CINE-MANAGER (3) De ce eu?. Eu, tu, el, noi si sistemul
de ce eutudor giurgiufilmcinemajustitiepanaitlelenastasesinucidereprocurorsistem
Intr-un moment in care poti reconstitui un intreg cabinet din ministrii care au ajuns in inchisoare, iar "intangibilii" dau cu subsemnatul pe la DNA, regizorul Tudor Giurgiu propune un film mai actual ca oricand, inspirat din dramatica poveste a procurorului Cristian Panait si confruntarea sa cu sistemul corupt de la inceputul anilor 2000. Un film despre om si sistem: nu trebuie sa fii nici procuror, nici politician, nici lucrator la stat ca sa te regasesti in "De ce eu?". Pentru ca, oriunde ai fi, intrebarea aceasta te va prinde din urma.
Noi, in anul 2000...
Povestea care inspira “
De ce eu?”, ultimul lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, e binecunoscuta. Tanarul procuror Cristian Panait, de la Parchetul General, primeste spre investigare cazul procurorului oradean Alexandru Lele (suspectat de coruptie, dupa ce, in prealabil, deranjase stabimea PSD, arestandu-l pe Adrian Tarau, fiul prefectului de Bihor). Pentru conformitate, ne aflam la inceputul anilor 2000, pe cand “baronii locali” faceau legea in Romania, iar Tarau senior era unul dintre sponsorii generosi ai PSD...
“Cazul Lele” e o sansa intr-o viata pentru un tanar ambitios precum Cristian Panait. Dar, versat si incapatanat, Lele foloseste toate tertipurile pentru a impotmoli ancheta si provoaca un scandal monstru cu ocazia perchezitiei lui Panait.
Sicanat de Lele si presat de sefi, Cristian Panait se consuma teribil, iar cautarile sale febrile duc in directia complet opusa celeia sugerate de sefi. Informatiile despre Lele sunt contradictorii, in vreme dovezile despre implicarea serviciilor secrele in afacerile clanului Tarau sunt tot mai evidente.
Solutia procurorului Panait, de neincepere a urmaririi penale impotriva lui Alexandru Lele, e infirmata in aceeasi zi de sefii sai de la Parchet. Cristian Panait e tras pe linie moarta, intra in depresie, iar noua zile mai tarziu moare, dupa o sinucidere controversata.
Cinema “smart casual”, marca Tudor Giurgiu
Manager de festival, de casa de productie si de distributie de film, inainte de a debuta ca regizor de lungmetraje, Tudor Giurgiu e o prezenta distincta in randul colegilor si prietenilor sai de generatie, al caror succes l-a anticipat, iar apoi si sustinut, prin intermediul
Festivalului International de Film Transilvania.
Tudor Giurgiu a lasat, inspirat, altora spatiul de exprimare din zona filmelor “de festival” si a cautat, atat prin “Legaturi bolnavicioase”, cat si prin “Oameni si melci”, iar acum prin “De ce eu?”, un dozaj artistic care sa-l tina cat mai aproape de publicul de cinema. E “smart casual”, nu are complexe in a paria pe un segment comercial, pentru ca e sigur pe gustul lui si pe mana sa. Reuseste asta si in ultimul film, care, fara a smulge extazieri patetice din partea criticii, puncteaza prin tensiunea temei si a discursului cinematografic.
Lansat cu o impresionanta caravana de marketing, in plina campanie DNA impotriva unor nume grele din politica, justitie si afaceri, “De ce eu?” confirma si prin asta flerul managerial al lui Giurgiu, filmul avand deja peste 42.000 de spectatori la nici o luna de la lansare, cifra spectaculoasa pentru un film romanesc.
“De ce eu?”
“De ce eu?”, il intreaba, disperat, personajul principal pe seful sau direct, in filmul lui Giurgiu, dupa ce isi pusese, definitiv, sistemul in cap. “Iata, in sfarsit, o intrebare desteapta!”, i se raspunde.
De ce tu? Pentru ca sefii tai mizeaza pe faptul ca esti destept si executi cuminte ce ti se spune.
De ce tu? Pentru ca stii ca nu rezolvi nimic punandu-te de-a curmezisul lucrurilor.
De ce tu? Pentru ca stii ca, de fapt, tot ce conteaza, nu e nici adevarul, nici dreptatea, ci sa ai serviciu caldut, o casuta frumoasa la marginea orasului, o curticica pentru un gratar cu prietenii, in weekend.
De ce tu? Pentru ca stii ca sistemul te va inghiti oricum daca misti in front. Pentru ca stii ca sistemul stie totul despre tine, pentru ca iti e frica.
De ce tu? Pentru ca nu o sa te iei atat de in serios incat sa-ti imaginezi ca schimbi tu sistemul. Caci, daca o faci, se va gasi un motiv sa fii putin scos din joc si se va gasi, cu siguranta, unul care sa nu aiba dilemele tale si care sa faca ce e de facut.
De ce tu? Pentru ca sistemul dicteaza, nu tu.
Joaca de-a “sirul indian”
I se spune “Legea sirului indian”, ii explica seful subalternului proscris. Asa merg lucrurile! Stai frumos in rand, iar cand unul dispare din rand, toti cei din spatele lui fac un pas in fata. Ce e asa de greu de inteles? La ce bun sa te agiti sa iesi din rand? Ce rezolvi?
In cazul Panait, am avut de a face, in primavara aceea a lui 2002, cu o mica eroare de sistem. Corectata la timp, caci sefii sai s-au grabit sa semneze in chiar aceeasi zi ceea ce el nu voia sa faca. Apoi, in modul cel mai natural cu putinta, conform legii “sirului indian”, s-a gasit imediat un procuror la fel de ambitios, dar mai putin scrupulos, care sa-i ia locul deviationistului. Dupa cum, in timp ce Panait lupta cu sistemul, un alt coleg de birou, azi cunoscut om politic, tocmai isi pregatea ascensiunea in cabinetul Adrian Nastase, un altul dadea din umeri si nu vedea nimic suspect in aberatiilor din jur si asa mai departe…
Dezbracat de invelisul conspirationist si de specificitatile unui thriller politic, filmul lui Tudor Giurgiu e, de fapt, despre lupta fiecaruia dintre noi cu compromisul si cu variantele sale mai “soft”, conformismul si “yesmen”-ismul.
Te uiti la “De ce eu?” si cel mai mult te izbeste – paradoxal in contextul actualitatii filmului – distanta enorma care separa Romania lui 2002 de Romania lui 2015. De la Daciile scorojite si lumea prost imbracata, la atmosfera de teama si de irespirabil impusa, vreme de peste un deceniu, de cei care au confiscat momentul 1989.
Romania de la cinema a lui Tudor Giurgiu si Romania pe care o regasim, dupa film, ajunsi acasa, la televizor sunt total diferite. Sa nu ne amagim, insa. Chiar daca justitia merge altfel decat atunci, avem fiecare dintre noi de dus propria lupta cu sistemul. In jurul nostru, la tot pasul, e plin de oameni care stau in “sir indian”: cei din fata mizeaza pe slabiciunile noastre, iar cei din spate abia asteapta sa faca un pas in fata daca iesim din rand, precum procurorul Panait…
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML