Ce inseamna sa fii un bun roman? 1 decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Un bun prilej pentru multi sa se declare “buni romani”, intelegand prin asta tot felul de lucruri: de la a agata un steag tricolor pe capota masinii si a trimite mesaje de “La multi ani!” cunoscutilor pana la a fi un cetatean responsabil, care isi face meseria cu daruire, manifesta bun-simt, respecta legile tarii. Toate aceste lucruri au o relevanta, mai mica sau mai mare, in a defini un bun roman, dar cred ca elementul esential este in realitate altul. Unul foarte simplu.
Sunteti in strainatate, intr-o zona turistica, alaturi de toate natiile Pamantului. Cum recunoasteti un roman in aglomeratia aceea? Care este, de fapt, singurul element care va permite sa identificati un roman printre sutele de oameni care va inconjoara? Simplu, il auziti vorbind romaneste.

Limba romana este cea care defineste un roman. Pur si simplu, nu puteti spune despre cineva ca este roman daca respectivul nu vorbeste romaneste, ar fi absurd. OK, poate s-a nascut in Romania, din parinti romani, dar daca a emigrat cu familia la o varsta frageda si acum rupe doar cateva cuvinte pe romaneste, e cam fortat sa-l numiti “roman”.

Ca urmare, daca limba romana este cea care ofera calitatea de roman, concluzia e logica: un bun roman este cel care vorbeste foarte bine romaneste.  

E un criteriu simplu si cat se poate de onest, pentru ca toti au aceleasi sanse de a-l indeplini – a vorbi foarte bine romaneste nu necesita abilitati speciale, ci doar niste lecturi – un criteriu care insa ii loveste greu tocmai pe cei care se considera cei mai buni romani, anume politicienii.

Acestia, politicienii, au inceput mai timid, cu “almanahe” si “succesuri”, dar s-au dezlantuit pur si simplu in perioada 2016-2019, cand PSD-ul a scos in fata personaje care au macelarit fara mila limba romana:

• ”Nu a existat subiecte pe pagina de Internet, a existat decat un mesaj...”
• “Discursul presedintelui a fost un monolog.”
• “Incepand chiar de azi au inceput sa se debloce marile dosare penale.”
• “(…) in 11 zile nu avem voie sa gresim nimic, si vorbesc aicea si cu sambata si cu duminica.”
• “Clasa pregatitoare, repet, ca si celelalte ordine, raman in vigoare.”
• “Liderul PNL ignoreaza legile UE.”
• ”Facem ca la engleji, ca la franceji, unde lucrurile merg bine...”

Lista e lunga si descurajanta, mai ales ca greselile in cauza nu sunt simple scapari (oarecum normale atunci cand vorbesti liber), ci dezacorduri flagrante si exprimari care dovedesc lipsa proprietatii termenilor. Ii auzi vorbind pe acesti oameni si ti-e tie jena, mai ales ca ei chiar ar trebui sa fie buni romani, de fapt cei mai buni romani, crema-cremelor, modele spre care sa tindem cu totii.

Desigur, sa nu se inteleaga cumva ca a vorbi foarte bine romaneste este suficient pentru a fi un bun roman. S-au gasit in politica noastra, ca tot ne referim la ea, indivizi cu un discurs foarte bine articulat, 100% corect din punct de vedere gramatical si pe deasupra elegant, dar care au dovedit josnicie si inclinatii spre coruptie.

A vorbi insa foarte bine romaneste este necesar pentru a fi un bun roman. Este criteriul de baza, caruia fiecare dintre noi ii poate adauga ulterior propriile sale criterii. La multi ani, Romania!