Fiecare cetatean roman plecat peste hotare are o responsabilitate despre care ... habar nu are

Fiecare cetatean roman plecat peste hotare are o responsabilitate despre care ... habar nu are romania

Te-ai gandit vreodata cand te aflai intr-o calatorie, poate nu in calitate oficiala, ci ca simplu turist, de importanta pe care o ai pentru tara ta de provenienta? Te-ai gandit ca atunci cand treci granitele Romaniei, tu insuti preiei reprezentativitatea Romaniei oriunde te duci in lume? Te-ai gandit ca tot ceea ce faci in afara, bun sau rau, este asociat cu Romania?
Cum ar fi ea, buna sau rea, cu politicieni mai mult sau mai putin competenti, mai mult sau mai putin corupti, cu autostrazi sau fara, cu oportunitati de dezvoltare sau fara, Romania este, de fapt, mai mult decat atat. Romania nu e reprezentata de o cloaca de la Putere, care astazi e, maine nu mai e, nu e prezentata nici de calitatea asfaltului, desi nu ne-ar strica deloc sa nu ne mai rupem masinile prin bajocura asta de drumulete, nu e prezentata nici de bogatie, chiar daca bogatii avem sub picioarele noastre, dar nu mai stim daca ne mai apartin.

Adevarata reprezentativitate a unei tari e data de calitatea, conduita morala si comportamentala a cetatenilor sai. Imi voi permite in randurile urmatoare sa trec de deontologia profesionala (desi nu consider ca o incalc, decat in masura in care las omul si romanca din mine sa vorbeasca, nu jurnalistul care poate, nu ar da exemple personale aici de trairi, aspiratii, experiente si simtiri), si sa mi expun un punct de vedere pe care nu l-am mai impartasit cu nimeni. Luati-o drept o confesiune. Poate una sora cu nebunia, utopicul, irationalul? Aveti dreptul sa o catalogati cum vreti, eu insa o numesc patriotism.

Mi se intampla adeseori sa privesc jurnalele de stiri fie cu un fior rece pe sirea spinarii, fie cu lacrimi in ochi, cand vad cazuri mediatizate de presa internationala, in care sunt prezentate fapte oribile savarsite de conationali de-ai nostri. Evident, vorbim despre cazuri izolate. Nu sunt mai putini infractori de-ai nostri decat albanezi, rusi italieni sau orice alta natie de pe Pamant. Insa aceste cazuri izolate, odata intens mediatizate, formeaza opinii, prejudecati, pun etichete, generalizeaza, caracterizeaza ..ERONAT. Aceste cazuri izolate, in care 2-3 jefuiesc, 2-3 ucid, 2-3 violeaza, 2-3 pun bazele nu stiu carui sistem sofisticat de clonat carduri, pun in umbra cele cateva milioane bune de romani care slujesc cu demnitate toate tarile lumii, in toate domeniile de activitate, de la cele mai neinsemnate meserii, pana la cele mai inalte functii. 

Dar nu exista meserie "neinsemnata" prestata cu cinste, onoare si demnitate. Exista doar munca, iar munca este nobila. Deci, facand o ecuatie simpla, aceste cazuri izolate umbresc nobilul roman.

Nu vreau sa discut aspecte legate de infractionalitate, cauze determinante, conditii favorizante, circumstante atentuante sau agravante, aspecte ce tin strict de criminalitate, ci vreau sa abordez intreaga situatie dintr-o perspectiva ampla, luand ca atare faptul ca aceste evenimente nefericite au loc si vor avea intotdeauna. Nu scriu carti pentru copii, deci, sa nu visam la utopii. Infractionalitatea este o realitate incombatibila, insa care poate fi diminuata, deci tinuta in frau. Cum?

Exista doua mari si late solutii. Prima se refera la constrangerea legislativa: pedepse aspre, la modificarea programelor de educatie, la sustinerea tinerilor in scoli, la supravegherea potentialelor elemente de pericol, precum eliberatii conditionat si asa mai departe.

Insa, dupa cum spuneam, nu vom intra in detalii de tip "tehnic". Asa ca, ajungem la solutia a doua: CONSTIENTIZARE, UMANITATE, PATRIOTISM. Trebuie sa constientizam ca, daca vrem drepturi precum ridicarea vizelor pentru State, trebuie sa avem o anumita conduita sociala reprezentativa, trebuie sa apelam la umanitate, demnitate si corectitudine ...din patriotism, pentru ca dragostea pentru tara se intoarce la noi inzecit, fie si "doar" ca impacare sufleteasca.

