Ce ne spune demisia sefului Politiei Romane
politia romanademisie
Marti seara, chestorul Liviu Vasilescu a demisionat de la conducerea Politiei Romane, acuzand un atac mediatic la care a fost supus, pe fondul scandalului legate de inmormantarea unui membru al clanului Duduienilor din Capitala.
Aceasta demisie nu va intari (sau recapata) increderea cetatenilor cinstiti in Politia Romana, pentru ca ea vine doar sa confirme faptul ca au fost cat se poate de reale acuzatiile aduse celor doi capi ai Politiei, conform carora ar fi negociat la ceas de seara cu interlopii conditiile de desfasurare ale inmormantarii.
Altfel, doar ca ''se pun pe tine'' 10 televiziuni si iti fac capul calendar, ''nejustificat'', nu e deloc inspirat sa renunti la o functie de o asemenea importanta, cu atat mai mult cu cat te consideri ''nepatat''. Deci, argumentul atacului mediatic pica.
Cu alte cuvinte, Vasilescu isi face mea culpa.
Noi, cetatenii, intelegem ca spune, printre randuri, cam asa: Asta e, uneori, cand Politia are de-a face cu protestatari inofensivi in Piata Victoriei, isi permite sa apeleze la forta. Sa ii ia pe aia pe sus, sa ii gazeze, sa ii intrebe de sanatate pe la sectie si sa le deschida dosare penale.
Alteori, cand ''organele'' sunt stranse cu usa de familii asupra carora planeaza acuzatii de crima organizata, par a juca pe sarma: Ne-am dus acolo sa discutam cu baietii aia care ne-au promis ca se fac baieti cuminti si gata. Am gresit, acum nu o sa-mi dati in cap. Plec eu unde oi vedea cu ochii.
Cu siguranta cu ochii va vedea bine domnul Vasilescu si pe mai departe, chiar foarte departe, pana spre pensie chiar ... mai ales sa isi numere banii din pensia nestirbita in vreun fel de erorile din timpul activitatii.
Nu prin demisii se va vindeca sistemul
Macar de-ar fi fost o demitere. Macar daca cineva ''mai de sus'' ar fi luat masuri si i-ar fi facut bagajul domnului Vasilescu, inainte de a-i crea ocazia sa lase impresia ca pleaca de acolo spre binele cetateanului.
Macar, daca ar fi fost o demitere, o ''decapitare'', am fi avut pe undeva speranta ca mai vegheaza cineva la integritatea si siguranta nationala, ca cineva nu permite totusi asemenea abateri care pericliteaza in mod neonest imaginea unei institutii in care lucreaza totusi multi oameni competenti, care si-au trait tineretea prin scoli si institutii de perfectionare profesionala.
Spre binele ceteanului nu e sa ingroape in demisii ale inaltilor statului pana in gat. Demisia (in unele cazuri) inseamna deja vinovatie, inseamna ca deja raul a fost facut. Deci, degeaba apare.
Si macar daca demisia ar insemna si sanctiuni. Or, la noi dupa o demisie pusa pe masa in urma unui scandal si a unor fapte flagrante, oamenii sunt plimbati de pe o functie pe alta, pana ies la pensie pe bani grei.
Demisiile sunt ca parerile de rau primite de la partenerul infidel dintr-un cuplu. Lui nu ii pare rau de greseala in sine, ci ca a fost prins.
Pe cine ajuta, deci, demisiile?
Am avea nevoie de oameni care nu comit erori si care confirma si reconfirma profesionalismul pentru care sunt platiti si pusi acolo. Am avea nevoie de oameni asumati care inteleg cat de importanta e mentinerea unei imagini integre, competente, de forta a unei institutii care nu se teme sa ia masuri atunci cand e nevoie de ele. De oameni deasupra carora sa stea doar legea, demnitatea si morala.
Am avea nevoie sa dispara ''caciuleala''.
Greseala Politiei nu e ca a negociat cu interlopii, e ca nu negociaza si cu oamenii de rand
Intr-o Romanie ''a firescului si sublimului absolut'', adica fix asa cum merg lucrurile la noi de 30 si ceva de ani, eu nu am pretentia sa nu existe negocieri intre Politie si interlopi. Sa existe. Oricum, ca am eu pretentii sau nu, echivaleaza cu zero.
Dar macar sa fie luata politia in serios incat sa i se permita accesul intr-un cartier controlat, ca sa poata veni la negocieri. Sa ii astepte si pe ai nostri cu fursecuri, cu preparate traditionale. Cu muzica si un berbecut la protap.
Eu tare mandra as fi sa vad: ''Uite, ma, ii baga si pe ai nostri in seama. Bravo, baieti! Sa nu faceti firimituri!''.
Problema mea e ca daca iese in strada sa protesteze un om sa zicem angajat la salubrizare, cu rate la un frigider si care are un copil pe care nu are bani sa il imbrace de inceputul scolii, nimeni nu negociaza cu el. Nimeni nu se duce sa-i spuna ''bai, baiatule, ia sa stam noi de vorba. Cum ai vrea sa fie viata ta, ce idealuri ai, ce putem face noi ca sa fie bine, sa nu fie rau?''.
Vrea si ceteanul de rand sa negocieze. Am impresia ca zecile alea de mii de cetateni din 10 august ar fi mers pe varianta negocierii, decat cea a pulanului. Dar e doar o opinie personala.
Un produs media marca Rentrop&Straton 
