Incendiul din Club Colectiv: 27 de persoane au murit, peste 160 sunt ranite. Cine sunt vinovatii?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Incendiul din Club Colectiv: 27 de persoane au murit, peste 160 sunt ranite. Cine sunt vinovatii? Incendiul din Club Colectiv: 27 de persoane au murit, peste 160 sunt ranite. Cine sunt vinovatii?
de Ana Tudor la 31 Oct. 2015 Exclusiv
Urmareste-ne pe Google News
colectivincendiu club colectivvictime colectivlista victime colectiv

Cea mai mare tragedie dupa 1989 a avut loc vineri seara la un Club din Bucuresti. 27 de persoane au murit si alte 162 sunt internate in stare grava in mai multe spitale din Capitala. Ministrul Sanatatii ii indeamna pe bucuresteni sa mearga la centrele de transfuzii si sa doneze sange.

UPDATE: 18:50

Vola.ro si-a exprimat de asemenea intentia de a ajuta victimele incendiului din clubul Colectiv si a anuntat ca va suporta integral costurile biletelor de avion pentru rudele de gradul I si II ale celor decedati, daca acestea se afla acum in afara tarii si doresc sa ajunga in Romania.
 
Persoanele care au nevoie de ajutor in acest sens pot contacta reprezentantii Vola.ro non stop la +40214075300 sau pot face rezervari online la adresa rezervare@vola.ro.

UPDATE: 18:00

MedLife vine in sprijinul eforturilor depuse de spitalele de urgenta pentru ajutorarea victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Bucuresti si pune la dispozitie serviciul de chirurgie plastica din camera de garda a spitalului Life Memorial Hospital, pentru tratamente in regim de ambulatoriu.
 
Victimele care au nevoie de astfel de tratamente se pot prezenta incepand de astazi la camera de garda a Spitalului Life Memorial Hospital de pe Calea Grivitei nr. 365 sau telefona la numarul de call center 021/9646.
 
"Impreuna si cu acordul managementului spitalelor publice, in urmatoarele 48 de ore venim in sprijinul spitalelor de urgenta din proximitate, dar si a unitatilor publice autorizate pentru donarea de sange, punand la dispozitia acestora atat materiale sanitare, cat si personal medical. In acest moment, avem deja cadre medicale repartizate in unitatile medicale care au solicitat sprijinul. Pe aceasta cale ne exprimam disponibilitatea de a oferi resursele noastre si altor unitati care gestioneaza starea de sanatate a victimelor. Suntem dispusi sa asiguram si interventii de chirurgie plastica pacientilor care au nevoie", a anuntat Medlife printr-un comunicat de presa.

UPDATE: 11:30

La Centrul de Transfuzie Sanguina stau la coada in acest moment 600 de oameni pentru a dona. Spitalele au inceput sa ceara sange din judetele limitrofe pentru ca cel donat acum nu poate fi folosit imediat - trebuie testat, procesat, iar rezervele se termina repede, asadar, este important sa ne mobilizam si sa donam sange, pentru ca cererea din partea spitalelor va fi mare si in zilele urmatoare. Se poate dona sange la Spitalul Universitar, Spitalul Militar, Institutul Fundeni, Centrul de Transfuzie.
 

UPDATE: 10:30
 
Ministrul Sanatatii precizeaza ca in acest moment spitalele au asigurat necesarul de sange si plasma pentru victimele incendiului de la club Colectiv si face apel catre populatie sa se mobilizeze pentru a dona sange in zilele urmatoare, pentru a nu aglomera centrele de transfuzii.
 
"Facem insa un apel pentru a nu crea aglomeratie si pentru a conserva eforturile si pe zilele urmatoare cand vom avea nevoie de cantitati suplimentare de sange. Deci sa nu ne ducem toti in momentul de fata, ci sa conservam efortul pentru zilele urmatoare. In momentul de fata este asigurat necesarul si vreau sa va spun ca sunt cele trei centre unde se pot duce cei care vor sa doneze sange: este centrul din strada Constantin Caracas, numarul 28, care este deschis astazi, centrul de la Spitalul Militar, la fel, deschis de la 7:00 dimineata si centrul de la Spitalul Universitar, la fel, deschis de la ora 8:00 dimineata", a declarat ministrul Sanatatii Nicolae Banicioiu, sambata dimineata, la Palatul Victoria.
 
Ancheta in cazul incendiului de vineri seara, din clubul bucurestean Colectiv, soldat cu 27 de morti si 146 de raniti, va fi preluata de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Din datele existente in acest moment, la ISU Bucuresti nu exista "niciun document pentru autorizarea activitatii care se desfasura in locatia respectiva", si ca pentru evenimentul de vineri seara nu se ceruse niciun punct de vedere din partea inspectoratului, potrivit lui Raed Arafat.
 
Procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Bucuresti, aflat la locul incendiului, a declarat ca a fost inceputa urmarirea penala in rem, pentru fapta de ucidere din culpa, iar principala ipoteza de lucru ar fi incendiul, si nu explozia.

