Dimineata Pastelui, dimineata pura a copilariei mele paste 2020sarbatori pascalebisericabor

Ca oricarui copil, sarbatorile religioase imi aduceau si mie bucurie, in masura in care le asociam cu fel de fel de alte evenimente care ma faceau fericita. Spre exemplu, de Craciun, faptul ca primeam daruri si impodobeam bradul, nu pot sa spun ca nu ma incantau mai mult decat semnificatia biblica a sarbatorii. La fel era si de Paste. Of, si cat farmec aveau sarbatorile! Poate tocmai pentru ca stiam sa ne bucuram de lucrurile marunte, care alcatuiesc viata, in ansamblul ei!
Sarbatorile pascale le asteptam cu atata entuziasm ca vreo doua-trei seri inainte adormeam cu gandul la aceste zile. Cel mai mult imi placea faptul ca parintii ma duceau la tara, la bunici, si acolo, bucuria capata alte dimensiuni.

Am fost o rasfatata. Cred ca nu era dorinta pe care bunicii mei sa nu mi-o indeplineasca, iar, cand incepeam vacanta de Paste, stiam ca ma asteapta niste zile de basm. Pe langa toate acestea, primavara este anotimul meu preferat, faptul ca toata natura revine la viata, afara nu e nici frig, nici cald, miroase a iarba verde, pomii infloresc, pasarelele ciripesc ... ma face si pe mine sa simt ca renasc si o poveste intreaga se tese in jurul meu in aceasta perioada!

Pentru mine, se contureaza un tablou idilic.

Cred ca singurul lucru care imi displacea grozav in toata perioada asta era postul. Imi povestesc ai mei si tin si eu minte cum incercam sa le explic ca eu incerc sa fac fapte bune, care sunt mai importante decat ceea ce mananc sau nu si mai aveam o teorie: intrebam retoric: "Daca Dumnezeu m-a facut asa, El mi-a dat si poftele pentru mancare, deci de ce sa tin post?"

In fine, adevarul e ca nu am inteles si continui sa nu inteleg semnificatia postului alimentar, DACA el nu e precedat de un "post" spiritual, in care sa renuntam la a fi rai, egoisti, trufasi si asa mai departe.

Insa grozavia cu postul se termina in dimineata Pastelui cand, ma trezeam spalandu-ma pe fata cu apa rece, de izvor, dintr-o cana in care bunica mea punea doua oua rosii, vopsite in Joia Mare. Si ma spalam de cateva ori bune, sa fiu sigura ca imbujorarea din obraji, ma va tine sigur pana la Pastele viitor.

Dupa care, urma partea care ma incanta cel mai tare: imbracam hainutele noi, pe care le tinusem la loc de cinste in ultimele zile asteptand marele moment, dupa care mergeam la biserica pentru a primi Sfanta Impartasanie.

Dupa biserica, lucrurile se complicau putin, in sensul in care, daca ma intalneam cu vreo ruda, pana sa apuc sa dorm, si ma pupa cineva pe obraz, plangeam de mama focului ca "mi-a furat Pastitele". Cand am crescut mai mare, si a aparut pe lume surioara mea, am jucat eu rolul rudei pupacioase. Dar asa e viata...

In drumul de intoarcere de la biserica, deja ma gandeam la toate bunatatile pe care o sa am voie in sfarsit sa le mananc. Sau sa le mananc cu stirea celorlalti pentru ca nu de putine ori am bagat degetele prin frisca de pe torturile mamei sau am rupt cate o bucatica de cozonac dintr-un colt care mi se parea mie ca nu e vizibil.

Si asa trecea Pastele, se scurgeau lunile, venea Craciunul, apoi iar Pastele si ne-am trezit, toti cei care ne regasim in povestea mea, oameni mari, pe care putine lucruri ii mai fac acum sa simta cu adevarat spiritul sarbatorilor.

Dar, intr-o dimineata, ca cea descrisa de mai sus, n-am stiut ca merg pentru ultima data cu hainute noi, de mana cu bunicii mei, la biserica, in dimineata Pastelui. Pentru ca a fost o zi, in care acest lucru s-a intamplat pentru ultima oara. Si de as fi stiut, m-as fi bucurat de o mie de ori mai mult!

Poate unii tindem sa ne departam de lucrurile materiale, de aceste copilarii si simtim sarbatorile prin prisma spiritualitatii, dar eu cred ca majoritatea ne-am indepartat de tot si nici lucrurile materiale, nici simbolistica biblica, nimic nu ne mai face sa simtim emotie ... Si ma intreb, unde e copilul din noi? Intre ce Paste si Craciun s-a ratacit?

Citeste si: La un cutremur de peste 7 Grade pe scara Richter, dispare ateismul