Dilema care a divizat Romania: Statul sa decida cine face copii

Dilema care a divizat Romania: Statul sa decida cine face copii parentingeducatiecopiifamilieinvatamanteducatie sexualamame minoreabandon scolar

Opinia publica din Romania freamata pe o noua tema. Subiectul a fost lansat in spatiul public de primarul din Targul Mures, care considera ca statul ar trebui sa impuna niste conditii celor care vor sa procreeze. De aici pana la o Romanie divizata in tabere "pro" si "contra" a fost doar un pas.
Concret, edilul propune ca persoanele care vor sa aduca pe lume un copil sa indeplineasca anumite criterii, stabilite de autoritati, precum:

• dovada unui loc de munca si a unei locuinte stabile;
• situatie financiara acceptabila;
• un nivel de educatie minim stabilit prin lege;
• varsta minima la care un adult sa devina parinte.

Discutia care se impune plecand de la acest fapt ar trebui sa fie una complexa, ale carei argumente sa se detaseze si de atitudinile antidiscriminatorii zeloase, sa tina cont de realitatile de fapt ale societatii romanesti si, mai cu seama, sa nu transeze subiectul in carne vie pentru ca toate concluziile sunt in zona gri.

Principial vorbind, suna a incalcare a libertatii si vietii private, o conditionare venita din partea statului care sa impuna niste exigente la care  sa se ridice cei care vor sa aiba copii. Si chiar este o incalcare a vietii, demnitatii si libertatii personale. Situatia e similara cu normele comuniste care interziceau avorturile si impuneau femeilor sa procreeze, indiferent de conditii.

Pe de alta parte, o astfel de restrictie, in cazul multor persoane, ar salva vietile copiilor nascuti in familii care nu le ofera niciun fel de perspectiva de dezvoltare. O realitate a societatii romanesti este aceea ca multi copii sunt adusi pe lume fara ca vreunul dintre parinti sa isi puna problema cresterii si educarii sale corespunzatoare, sustinerii in scoli, asigurarii unui climat familial armonios si propice dezvoltarii.

Traim in tara in care multi copii se nasc inca acasa, in conditii inumane, nu au acte de indentitate pana la adolescenta, nu sunt institutionalizati in sisteme de invatamant, nu sunt inscrisi la medici de familie si, colac peste pupaza, cresc intr-un mediu dezorganizat, cu valori indoielnice de unde deprind traume, comportamente deviante, exemple de viata negative, de unde isi formeaza modele gresite.

Pentru astfel de cazuri, ar trebui sa intervina asistenta sociala, in schimb. Acele programe sociale care mananca banii primariilor, dar in care majoritatea primarilor angajeaza cate o nepoata sau o nora pe post de asistent, in locul persoanelor specializate, si a caror unica menire este sa intocmeasca dosare pentru venitul minim garantat. Nivelul de educatie, instruirea de baza a parintilor privind cresterea copilului si perspectivele lui de dezvoltare armonioasa sunt subiecte din alta lume pentru o buna parte a asistentei sociale din Romania, paralele cu fisa postului, aia neoficiala si  care este de fapt indeplinita in realitate.

Trebuie sa recunoastem faptul ca multi copii sunt adusi pe lume fara ca parintii sa isi doreasca, sau sa stie macar care sunt consecintele relatiilor intime la care iau parte. Aici, statul ar trebui, inainte de a impune conditii, sa se asigure ca desfasoara un program guvernamental prin care medicii de familie din comunitatile rurale isi fac meseria, stau in mijlocul comunitatilor si consiliaza cu privire la contraceptie, dar si la elemente de baza privind ingrijirea copilului in primii ani de viata.

Inainte de a ne gandi la faptul ca statul incalca drepturile omului, impunand anumite restrictii, trebuie sa ne gandim la cat de incalcate sunt drepturile copiilor care se nasc in familii care nu le ofera nicio perspectiva la o viata decenta. 

"Este alegerea celor doi care decid sa faca un copil", spun cei care se afla in tabara "contra" primarului. Da, e alegerea lor, dar consecintele alegerii lor neinspirate, sunt responsabilitatea societatii. Faptul ca un copil caruia nu i se ofera nicio perspectiva de viitor ajunge asistat social sau alienat social, loveste insasi temelia societatii care se dezice si spune ca "e treaba parintilor". Pe de alta parte, nici cresterea intr-o familie exceptionala, nu garanteaza ca acel copil va fi un om in deplinatatea functiunii, serios si asa mai departe, insa e vorba de probabilitati matematice. Sansele la "nesansa" cresc exponential intr-un mediu defavorizant.

Impunerea unor astfel de conditii nu mai pare la fel de "privativa" de libertate daca ne gandim ca astfel, nu vor mai fi cazuri de copii care nu au cu ce sa se hraneasca, care nu au acces la educatie sau care traiesc in violenta si sunt obligati sa munceasca cu ziua de la varste fragede. Pe de alta parte, din moment ce asistenta sociala din Romania si centrele de institutionalizare precum orfelinatele sunt de multe ori ele insele exemple de proasta conduita, de lipsa de moralitate, cum putem crede ca statul va fi capabil sa supervizeze respectarea acestor conditii?!