Priveam in urma cu cativa ani la televizor cum romanii erau ironizati de francezi. Mai exact, cersetorii romani, prin celebrul "s'il vous plait", si intinsul mainii. Aparusera la televizor oameni celebri din Franta care se refereau astfel la romani. Am plans. Eram un copil, abia trecusem de 18 ani, dar ceva milenar zbiera in esenta mea si imi spunea ca nu asta e Romania. 

Stiau si ei ca nu asta e Romania, probabil, dar pe langa s'il vous plait se mai gandeau cel mult la Nadia Comaneci, Gica Hagi si cu putin noroc, la Ion Tiriac, insa eu spun ca nici asta nu e Romania. Da, am dat lumii sportivi, oameni de stiinta, oameni de cultura, oameni care au schimbat cursul istoriei printr-o sclipire de geniu, multi dintre ei sculptand desculti ca Brancusi in destinul omenirii directii ireversibile.

Dar am dat lumii mai mult decat atat si continuam sa dam: Am dat oameni. Oameni care le ingrijesc lor batranii, care se uita in ochii acelei batrane italience, o badanta romanca, care a mancat frunze de salata numarate sau boabe de fasole cantarite, pentru a trimite bani copiilor ca sa isi plateasca meditatiile in tara. Oameni care ii vindeca pe straini, cu onoare fac garzi medicii romani in marile spitale europene si fac performanta, muta inimi dintr-un piept in altul. Oameni care merg pe strada si se opresc sa te ajute, daca te vad intins pe jos, oameni care lasa bacsis unui nevoias, si desi sunt ultimii lui bani, stiu ca acel om are mai multa nevoie de ei, oameni care se multumesc cu putinul lor si reuza tentatiile de a se corupe, oameni care inca sunt ... oameni.

Stiam ca acasa romanul meu nu intinde mana. Bunicul meu nu spunea s'il vous plait, dupa 50 de ani de munca, cand avea nevoie de bani, ci isi astepta demn farama de pensie. Nu spunea s'il vous plait nici cand venea de la munca campului, ars de soare si cu bataturi in palme, ci venea mandru ca recolta e buna sau din contra, ca nu a vrut Dumnezeu sa ploua, dar nu am auzit nici macar soptindu-se "s'il vous plait".

Stiam ca Romania e alfel si inca stiu lucrul asta si am grija ca atunci cand plec afara sa reprezint tara asta cat pot de bine. Si cred ca asta ar trebui sa facem cu totii, la nivelul nostru, al fiecaruia. Sa ne gandim ca, atunci cand aruncam pe jos, atunci cand radem zgomotos pe strada, nici nu vreau sa pomenesc fapte grave sau condamnabile penal, sa ne gandim ca toate astea inseamna o eticheta pusa Romaniei, care poate merita sa fie blamata pentru multe, dar nu pentru faptul ca nu e populata de oameni ...in cea mai mare parte a ei.

Nu as vrea sa politizez expunerea mea, insa mi se mai intampla un lucru care, involuntar, se leaga de clasa politica, in general. Mi se intampla sa imi fie rusine...mergand pe strada si auzindu-se oameni vorbind in alte limbi. De fapt, ma incearca mai multe sentimente. Pe de-o parte e o urma de mandrie: "uite dom'ne, au venit sa imi viziteze tara. Sper sa se simta bine". Uneori chiar le urez "have a great day" la semafor, sau daca ma intreaba ceva, incerc sa le fac ziua mai frumoasa, asemeni unei gazde, e ceva natural....Al doilea sentiment care ma incearca insa e rusinea. Merg uneori in spatele lor si parca ma rog sa nu ridice privirea sa vada cum sta sa pice tencuiala de pe cladirea din stanga, parca ma rog sa nu vada urmele vii ale comunismului pentru ca de atunci multe au ramas la fel, parca ma rog sa nu observe lipsa de maniere a vreunui trecator,  gunoiul sau mirosul neplacut...

Intrebarea mea ar fi, si o constientizez acum, odata ce curg randurile acestei scrieri, de ce sa imi fie mie rusine, si lor nu? Acelora care sunt platiti regeste sa nu ma faca sa ma simt prost la mine in tara cand vin strainii si in afara, cand plec printre straini?