Muieti-s dolarii?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Muieti-s dolarii? Muieti-s dolarii?
de Manager.ro la 06 Sep. 2013
Urmareste-ne pe Google News
rosia montanaproiectul rosia montanpetrominvestitii

Daca, in anii '90, dolarii investitorilor straini erau speriati de ghioagele minerilor care rupeau oasele studentilor si pe ale oricarui manifestant sau doar trecator pe la Universitate, acum, au un motiv mai grav de teama decat... comandourile de ortaci: perpetuarea mentalitatii de a nu ne vinde tara...

A mosi sau a nu mosi zacamantul de aur ce zace... prunc in pantecele muntilor de la Rosia Montana prilejuieste noi "jalanii" legate de cum ne iau altii tarisoara si, de data asta, ne mai si otravesc cu cianura. 
 
Cica austriecii ne-au luat petrolul, canadienii ne vor aurul, iar americanii au purces la explorarea zacamintelor de gaze de sist si a celor ascunse-n Marea Neagra.
 
Cand citesti asa ceva, ai impresia ca, in Romania, acest buric de aur, aur negru, aur verde, lapte, miere al Universului, s-a mai rasturnat si cornul abundentei si, din cele doua, vor sa se infrupte niste venetici lacomi ca ursii la stupi. 
 
Ne-au luat austriecii petrolul? Inainte de privatizare, Petrom era un fel de Hidroelectrica sau Oltchim. Aproape imediat dupa ce s-a schimbat proprietarul, cum de-o fi devenit Petrom profitabila, ajungand cel mai mare contributor la bugetul de stat?
 
Si toti cei care plang ca "ne-au luat austriecii petrolul" sau ca ar fi fost vandut la un pret "de nimic", ar trebui sa se documenteze... Statul roman nu a vandut 100% din Petrom, ci 51%, atat cat are si in prezent OMV, mai exact 51,0105%. 
 
Statul a ramas cu un confortabil 41%, din care, ulterior, a "donat", impreuna cu alte participatii la companii zdravene romanesti, 20% Fondului Proprietatea, constituit pentru despagubirea persoanelor furate, sub diverse forme, de statul comunist roman. 
 
Nici acum, statul... necomunist roman nu sta rau deloc. Mai are 20,6389% din Petrom, incasand de la "austriecii care ne-au luat petrolul", pe langa taxe si impozite grase, pe langa redeventa aia blamata de 4%, si niste dividende (chiar daca nu in fiecare an) la fel de grase. Este asta o afacere rea? 
 
In afara de asta, fiind un atat de... "bun" administrator incat nu prea are bani, in... marinimia lui (stimulata de la fel de blamatele institutii financiare internationale), statul roman a incercat sa mai vanda din Petrom 10 procente.
 
Avand in vedere ca unii romani iau foc mai repede ca benzina la gandul ca "austriecii ne-au luat petrolul" si ca nu a fost obtinut un pret bun pentru Petrom, ai fi zis ca se vor calca in picioare - asa cum o fac la frecatul portofelelor de raclele cu moaste, asa cum o fac la ofertele la tigai! - sa-si rascumpere macar o parte din "petrolul luat de austrieci", astfel incat sa se poata spune ca "romanii si-au luat petrolul". As! Oferta publica - pu-bli-ca! - secundara la Petrom n-a avut succes. 
 
La fel, acum, in cazul Rosia Montana, acelasi stat este actionar, cu aproape 20%, la Rosia Montana Gold Corporation, in timp ce Gabriel Resources Limited are grosul. 
 
Conform proiectului de Acord privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana, Gabriel Resources va ceda gratuit actionarului minoritar, adica statului roman, o cota de participare la capitalul social al RMGC in cuantum de 5,6858%, in urma cesiunii, participatia statului urmand sa se majoreze la 25%.
 
Deci, stand cu mainile-n san (pozitia sa preferata), statul primeste 6% redeventa si 25% din actiuni, in timp ce actionarul majoritar face toata treaba, aduce utilaje, angajeaza oameni. E bine, e rau? Fiecare sa creada ce vrea, dar bazat pe argumente, nu pe manipulari patriotarde.
 
Polueaza proiectul Rosia Montana? Traim cumva intr-o tara curata, nepoluata, intr-un glob de cristal? Cianuri la Rosia Montana? De ce nu va sperie cel putin la fel de tare compusii carbonului pe care-i inhalam, zilnic, in Bucuresti si in marile orase? De ce nu blocam strazile si pentru asta? 
 
In acelasi timp, ne ofuscam ca nu intram in Schengen, ca nu ne primeste strainatatea sa muncim (desi, oricum, milioane de romani "presteaza", deja, de zeci de ani, peste hotare) dar, cand au altii pretentii de deschidere de la noi, ne plangem ca ne iau resursele, pe care, dupa cum se dovedeste, noi singuri nu stim si - mai grav! - nici nu vrem sa invatam sa le exploatam.
 
Aaa, suntem antiglobalizare, suntem contra UE, da’ ce ne mai place sa calatorim numai cu o bucatica de plastic cu CNP pe ea! Ne plangem ca euro este scump, dar il cumparam ca sa facem turism si shopping sau ca sa plateasca importatorii hainele, incaltamintea, automobilele, computerele, telefoanele, televizoarele, ba chiar si multe alimente pe care le gasim in tara.
 
