Lovitura de stat, sau nu, Revolutia a rapit vieti carora, dupa 30 de ani ... le mai cerem un ragaz
revolutiecomunismcapitalismromaniaistorielovitura de statdosarul revolutiei1989
Am intrat in 1990 insangerati. Ca daramarea comunismului s-a facut prin lovitura de stat sau prin revolta populara, sau prin amandoua simultan, nici nu mai conteaza. Chiar nu mai conteaza acest detaliu, cat timp, indiferent de circumstante,
Conform evidentelor din anul 2005, intocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata in subordinea Guvernului Romaniei, numarul total al celor decedati prin impuscare pe durata revolutiei a fost de 1142, al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au fost inregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, inregistrate si verificate conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romane din decembrie 1989.
Conform datelor din rechizitoriile intocmite de parchetele militare, in randurile militarilor s-au inregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia Securitatii Statului au murit in urma incidentelor din revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti
Vorbim de mii de oameni care au pierit pentru ca noi, astazi sa avem ... LIBERTATE. Libertatea de a gandi, de a vorbi, de a calatori, de a crede in Dumnezeu, de a avea demnitate, libertatea de a fi asemenea pasarii cerului.
Si, totusi, la 30 de ani de cand se murea in centrul Capitalei pentru libertate si impotriva asupririi, Romania continua sa fie servita ca prada fie unor grupuri de interese locale, fie nationale, fie romanul de rand dispretuieste sistematic sacrificiul eroilor-martiri, abordand o atitudine zeflemitoare la tot ce inseamna implicare ca societate civica.
Acum, cand avem fraiele puterii sau macar cineva ne-a creat iluzia ca le avem, refuzam sa ne implicam. Nu mergem la vot, nu ne intereseaza cine iese presedinte, habar nu avem ce atributii are Parlamentul. Dincolo de implicarea pro-activa in politica a cetateanului, care e sublima, dar lipseste cu desavarsire, cel putin pana se ajunge intr-un moment critic, vorbim si despre atitudini personale care ne ingroapa, totusi, pe toti, usor, usor.
Cartile zac in biblioteci, nerasfoite, cand, in urma cu 30 de ani, parintii si bunicii nostri isi riscau libertatea pentru a face rost de un roman care sa spuna si altceva decat ce voia propaganda comuista sa se spuna.
Am uitat sa fim patrioti si sa ne iubim tara. O hulim cu fiecare ocazie si nu constientizam ca, asa cum este, ea este reflexia noastra, a tuturor.
Pentru ce au murit mii de oameni, a caror medie de varsta nu depaseste 30 de ani, in decembrie '89? Pentru o iluzie.
Si, daca ar veni astazi, ca niste himere, sa vada pentru ce si-au rastignit tineretea in focurile de gloante, ce le-am spune? Le-am mai cere un ragaz.
Dupa 30 de ani, probabil, le-am spune ca ne-au luat prin surprindere cu vizita, la fel cum ia iarna prin surprindere primariile si firmele de deszapezire, cand prima ninsoare pica la final de ianuarie. Nu e ca si cum te astepti sa imboboceasca trandafirii, tu, primar si responsabil, cand abia ce ai petrecut la sfantul Ion in urma cu doua saptamani.
Asa s-ar intampla si cu erorii-martiri. Ar veni, ar vedea si ar pleca. Si ar constata ca au platit cu pretul vietii o iluzie pe spatele careia Romania a fost devorata de o elita poate neocomunista, poate a burgheziei comuniste, poate a unui hibrid dintre neocomunism si capitalism corupt, dar care, nu ne-a lasat sa facem prea multi pasi in fata.
Si atunci cand ii facem, mergem in stilul racului. Unul in fata, trei inapoi.
Si, totusi, ce sa ne tina in aceasta stare de letargie 30 de ani? De ce nu ni se pare bizar faptul ca dupa trei decenii, inca nu stim cine se face vinovat de sangele varsat in decembrie '89?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
