Potrivit oficialilor Mozilla, Gary Kovacs va renunta la functia de CEO in acest an, dar va continua sa activeze in Board-ul de Directori.
A fost desemnat in functia de CEO al organizatiei in noiembrie 2010. Compania a precizat ca schimbarea de management este parte a tranzitiei catre o noua faza de dezvoltare, pe masura ce Mozilla vizeaza o cota de piata pe segmentul sistemelor de operare.
Mozilla a prezentat primul model de OS Firefox pentru smartphone-uri (posibil si pentru tablete?) in cadrul Mobile World Congress 2013, desfasurat la Barcelona.
OS-ul a fost promovat ca fiind o alternativa pentru smartphone-urile low-end din pietele emergente si este construit in jurul unor aplicatii realizate cu ajutorul HTML5.
Primele smartphone-uri care vor utiliza acest OS sunt dotate cu procesoare Qualcomm si vor fi comercializate de Alcatel One Touch, LG Electronics si ZTE, incepand cu aceasta vara, spun cei de la Mozilla. Un alt jucator interesat este Huawei Technologies.
ZTE a anuntat primul smartphone cu OS Mozilla la Barcelona. De asemenea, 18 operatori de telefonie mobila au promis ca vor promova smartphone-urile cu Firefox, inclusiv America Movil, China Unicom, Deutsche Telekom, KDDI din Japonia, Sprint, Telecom Italia, Telefonica si Telenor.
Operatorii vor lansa primele telefoane mobile in Brazilia, Columbia, Ungaria, Mexic, Muntenegru, Polonia, Serbia, Spania si Venezuela.