De ce nu putem fi Charlie?
numere suediainjuraturi psdplacute suediainmatriculare suedia
Daca nu e canicula, gasim noi motiv, chiar daca derizoriu, de fierbere, caci, p’aci, prin "butoiul cu pulbere al Europei", spiritele continua sa se incinga la fel de repede precum gratarele.
Ce s-a mai intamplat? Un roman stabilit in Suedia revine in patrie la bordul unui automobil ale carui placute de inmatriculare pot fi (si chiar au fost) considerate ofensatoare la adresa unuia dintre cele doua partide de guvernamant, respectiv PSD.
Spre lauda lor, politistii de frontiera nu incalca dreptul la libera circulatie al respectivului si ii permit intrarea in tara.
Dupa care, incepe circul (ce altceva?) care culmineaza, potrivit Agerpres, cu intocmirea unui dosar penal soferului de catre politistii de la Brigada Rutiera (sub aspectul savarsirii infractiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul inmatriculat in alt stat care nu are drept de circulatie in Romania", fapta prevazuta de art. 334, alineatul 4 din Codul penal) si cu retinerea placutelor de inmatriculare.
Tocmai tevatura iscata il face un fel de erou pe respectivul sofer, in ochii celor care detesta PSD, si cu totul altceva, in pupilele dilatate ale celor care se inchina la acest partid.
Partea foarte proasta este ca, daca, in locul acronimului incriminat acum, ar fi fost trei litere, reprezentand alt partid, adulatorii aceluia ar fi fost scandalizati, in timp adversarii ar fi ras ca desteptii, desigur.
Pana la "Avocatul Diavolului", reprezentarile Necuratului si-au facut casa langa penibil. Coarnele, copitele, ragnetele, schimonoselile, dintii insangerati sunt beri rasuflate si chistoace fumate la Castelul Bran, in noaptea de Halloween, in comparatie cu dracul gol, interpretat de un actor dat naibii, adica Al Pacino.
In film, prin perfidie, prin subestimarea sa ("from day one"), dracul chiar este atat de negru, pe cat nu-si imagineaza cine nu crede in existenta sa.
Iar portretul sau este incununat cu zambetul… satanic de pe fata lui John Milton, cand, in finalul filmului, rosteste: "Vanity... definitely my favorite sin!" Adica, mandria, de departe, pacatul meu preferat...
Mandria, vanitatea il fac pe cel care este tinta unei injuraturi sa ia foc. Are o parere atat de buna despre el insusi, si-a cocotat egoul pe culmile narcisismului, incat pana s-un "du-te mai incolo" soptit poate deveni fitilul care aprinde napalmul colcaind in vene.
Il injuri pe el, iti injuri norocul, ti-ai dat foc nu numai la valiza, ci si la masina si la casa. Cum poti castiga lupta cu el? Neraspunzandu-i cu aceeasi moneda, de fapt, neraspunzandu-i deloc. Daca il ignori, pur si simplu, este ca si cand ai arunca apa sfintita peste Necuratul.
Mandria prosteasca, vanitatea sinistra face sa crape ficatii in el. Faptul ca este ignorat el, centrul cercului, mijlocul intersectiei, buricul Universului, este singura neliniste... metafizica care (cacofonie intentionata) ii va rascoli somnul, altminteri nederanjabil nici de claxoanele din strada, nici de manelele/bormasinile vecinului.
In acest context, sunt doua chestiuni grave: ca pe unii ii (mai) amuza existenta unor placute de inmatriculare cu... mesaj asa-zis de protest si ca pe altii ii scoate din minti acelasi lucru.
Acum cativa ani, cuvantul de pe placutele masinii inmatriculate in Suedia a fost folosit de Cristian Tudor Popescu, chiar in titlul unui editorial, in care si explica semnificatia lui.
Ce s-ar fi intamplat daca soferul romano-suedez nu era bagat in seama? Se facea gaura-n cer, in stratul de ozon? Sarea Terra de pe orbita?
Daca fiecare ar avea voie sa-si puna ce numere de inmatriculare vrea, ce s-ar intampla? Ar exista un varf al amuzamentului si altul al oprobriului public, dupa care, faptul ar cadea in derizoriu.
Daca nimeni nu i-ar fi zis nimic, poate ca romanul nostru se intorcea in Suedia uitand de ce a plecat de aici. Si-ar fi zis - poate - ca, in Romania, s-a schimbat, cu adevarat ceva, ca exista libertate de exprimare, chiar si la acest nivel primitiv. Asa, dimpotriva, se gandeste ca bine a facut ca a sters-o de aici.
Nu incurajam, catusi de putin, limbajul injurios, dar nici sa ne facem ca acesta nu exista si nici sa creada presedinte de tara, de partid, de consiliu local sau de asociatie de locatari ca nu starneste, macar din cand in cand, justificat sau nu (!) mania verbala a cuiva.
Daca nivelul de educatie al nostru, al tuturor, ar fi mai sus de cotele de avarie, atunci, nimeni sau putini ar gasi amuzament in a-si baga masina in viteza intai a injuriilor si, in acelasi timp, daca ar face-o, majoritatea nu le-ar tine isonul si i-ar privi cu (mai multa) ingaduinta.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
