12 joburi care nu sunt atat de frumoase pe cat am fi crezut
joburibrokerspitallocuri de muncadirectoragentie
Viata brokerului de calibru Gordon Gekko ar putea parea extraordinara, in conditiile in care unii oameni chiar muncesc, pentru a obtine un venit lunar. De asemenea, unii ar tanji dupa existenta Doctorului House, care si-a tarsait piciorul dupa el printr-un spital fictiv, timp de mai multe sezoane, pentru a ne demonstra ca "toata lumea minte".
Ei bine, unele profesii nu sunt atat de frumoase pe cat am fi crezut. CareerCast.com a prezentat o lista a celor mai supraestimate joburi din SUA (un clasament mai mult sau mai putin aplicabil in cazul Europei). "Perspectivele modeste pentru viitor, programul de lucru infernal, stresul si valul de noi candidati transforma urmatoarele industrii in adevarate cosmaruri, pentru cei care vor sa urmeze o cariera", a declarat Tony Lee, editor in cadrul CareerCast.com. "Multe joburi, pe care le percepeam ca fiind minunate, au si partea lor intunecata". Care sunt acestea?
12. Psiholog
Salariu mediu anual (SUA): 67.179 dolari
"Am putea crede ca un psiholog sta toata ziua la birou si asculta problemele pacientilor. Cat de greu poate fi?", a spus Lee. De fapt, este destul de greu. Lucrezi mult, uneori chiar si noaptea, respectiv in weekenduri. Daca activezi intr-un spital, esti un fel de antreprenor, care detine un mic startup, insemnand ca trebuie sa te promovezi pe "piata".
11. Organizator de evenimente
Salariu mediu anual (SUA): 45.260 dolari
Unii sunt invidiosi pe organizatorii de evenimente si cred ca acestia se distreaza non stop, pun la punct petreceri minunate si nunti fastuoase. In realitatea, meseria este foarte stresanta. "Esti responsabil pentru toate aspectele evenimentului, astfel incat daca vremea de afara nu tine cu mesenii sau mancarea n-a fost gustoasa, tot TU esti de vina!", a explicat Lee. In plus, domeniul este dominat de competitivitate, salariile raman mici si, intocmai ca psihologii, detii o mica afacere, trebuie sa iti cauti clientii.
10. Arhitect
Salariu mediu anual (SUA): 73.179 dolari
Un arhitect nu se joaca toata ziua cu machete. De fapt, munceste din greu si a fost afectat de criza imobiliara - multi arhitecti au falimentat in SUA, din cauza cererii scazute (uneori inexistente) pentru serviciile lor. In prezent, piata imobiliara da semne de revenire.
9. Fotoreporter
Salariu mediu anual (SUA): 40.209 dolari
Viata unui reporter de teren poate parea absolut fabuloasa, plina de aventuri si realizari. In realitate, misiunea sa este una periculoasa, mai ales atunci cand se deplaseaza in zone de conflict. "Suna bine, dar este mai riscant decat pare", a subliniat Lee.
8. Insotitor de zbor
Salariu mediu anual (SUA): 38.156 dolari
Un job perceput ca fiind de-a dreptul stralucit. In conditiile in care preturile la carburanti au crescut si companiile aeriene renunta la personal, insotitorii de zbor fac parte dintr-o categorie nesigura - si cu mult noroc isi pot gasi un job.
7. Manager de relatii publice
Salariu mediu anual (SUA): 92.156 dolari
PR-ul pare un domeniu destinat succesului. Tinerii nu percep insa nivelul stresului. Esti responsabil pentru fiecare detaliu al intalnirii si fiecare produs nou-lansat. Daca dai gres, nu exista cale de intoarcere. In plus, rata demisiilor si concedierilor este ridicata si programul incarcat, a precizat Lee. Sa nu mai punem la socoteala si faptul ca esti dependent de presa, te rogi de jurnalisti sa scrie cate ceva despre clientii tai sau sa ii aduca la televizor. Mai rau, te gasesti la "mana" lor si poti fi "executat" oricand.
6. Avocat
Salariu mediu anual (SUA): 112.760 dolari
"Oamenii cred ca daca esti avocat, te-ai realizat subit", a punctat Lee. De fapt, profesia cu pricina a fost grav afectata de recesiune. Munca este cu atat mai grea, cu cat unii avocatei au iesit din campul muncii. "Nu poti sa suporti adevarul!", spunea un personaj de film interpretat de Jack Nicholson (A Few Good Men, 1992). Nu te astepti ca dupa facultatea de drept sa iti petreci 70-80 de ore pe saptamana citind contracte.
5. Chirurg
Salariu mediu anual (SUA): 305.078 dolari
Chirurgii sunt foarte stresati, deoarece tin vietile pacientilor in propriile maini. Multi chirurgi isi petrec acum timpul cu administrarea detaliilor birocratice, a sugerat Lee.
4. Broker la bursa
Salariu mediu anual (SUA): 70.474 dolari
Poti sa castigi milioane, poti sa pierzi milioane. Disponibilizarile au bulversat lumea afacerilor si cei care au avut noroc sa isi pastreze jobul se confrunta acum cu birocratia si reglementarile financiare tot mai drastice.
3. Pilot comercial
Salariu mediu anual (SUA): 103.158 dolari
Este frumos sa zbori printre nori si in jurul lumii, dar industria aeronautica a fost devastata de reducerile de costuri, insemnand ca dincolo de amenintarile privind siguranta pasagerilor, terorismul si conditiile meteo, pilotii liniilor comerciale trebuie sa se multumeasca cu salarii mai mici si presiuni bugetare.
2. Director executiv
Salariu mediu anual (SUA): 166.141 dolari
"Multi dintre oameni cred ca un director zboara toata ziua cu un avion privat si mananca numai in restaurante luxoase", a mai spus Lee. "Responsabilitatea directorilor este uriasa, ei trebuie sa aiba grija de carierele si vietile tuturor angajatilor din companie. Orice decizie gresita este asumata de director. In situatia in care compania este listata la bursa, raspunzi in fata actionarilor".
1. Director de agentie publicitara
Salariu mediu anual (SUA): 64.107 dolari
Domeniul publicitar este foarte stresant. Daca va imaginati ca un director bun de agentie publicitara sta toata ziua la birou, insotit de un pahar de wiskey si o secretara aratoasa, va inselati. "Ati putea crede ca este un job minunat, cand, de fapt, face parte din categoria acelorasi locuri de munca supraestimate", a conchis Lee. (
via CareerCast.com/CNBC)