De ce ar vrea o tara sa organizeze o editie a Jocurilor Olimpice?

De ce ar vrea o tara sa organizeze o editie a Jocurilor Olimpice? Nu vor fi primiti turisti straini in Japonia pe perioada desfasurarii Jocurilor Olimpice de la Tokyo, care vor incepe peste cateva zile. Motivul? Noul val de infectari cu Covid. Tara este vaduvita astfel de principala sursa de a-si recupera investitiile facute in organizarea evenimentului, investitii care se ridica la peste 15 miliarde de dolari. Interesant este insa urmatorul lucru: chiar si fara Covid si restrictii, nu e deloc sigur ca Olimpiada ar fi fost profitabila pentru Japonia. Ca urmare, de ce ar vrea o tara sa organizeze o editie a Jocurilor Olimpice?
Istoricul economic al Jocurilor Olimpice arata foarte clar ca putine sunt tarile care au gazduit acest eveniment si au iesit la sfarsit pe plus.

In marea majoritate a cazurilor, banii publici au fost bagati in stadioane, bazine de inot, piste si alte facilitati care ulterior au fost lasate in paragina, fiind prea mari pentru nevoile sportivilor si spectatorilor din competitiile interne.

Partizanii organizarii JO spun insa ca aceste intreceri aduc un prestigiu imens tarii-gazda. Si ca sumele colosale investite au un impact pozitiv asupra turismului, asupra modernizarii urbane si asupra fiecarui individ in parte, prin faptul ca este popularizat sportul.

Ei argumenteaza ca JO au un efect economic imediat prin atragerea a sute de mii de turisti, dar si a mii de directori ai unor mari companii internationale, care pot gasi la fata locului oportunitati atractive pentru investitii.

Apoi, Jocurile Olimpice fac posibila reabilitarea unor cartiere degradate (vei exemplul recent cu cartierul East End, din Londra) sau chiar modernizarea unor orase intregi, cum a fost cazul Barcelonei, in 1992. Si, in fine – mai spun ei – intr-o societate sedentara, afectata de obezitate, abdomenele cu “patratele” ale atletilor participanti pot constitui o motivatie puternica pentru ca oamenii sa faca mai mult exercitiu fizic.

Totusi, argumentele acestea, desi perfect logice, palesc atunci cand la finalul competitiei se trage linie si se observa ca evenimentul a fost pe minus – o situatie care a cam devenit regula.

Statisticile arata foarte clar ca editiile JO, in proportie covarsitoare, au adus pierderi majore. Asta, desigur, si pentru ca niciodata nu s-a intamplat ca bugetul initial sa fie respectat. Costurile finale ale organizarii unei editii a Jocurilor Olimpice au fost intotdeauna mult mai mari decat cele estimate, iar asta a insemnat o inrautatire a situatiei economice locale.

De exemplu, Jocurile Olimpice din Montreal, din 1976, au pagubit populatia orasului cu nu mai putin de 700 $ pe cap de locuitor. Nota finala de plata s-a ridicat la 6 miliarde $ (la valoarea de atunci a dolarului), o explicatie pentru aceasta suma imensa fiind aceea ca firmele contractante, suspectate a fi in legatura cu mafia din Montreal, au delapidat o mare parte din bani.

A fost atunci un minus de 2 miliarde $, pentru a carui compensare a fost introdusa o taxa speciala pe comercializarea… tigarilor. O taxa logica de altfel, dupa cum a remarcat ironic economistul american David Henderson, pentru ca doar fumatorii sunt fani ai sporturilor olimpice. Daca nu chiar si participanti la acestea.

Si un alt exemplu sugestiv in acest sens este cel al editiei din Munchen, din 1972, cand facilitatile contruite cu acea ocazie au ramas ulterior in paragina, din cauza costurilor ridicate de intretinere si a inutilitatii lor pentru competitiile interne.

Marea exceptie este editia din Los Angeles, din 1984, considerata cea mai profitabila editie din istoria olimpismului modern. Meritul pentru reusita ei financiara ii revine lui Peter Ueberroth, presedintele Comitetului de Organizare, care a reusit sa mobilizeze populatia oraului si sa schimbe prin vot legislatia statului american, astfel incat contribuabilii californieni sa nu fie nevoiti sa suporte eventualul deficit adus de competitie bugetului local.

Ueberroth s-a bazat masiv pe sponsori privati care au sustinut financiar constructia de noi baze, dar doar daca acestea erau absolut necesare. E-adevarat, a existat si avantajul ca Los Angeles mai organizase JO in 1932, deci existau deja niste facilitati care au necesitat doar o modernizare. Practic singurele constructii realizate atunci pentru JO au fost Velodromul Olimpic si Piscina Olimpica, realizarea lor fiind in mare parte finantata de McDonalds si 7Eleven. Rezultatul? Un profit de 215 milioane $, care a fost donat in scopuri caritabile dupa terminarea JO.

Sa spunem, in final, ca exista totusi un beneficiar permanent al oricarei editii a Jocurilor Olimpice, indiferent daca aceasta este pe plus sau pe minus. E vorba despre Comitetul International Olimpic (CIO), ai carui executivi sunt tratati regeste de autoritatile locale si de marile corporatii ale lumii care spera sa obtina cate un contract.