca, nu-i asa? De ce nu au invatat ei limbajele moderne? De ce nu s-au adaptat? Sa fim seriosi... Cand s-a adaptat sistemul de educatie din Romania ca sa o faca acum?
"Mi-au" ca pisica
Si am ajuns la ceea ce vroiam, de fapt, sa va spun. Suntem recunoscuti ca un adevarat bazin de programatori pentru companii din tari unde aceasta nevoie este una foarte, foarte mare. An de an, promotiile de la Automatica pleaca, in proportie de 90%, sa lucreze in San Francisco sau Vancouver. Pe ceilalti 10% ii gasiti in spatele geamurilor mari ale cladirilor moderne, prestand pentru companii de outsourcing, castigand de 10 ori cat un medic. Din pacate, centrele universitare se adapteaza cu greu... Daca se cer programatori, formeaza programatori! Dar in planificarea nationala, an de an apar economisti si juristi. E nevoie si de ei, evident. Dar adapteaza-te! Strainii au nevoie de 10.000 de programatori din Romania. Da-i! Pentru ca, la final, beneficiile se intorc tot aici...
Tragedia este, insa, si in alta parte. Nu toti copiii pot fi programatori. Din pacate. Pentru a fi programator ai nevoie de anumite calitati. Unii copii sunt poeti, trebuie indreptati catre zona umana. Altii sunt indemanatici, dar mai inceti la matematica si literatura. Ei bine, acestia ar trebui sa fie "meseriasii". Zidari, faiantari, parchetari, instalatori. Doamne, si cata nevoie e de ei! Insa parintii nu-si dau copiii catre aceste profesii pentru ca, nu-i asa, e degradant. Copilul meu trebuie sa faca o facultate de drept, la o universitate privata, pentru ca apoi sa ma pot lauda eu, parintele, ca am un copil ce va fi, candva, avocat. E adevarat, copilul scrie "mi-au" ca pisica. Adica "miau", iar "veti merge" se transforma in "ve-ti merge". Ca sa nu mai spun ca singurul contact cu bara a fost intr-un club rau famat... Dar cum sa spunem noi, parintii: "Victoras al meu este instalator de centrale termice." S-ar uita tot grupul la mine ca la un ratat. Saracul baiat, nu a avut si el noroc in viata, sa fi facut si el un ASE la Spiru, sa aiba o meserie.
Oameni buni, stiu mecanici auto cu 12 clase care castiga cat un programator. La 08.00 in fiecare dimineata, sunt la atelier. Mangaie masinile! Sunt profesionisti, vorbesc frumos, nu dau rasol, cum se spune. Cand iese ceva din mana lor, stii ca poti sa-ti iei familia si sa pleci la socri linistit. Vorbeam deunazi cu directorul unui lant de service auto care imi spunea ca nu gaseste oameni... Mitul cu romanul profesionist si ieftin se destrama pe zi ce trece...
La faiantar, in anumite orase, se face programare ca la medicul specialist. Daca prinzi un termen in mai putin de 3 luni, l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior... Un meserias care sa-ti puna parchetul fara teama ca, la final, ai in casa dealurile Ponorului, e mai greu de gasit decat un meditator de chineza. Daca ai avut ghinionul sa ti se sparga o teava, fii pregatit sa dai peste un instalator care, in primul rand, te va certa. Iar apoi va pleca de 20 de ori la urgente si mai mari. La final, te va costa o avere si va trebui sa mai strangi tu robinetul de doua ori cu cheia aia franceza, uitata in debara.
Care este problema Romaniei
Problema Romaniei este ca produce specialisti de care piata e saturata (juristi, economisti). Iar pe ceilalti, de care e mare nevoie aici si peste hotare (medici, programatori, ingineri) ii produce in "cantitati" insuficiente... Iar coborand o treapta, de la invatamantul universitar la cel liceal si profesional, dam peste un dezastru si mai mare. Agricultura este "insetata" de specialisti, constructiile vor meseriasi. Insa sistemul de educatie nu e bine calibrat. Iar cei in masura nu fac campanii de educare, prin care parintii sa inteleaga ca un copil ajuns faiantar nu este un om ratat, America s-a facut mare cu aceasta clasa de mijloc. Cu meseriasi care isi fac treaba corect si bine, iar apoi merg acasa, iau o bere si se bucura de un meci de fotbal american.
Nu suntem toti profesori universitari sau medici primari. Nici avocati straluciti. Suntem fiecare acolo unde am ales sa fim, unde au ales altii pentru noi sa fim, atunci cand noi nu faceam inca alegeri. Acolo unde am fost canalizati de un sistem defectuos de educatie. Revolutia digitala pe care o traim ne-a prins pe multi nepregatiti. Adaptarea care, in timpul revolutiei industriale, a insemnat o jumatate de secol, poate chiar mai mult, acum s-a redus la un deceniu. Poate peste 10 ani robotii ne vor vinde la supermarket si ne vor lua slujbele. Sunteti speriati?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