Declaratii de presa - Nicolae Banicioiu - Raed Arafat

;

 
 
UPDATE: 9:00
 
La Spitalul Floreasca au ajuns au ajuns cei mai multi raniti - 56, dintre care 17 se afla la terapie intensiva. Unii dintre ei au fost transferati in aceasta noapte catre alte spitale.
 
La Spitalul de Arsi au fost adusi 35 de raniti. La aceasta ora mai sunt internati 28. Celelalte victime au fost impartite intre Spitalul de Arsi Grivita, Spitalul Sf. Pantelimon, iar doi copii au fost transferati la Marie Curie.
 
Raed Arafat a anuntat sambata dimineata intr-o conferinta de presa tinuta la Guvern ca din cele 27 de persoane care au murit in tragedia din clubul Colective, 17 sunt inca neidentificate. Secretarul de stat a spus ca este posibil sa apara si alte decese pentru ca in cazul unor pacienti exista "un pronostic foarte rezervat" .
 
 
...............................................................................................................................................
 
In clubul Colectiv din Capitala a izbucnit un incendiu in timpul concertului trupei rock "Goodbye to Gravity". Pentru a se asigura ca vor face un show memorabil la Bucuresti, artistii au organizat un spectacol pirotehnic. Cateva scantei care au sarit de la artificii s-au extins rapid la stalpul de langa scena si ulterior la tavan, ambele tapetate cu un burete menit sa izoleze fonic localul.
 
Localul avea o singura cale de acces, asa ca cei 500 de oameni s-au calcat in picioare in incercarea de a iesi din incapere si de a scapa cu viata. 
 
"Exista o singura cale de acces in acest club. Au vrut sa faca spectacol, dar cred ca artificiile au fost cumparate la negru, pe sub mana. Peretii clublui sunt tapetati cu burete antifonic care arde ca torta", spune unul dintre martori.
 
Trupa "Goodbye to Gravity" a lansat vineri seara albumul "Mantras of War", iar descrierea evenimentului arata ca artistii au pregatit un show de lumini customizat si o serie de efecte pirotehnice speciale, pentru a reda o atmosfera SF.
 
Din pacate, efectele pirotehnice au dezlantuit iadul, iar oamenii prezenti la eveniment au fost cuprinsi rapid de flacari, altii s-au intoxicat cu fum, iar cei care se aflau aproape de usi povestesc cum au reusit sa iasa din cladire desi nu vedeau absolut nimic, s-au tinut unii de altii si simteau un aer fiebinte din cauza caruia nu mai puteau respira.

"Am fost la ‪Colectiv‬. Am scapat pentru ca am stat chiar langa usa. Chiar si asa sotul si fiul meu au putut iesi abia dupa 5 minute, acum fiind in spital intoxicati cu fum. Cum s-a intamplat? S-a aprins buretele fonoizolant de pe stalpul din stanga scenei, cel de langa usa, de la focul de artificii. Artificiile nu au fost exagerate, pareau relativ inofensive. Problema a fost ca buretele cu care erau tapetati stalpii si tavanul localului este foarte usor inflamabil. Am vazut cum s-a intamplat totul, stalpul cu pricina fiind la 1 metru, chiar in fata mea. Solistul trupei a avut timp doar sa faca o scurta gluma: " Asta nu era prevazut in program". In secunda urmatoare si-a dat seama ca nu e de gluma si a cerut un extinctor, dar era deja prea tarziu. In 30 de secunde, fara exagerare, focul s-a intins pe intreg tavanul. Lumea s-a imbulzit catre intrare, s-a reactionat relativ repede, dar iesirea era prea ingusta si oamenii s-au panicat. In spatele meu s-au calcat in picioare, catarandu-se unii peste altii pentru a reusi sa iasa. Dupa ce am iesit afara, am auzit o bubuitura infundata si am simtit ca ma loveste o rafala de aer fierbinte in spate. Mi-a luat foc parul. Am pus mana sa il sting si m-am ars. Aerul era fierbinte, irespirabil, fumul gros si negru, nu vedeam absolut nimic. Nu stiam incotro merg. Am intins mana si m-am agatat de geaca cuiva care se afla in fata mea si m-a tarat dupa el. Altfel nu as mai fi putut merge. Eram paralizata din cauza fierbintelii aerului irespirabil, am tras aer in piept si am simtit ca ma arde pana in stomac. Repet, eram deja afara. Nu cred ca a fost o explozie propriu-zisa. Din ceea ce am vazut ulterior la TV, s-ar fi prabusit tavanul si asta ar fi putut provoca rafala de foc si fum care m-a prins din urma. Apoi am vazut lumina si am simtit aer curat. M-am uitat inapoi si am vazut o mare gramada de oameni prabusiti unii peste altii in usa. Cei care iesisera incercau sa-i traga, dar cei de jos erau prinsi sub greutatea celor de deasupra lor. Cineva striga intruna: "Luati-i mai intai pe cei de deasupra!", dar panica era prea mare. Multi incercau sa ajute, dar era haotic. Prietenii se cautau intre ei pe dedesubtul mormanului de oameni prin pipait, strigandu-se pe nume, intreband: "Tu esti? Unde esti, ca nu te vad? Asta e mana ta?" etc. Era de cosmar. Nu imi venea sa cred ca asa ceva e posibil. Mi-am dat seama imediat ca cei din partea din spate a barului nu vor mai iesi cu viata de acolo", a scris unul dintre martori pe o retea de socializare.
 