Stam si ne minunam de "masina germana", de "ceasul elvetian", de tot felul de alte clisee. Si nemtii si mai ales elvetienii - la un moment dat, cei mai saraci europeni! - au muncit pe branci ca sa ne faca sa le proslavim produsele si sa avem iluzia ca altele mai bune nu exista.
 
Nici nemtii, nici britanicii, nici francezii nu se plang ca le cumpara tarile sauditii, qatarezii sau rusii. Nimeni nu ii impiedica sa faca si ei investitii acolo, dupa cum nici pe romani nu-i impiedica. 
 
La fel, orice roman preocupat si de altceva decat de interminabilele spectacole de vorbe si gargara, de "reality-show-uri", de dessou-rile spalate-n public, de ambitia de a-si lua imediat "noua tableta", "noul smartphone" de pe care da "beep", isi poate cumpara cate putin sau mai mult din afacerea care-i aduce gazele sub cratita, de cea care-i aprinde becul si-i incarca gadgeturile, din cea care-i vinde medicamente, din cea care-i face plinul. 
 
Daca nu, nicio problema, dar de ce sa-l deteste pe cel care alege sa-si puna banii la treaba?
 
Ne plangem ca nu vin investitorii in Romania, dar, cand asta se intampla, la fel cum o intreba personajul lui Creanga pe cucoana care voia sa-l salveze de la moarte... "muieti-s posmagii?", ii intrebam  daca le sunt muieti dolarii...

Ultimele NOUTATI

Ce trebuie sa faci daca ti-a expirat permisul de conducere: reguli 2024
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Ce trebuie sa faci daca ti-a expirat permisul de conducere: reguli 2024

today18 Apr. 2024
Cum poti sa incepi sa investesti la Bursa de Valori Bucuresti
Financiar-Bancar

Cum poti sa incepi sa investesti la Bursa de Valori Bucuresti

today18 Apr. 2024
Nichita Stanescu - o noua carte a marelui poet apare dupa 40 de ani de la moartea sa - De dor de sufletul lui Andersen
Cultura generala

Nichita Stanescu - o noua carte a marelui poet apare dupa 40 de ani de la moartea sa - De dor de sufletul lui Andersen

today18 Apr. 2024
GHID FISCAL. Noi reguli de la ANAF pentru persoanele fizice care inchiriaza sau subinchiriaza bunuri mobile si imobile: cum se calculeaza taxele catre stat
Ultimele stiri economice

GHID FISCAL. Noi reguli de la ANAF pentru persoanele fizice care inchiriaza sau subinchiriaza bunuri mobile si imobile: cum se calculeaza taxele catre stat

today18 Apr. 2024
Primele semne clare de criza in imobiliare incep sa apara: raport oficial de la o institutie a statului
Imobiliare

Primele semne clare de criza in imobiliare incep sa apara: raport oficial de la o institutie a statului

today18 Apr. 2024
Idei de activitati care-ti aduc bani de acasa: iti trebuie doar un calculator, internet si un card bancar pe care sa ti se vireze banii
Banii tai - sectiune de educatie financiara

Idei de activitati care-ti aduc bani de acasa: iti trebuie doar un calculator, internet si un card bancar pe care sa ti se vireze banii

today18 Apr. 2024
Cele mai grave greseli la volan: aceste gesturi duc anual la mii de decese
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Cele mai grave greseli la volan: aceste gesturi duc anual la mii de decese

today17 Apr. 2024
Verificari obligatorii la masina, cand vine vara: nu mai amana vizita la service
Noutati auto 2022 - stiri din domeniul auto

Verificari obligatorii la masina, cand vine vara: nu mai amana vizita la service

today17 Apr. 2024
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Partenerii nostri

Te-ar putea interesa si

Nichita Stanescu - o noua carte a marelui poet apare dupa 40 de ani de la moartea sa - De dor de sufletul lui Andersen
Cultura generala

Nichita Stanescu - o noua carte a marelui poet apare dupa 40 de ani de la moartea sa - De dor de sufletul lui Andersen

today18 Apr. 2024
GHID FISCAL. Noi reguli de la ANAF pentru persoanele fizice care inchiriaza sau subinchiriaza bunuri mobile si imobile: cum se calculeaza taxele catre stat
Ultimele stiri economice

GHID FISCAL. Noi reguli de la ANAF pentru persoanele fizice care inchiriaza sau subinchiriaza bunuri mobile si imobile: cum se calculeaza taxele catre stat

today18 Apr. 2024
Primele semne clare de criza in imobiliare incep sa apara: raport oficial de la o institutie a statului
Imobiliare

Primele semne clare de criza in imobiliare incep sa apara: raport oficial de la o institutie a statului

today18 Apr. 2024
Idei de activitati care-ti aduc bani de acasa: iti trebuie doar un calculator, internet si un card bancar pe care sa ti se vireze banii
Banii tai - sectiune de educatie...

Idei de activitati care-ti aduc bani de acasa: iti trebuie doar un calculator, internet si un card bancar pe care sa ti se vireze banii

today18 Apr. 2024

Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special:

"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
x