O realitate sociala despre care se vorbeste foarte putin: squatting

O realitate sociala despre care se vorbeste foarte putin: squatting Squatting este termenul care defineste actiunea de a ocupa ilegal terenuri sau cladiri abandonate, de obicei aflate in proprietatea statului. Ocupantii nu au absolut niciun drept asupra proprietatii respective, dar pur si simplu se instaleaza acolo, fara sa plateasca niciun fel de chirie, bazandu-se pe faptul ca autoritatile, chiar daca intentioneaza sa ia vreo masura, se urnesc greu, iar procesul de evacuare dureaza ani de zile. De multe ori ajung sa fie tolerati si chiar sa capete intr-un final acte pe terenul/cladirea in cauza.
Fenomenul exista peste tot in lume, inclusiv in tarile foarte dezvoltate. Squatting-ul se intalneste nu numai in India, Brazilia sau Egipt, ci si in Marea Britanie, Germania, Austria sau SUA.

Chiar si noi, in Romania, am avut mult timp exemplul Centrului Vechi al Bucurestiului, care, pana sa devina inima divertismentului si a vietii de noapte din capitala, a fost o zona insalubra, in care majoritatea cladirilor erau ocupate ilegal de tot felul de… diversi.

Dar poate ca cel mai celebru caz de squatting din lume este zona numita Christiania, din Copenhaga, in fapt o fosta baza navala (abandonata) care in 1971 a fost invadata de un grup de hippioti danezi si proclamata “oras liber”. Ei s-au autodeclarat, pur si simplu, stapanii acelui teritoriu de cca 8 hectare si au ales sa traiasca acolo dupa propriile reguli, fara nicio treaba cu legile statului danez.

In mod bizar, actiunea lor a fost tolerata de autoritati, iar enclava nou infiintata a devenit celebra in intreaga lume. Ea constituie in momentul de fata a treia atractie turistica a capitalei Copenhaga, dupa Mica Sirena si parcul de distractii Tivoli, si este vizitata anual de peste 1 milion de oameni.

Ce este de fapt Christiania? Un amestec de oras-fantoma si ghetou, populat cu o lume pestrita care include homelesi, tineri someri, imigranti, pensionari, dar si artisti in cautarea inspiratiei. Este un veritabil experiment social menit sa demonstreze ca oamenii se pot organiza in afara cadrului oficial al statului, creand un fel de neo-trib, o noua societate cu propriile ei reguli si scopuri.

Locuitorii – in jur de 1.000 – au fost uniti si au luptat permanent sa pastreze ideea originala care a pus bazele acestei micro-societati, cautand o reteta pentru a trai liberi, departe de constrangeri si norme. Si timp de cca 40 de ani au reusit. Dar apoi guvernul danez a intervenit. Oricum nu era in regula ca in inima tarii sa existe un teritoriu ocupat abuziv si care sa functioneze dupa alte reguli, dar principala problema a constituit-o tot timpul consumul de droguri.

In Christiania, pana in anul 2004, traficul de droguri s-a desfasurat absolut liber, pe strada Pusher. Existau acolo tarabe viu colorate, de unde oricine isi putea cumpara hasis sau marijuana. Autoritatile au inchis ochii, dar doar pana la un anumit moment, in 2004, cand a fost organizata o actiune de amploare a politiei si punctele de vanzare au disparut, stranse chiar de rezidenti (unele tarabe se pastreaza la un muzeu din Copenhaga).

Golul lasat insa de interzicerea acestui comert a fost repede umplut de retele de traficanti din afara, lucru ce a dus la conflicte grave de-a lungul anilor. Bandele de traficanti au fost interesate de banii pe care ii puteau castiga prin comertul liber de droguri de aici (o piata de 26 de milioane de euro anual, potrivit datelor politiei), iar violentele nu au intarziat sa apara. In 2005, un localnic a fost omorat si alti trei raniti intr-un atac armat al unei bande din capitala.

Drogurile au fost de altfel prezente inca de la inceput in acest “oras liber” si comercializate fara absolut nicio retinere. Si pare ciudat ca intr-un stat democratic si perfect functional, asa cum este Danemarca, autoritatile au privit cu ingaduinta maxima acest aspect. Poate ca experimentul in sine al unei enclave cum e Christiania are o anumita valoare din punct de vedere sociologic si - de ce nu? - chiar un anumit farmec, dar comertul la vedere cu hasis si marijuana constituie cam prea multa libertate. Pana la urma, el este o infractiune.

Asa cum infractiune este si ocuparea abuziva a terenului fostei baze navale, in 1971. Timp de 40 de ani autoritatile nu au luat masuri impotriva acestui furt, caci furt este pana la urma, si de-abia in vara lui 2011 au reglementat intr-un fel situatia, in sensul ca au decis sa vanda cele 8 hectare ale Christianiei rezidentilor.

Pretul negociat, in jur de 300 de euro pe metrul patrat, a fost insa mult prea mic fata de valoarea reala a terenului in cauza. Ceea ce arata ca este suficient ca un furt sa fie destul de important pentru ca el sa nu mai fie considerat furt – un lucru care, iata, se dovedeste a fi valabil si in vestul, nu numai in estul Europei.

Oricum, fie ca va supravietui sau nu, Christiania reprezinta un sistem unic in Danemarca si in Europa. Construit pe idealul libertatii individuale si al cooperarii pasnice intre indivizi, acest refugiu hipiot va arata in timp daca a fost o utopie sau daca, intr-adevar, se poate vorbi despre o societate alternativa, imperfecta, dar functionala.