Primul apel la 112 a fost inregistrat la 22:32, iar dupa 10 minute au inceput sa ajunga primele ambulante si masini de pompieri.
 
"Constatand situatia de acolo, a fost solicitata declansarea planului rosu, care este planul pe care il declansam automat cand vedem ca avem un numar mare de victime la fata locului si unde este necesara mobilizarea unui numar mare de echipaje si inclusiv a unor echipaje suplimentare speciale pentru interventie la dezastre sau accidente colective", a precizat secretarul de stat, Raed Arafat.
 
Parchetul Tribunalului Bucuresti ancheteaza cauzele incendiului, urmand sa faca cercetari pentru ucidere din culpa si apoi sa stabileasca cine ar fi vinovatii pentru aceasta tragedie.
 
Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca va declara trei zile de doliu national pentru victimele incendiului din clubul Colectiv.

Cei mai multi dintre raniti au fost transferati in noaptea de vineri de la un spital la altul, pentru ca nu aveau loc unde au fost dusi initial de ambulanta, iar medicii nu puteau face fata situatiei. Se intampla in Romania anului 2015, in tara in care avem 18.300 de biserici, 4.000 de scoli si 425 de spitale.
 
Editorialist Manager.ro
9 ani de experienta in domeniul editorial
adresa de email: mariat@rs.ro

Ultimele NOUTATI

4 din 10 bugetari din Romania spun ca merita salarii de cel putin 1.500 de euro
Companii

4 din 10 bugetari din Romania spun ca merita salarii de cel putin 1.500 de euro

today19 Mar. 2024
Ghidul angajatorului. De ce este vitala monitorizarea timpului de lucru al salariatilor?
Companii

Ghidul angajatorului. De ce este vitala monitorizarea timpului de lucru al salariatilor?

today19 Mar. 2024
Primii speakeri anuntati la GPeC SUMMIT 20-21 Mai & start la inscrieri in programul GPeC Proficiency
Comunicate

Primii speakeri anuntati la GPeC SUMMIT 20-21 Mai & start la inscrieri in programul GPeC Proficiency

today19 Mar. 2024
S-a dat legea care te poate lasa fara pensie: cine e in pericol sa ramana pe dinafara
Economie

S-a dat legea care te poate lasa fara pensie: cine e in pericol sa ramana pe dinafara

today19 Mar. 2024
Probleme neasteptate cu e-Factura: ce piedici au mai descoperit patronii
Financiar-Bancar

Probleme neasteptate cu e-Factura: ce piedici au mai descoperit patronii

today19 Mar. 2024
Marea teapa cu masini electrice: la teste s-a aflat ca autonomia reala e  si cu o treime mai mica decat cea promisa de producatori
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Marea teapa cu masini electrice: la teste s-a aflat ca autonomia reala e si cu o treime mai mica decat cea promisa de producatori

today19 Mar. 2024
In Romania muncesc in jur de 5 milioane de oameni, peste 1,2 milioane sunt bugetari
Economie

In Romania muncesc in jur de 5 milioane de oameni, peste 1,2 milioane sunt bugetari

today19 Mar. 2024
Diferite tipuri de notebook-uri si avantajele acestora
Stiri IT 2022, Tenhologie si Gadgeturi, Telefoane Mobile

Diferite tipuri de notebook-uri si avantajele acestora

today18 Mar. 2024
Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Primii speakeri anuntati la GPeC SUMMIT 20-21 Mai & start la inscrieri in programul GPeC Proficiency
Comunicate

Primii speakeri anuntati la GPeC SUMMIT 20-21 Mai & start la inscrieri in programul GPeC Proficiency

today19 Mar. 2024
S-a dat legea care te poate lasa fara pensie: cine e in pericol sa ramana pe dinafara
Economie

S-a dat legea care te poate lasa fara pensie: cine e in pericol sa ramana pe dinafara

today19 Mar. 2024
Probleme neasteptate cu e-Factura: ce piedici au mai descoperit patronii
Financiar-Bancar

Probleme neasteptate cu e-Factura: ce piedici au mai descoperit patronii

today19 Mar. 2024
Marea teapa cu masini electrice: la teste s-a aflat ca autonomia reala e  si cu o treime mai mica decat cea promisa de producatori
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul...

Marea teapa cu masini electrice: la teste s-a aflat ca autonomia reala e si cu o treime mai mica decat cea promisa de producatori

today19 Mar. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"Legea nr. 296 2023 - Modificari MAJORE asupra mediului de afaceri din Romania"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x