Opt new yorkezi cer daune de 16 milioane dolari de la Baidu pentru cenzura pe internet
new yorkbaiduchinacenzurafacebookproces
Opt cetateni din New York acuza Baidu, cel mai mare motor de cautare din China, ca a colaborat cu guvernul pentru a cenzura continutul online pro-democratic.
Baidu, cel mai mare motor de cautare din China, alaturi de guvernul chinez, au fost dati in judecata de opt new yorkezi, pentru cenzura pe internet. Acuzatiile fac referire si la incalcarea unor prevederi din constitutia SUA. Potrivit avocatilor, acesta este primul caz de o asemenea anvergura.
Purtatorul de cuvant al Baidu, Kaiser Kuo, nu a dorit sa comenteze situatia. Conform reclamatiei, Baidu s-a comportat ca "mana dreapta" a guvernului comunist din China, cenzurand continutul pro-democratic referitor la un conflict intre demonstranti si armata, petrecut in 1989 in Piata Tiananmen (Beijing, China). Acesta s-a soldat cu 2.600 de morti, potrivit Crucii Rosii, chiar daca guvernul a venit cu o estimare de 241 de morti si 7.000 de raniti.
Textele si clipurile video au fost cenzurate si nu se regasesc in cautarile de pe internet, se arata in reclamatie. Cei 8 new yorkezi cer daune de 16 milioane de dolari, cate 2 milioane pentru fiecare. Cel mai probabil, Baidu n-o sa fie "miscat" de acest proces.
Prin cenzurarea continutului online, guvernul chinez mentine controlul asupra populatiei si nu numai. Un internet 100% "liber" ar crea mari probleme executivilor de la Beijing si chiar ar destabiliza tara, spun acestia.
Motoarele de cautare sunt cenzurate, cu atat mai mult Baidu. China blocheaza si retelele de socializare, precum Facebook, Flickr, Twitter, YouTube. Presedintele Hu Jintao a declarat ca "ii ajuta pe oameni sa se ghideze in adoptarea unor opinii".
Gigantul Google s-a retras primavara trecuta din China, mutandu-si platforma in limba chineza pe un domeniu din Hong Kong. Astfel, a evitat "Marelui Zid Chinezesc". Renren, reteaua sociala denumita "Facebook-ul chinez", a fost amenintata cu inchiderea, daca nu se supune regulilor guvernului-tata. Pe Renren n-au loc materiale care ar putea "pata" imaginea Chinei sau ar "destabiliza mediul social".
via |
guardian.co.uk