Pe de alta parte, insesi conditiile trebuie gandite cu mare atentie. Utile ar fi impunerea unor conditii aplicate, in functie de fiecare familie care reprezinta un caz social. Spre exemplu, femei care au dat nastere mai multor copii, pe care i-au abadonat, de a caror existenta nu s-au mai interesat. Pentru astel de cazuri, sa se gaseasca masuri de a stopa procreerea si de a ocroti cu responsabilitate minorii aflati in vulnerabilitate. Insa generalitatea, in principiu, nu are cum sa fie eficienta la scara larga. Pentru ca fiecare om, fiecare familie, are particularitati si caracteristici proprii si necesita solutii pe masura.

Conditiile impuse de primarul din Targu Mures sunt discutabile. Spre exemplu, "un nivel de educatie minim stabilit prin lege" nu este un criteriu care sa faca diferenta dintre un parinte bun si unul mai putin bun. Majoritatea strabunicilor si chiar bunicilor nostri nu aveau nici pe departe studii superioare. Dar acea clasa de tarani, de la talpa tarii, a stiut sa insufle credinta in Dumnezeu copiilor, a stiut sa ii invete sa fie oameni cinstiti si muncitori. Din acea generatie de tarani s-au nascut oameni mari, care au crescut iubiti, nu rasfatati, care au avut constiinta traditiilor si a bunului simt. 

Educatia parintilor, cea scolara, nu este definitorie sub niciun aspect asupra calitatii de parinte. 

Ca o paranteza, astazi, cu toate cartile de parenting, ne pierdem in detalii, vrem sa avem copiii perfecti, care sa stie sa citeasca la 4 ani, sa cante la 6 instrumente muzicale pana la 8 si sa vorbeasca, pana la 10, 3 limbi straine. Or, nici asta nu garanteaza succesul in viata al copiilor de astazi, al adultilor de maine. Ba, mi se pare ca li se fura din copilarie si sunt supusi unui stres care mai tarziu s-ar putea sa aiba consecinte nebanuite.

Dar revenind, nu toti intelectualii sunt parinti buni si nu toti parintii buni sunt intelectuali. Si nici bogati. Cred ca impunerea unui prag de venit unui om pentru a deveni parinte, este mai mult decat deplasata. Sunt mame care muncesc la cate 3-4 servicii, presteaza munca cu ziua, neinregistrata oficial la ANAF, de unde isi castiga painea pentru a o pune pe masa copiilor. O paine impartita armonios intre membrii familiei, in jurul mesei, in care zambetele, chicotelile si mangaierile sunt la ordinea zilei, este mai gustoasa decat o masa imbelsugata intr-o familie destramata, sau violenta.

Totusi, neajunsurile extreme, cu oricat de multa armonie si iubire in jur, dauneaza dezvoltarii unui copil fiindca, oricat de dur ar suna, fara sustinere financiara, sansele de dezvoltare sunt minime.

Nici dovada unei locuinte stabile nu ar trebui sa reprezinte un criteriu. Exista oameni care traiesc in chirie, se descurca foarte bine si reusesc sa le ofere copiilor tot ce au nevoie pentru o viata fara lipsuri de baza. 

Ultimul criteriu insa, aduce in discutie o problema foarte sensibila. Romania e pe primul loc in randul mamelor minore din Europa. Statisticile arata ca in Romania, 20.000 de adolescente cu varsta de pana in 18 ani au devenit mame. Procentul la nivel national este de 12,3%, mult peste media europeana, de 4%. In tara noastra, unul din zece copii are o mama adolescenta, situatie regasita si la nivelul Bulgariei, unde rata minorelor devenite mame atinge un procent de 11,9%.

Or, reglementarea unui cadru legal pentru aceasta situatie, chiar se impune. Mamele minore sunt o sursa care alimenteaza permanent orferfelinatele si perpetueaza un cerc vicios al saraciei, al abandonului scolar, al lipsei de sansa, de la o generatie la alta. Punctul de plecare ar trebui sa il reprezinte introducerea educatiei sexuale in scoli. Acea materie pe care multi parinti, incurajati de Biserica, o resping, neintelegand precocitatea generatiilor tinere si neconstientizand ca, daca nu sunt informati nu inseamna ca sunt protejati sau nu mai sunt curiosi. Poate ca este fix invers. 

Pe de alta parte, orice criterii ar impune statul, el ar trebui sa se asigure ca are mecanisme eficiente de a ajuta oamenii sa indeplineasca aceste cerinte. Ce face statul acum pentru ca romanii sa aiba un loc de munca si o locuinta stabila? Ce face statul acum pentru ca romanii sa aiba un nivel de educatie minim? Ce face statul acum cu zecile de mii de adolescente care s-au trezit, mame, adesea din lipsa educatiei sexuale? Ce face statul acum pentru ca romanii sa poata oferi copiilor lor sansa la o viata in care sa nu le fie incalcate drepturile fundamentale? 

Dupa ce statul se va asigura ca are oameni pregatiti si empatici si sisteme eficiente care sa ii ajute pe cetatenii vulnerabili sa atinga aceste idealuri existentiale, abia apoi ar trebui sa intervina cu criterii de departajare, si sa ii dea la o parte pe cei care au refuzat ajutorul.

Pana atunci, oricat de necesare ar fi unele dintre ele criterii, statul nu are niciun drept sa vina sa impuna aceste lucruri. 

Citeste si: 170 de ani de Mihai Eminescu. Cum vedea marele poet viata politica: Tara munceste inzecit pentru a intretine absenteismul si luxul