Amintiri din comunism. Intreruperea curentului electric (XIV)

Amintiri din comunism. Intreruperea curentului electric (XIV) La sfarsitul anilor ’80, Romania traversa un program dur de economii si de reduceri de costuri, scopul lui Ceausescu fiind achitarea completa a datoriei externe a tarii. Se faceau economii la orice, iar consecintele erau dramatice: nu se gaseau produse esentiale pentru un trai cat de cat normal (mancare, benzina, hartie igienica), oamenii erau lasati sa inghete iarna in locuinte si, colac peste pupaza, tot iarna, se intrerupea curentul electric.
In Pitesti, unde mi-am petrecut eu adolescenta, odata ce se trecea la ora de iarna, treaba era clara: in fiecare seara, intre 19.00 si 20.00 se lua lumina si in toate apartamentele din oras se aprindeau, fantomatic, lumanari. Traiam intr-o societate multilateral dezvoltata, cum ii placea lui Ceausescu sa declare, mai aveam doar un deceniu pana in anul 2000, dar – iata – o ora pe zi ne trezeam aruncati brusc in secolul XIX.

Nu puteai sa faci mai nimic. Sau tot ce faceai – gatit, spalat vase, teme pentru scoala – faceai la lumina lumanarii, stricandu-ti ochii si riscand oricand sa dai foc la casa daca lasai lumanarea nesupravegheata. De lanterna nu putea fi vorba pentru ca, in contextul penuriei generalizate din acei ani, in comert nu se gaseau… baterii.

In aceste conditii, nu puteai decat fie sa stai pur si simplu, fie sa te ocupi prin casa de mici treburi care nu necesitau cine stie ce atentie la detalii, fie (cazul meu) sa iesi pe afara si sa te plimbi la aer curat prin cartier (iluminatul stradal nu se intrerupea). Daca mai gaseai si vreun prieten de la bloc, era chiar amuzant pentru ca, odata ce se apropia ora 20.00, puteai sa joci un joc interesant, anume sa faci pariu cu el in cate secunde “vine lumina”.

Intreruperea aceasta a curentului, de la 19.00 la 20.00, tot mai era suportabila, dar existau si situatii in care lumina se lua duminica la pranz, fix in timpul celor 2 ore ale emisiunii “Album duminical”, singura perioada a saptamanii cand mai puteai vedea la televizor si altceva decat ode inchinate marelui carmaci (sau “carpaci”, cum spunea lumea pe la colturi). Atunci chiar ca iti veneau toate spumele.

Pentru cei mai tineri dintre dvs.: incercati sa va imaginati cum ar fi sa traiti zi de zi in aceste conditii – fara mancare, fara caldura, fara lumina, fara divertisment si mai ales fara nicio speranta ca lucrurile se vor schimba la un moment dat in bine. Desigur, ati beneficia de un acoperis deasupra capului, la terminarea scolii Statul v-ar oferi un loc de munca si, in general, asa cum le place nostalgicilor sa spuna, ati avea siguranta zilei de maine. O zi de maine care nu ar diferi insa cu absolut nimic de ziua precedenta. Acelasi chin, trait iar si iar.

Sursa foto: www.pexels.com