Libertatea presei este un lucru bun, insa doar atunci cand incape pe maini bune

Libertatea presei este un lucru bun, insa doar atunci cand incape pe maini bune Astazi ar fi de neimaginat o lume fara presa desi, in nu putine situatii, presa a facut si face mai mult rau decat bine. Cel mai la indemana exemplu pentru a sustine afirmatia de mai sus il gasim la noi, in primele luni ale anului 1990. In acea perioada au aparut in Romania mai bine de 2.000 de titluri de presa (centrala si locala), dar legea o faceau un ziar - "Adevarul" (fosta "Scanteia") si o televiziune (unica televiziune, de fapt) - Televiziunea Romana Libera (TVRL).
Presa cu adevarat libera aparuse si la noi, dar audienta ei era aproape nula. Conform regulilor din epoca, abonamentele pentru anul 1990 la "Scanteia" (organ al  Comitetului Central al Partidului Comunist Roman) erau deja contractate (erau obligatorii) la sfarsitul lunii decembrie 1989, iar cotidianul avea sa ajunga, cel putin un an, prin Rodipet (institutie de stat de difuzare a presei, disparuta intre timp), in absolut toate oarasele, comunele, satele si catunele din tara.

La fel si emisiunile Televiziunii Romane (care si-a adaugat cuvantul Libera). Acestea si doar acestea doua erau sursele de informatie la care aveau acces absolut toti romanii.

Rebotezat "Adevarul" (dupa trei editii din decembrie 1989 cand a aparut cu numele "Scanteia poporului"), fostul cotidian al CC al PCR a suflat cat a putut de tare in panzele noii puteri instalate la Bucuresti. La fel a facut si TVRL.

Minciunile lansate de cele doua goarne care s-au pus in slujba "emanatilor" revoltei din decembrie 1989 au influentat decisiv rezultatele devastatoare ale primelor alegeri libere desfasurate la noi, dupa 45 de ani de comunism.  

Rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990, obtinute cu osteneala cotidianului "Adevarul" si a TVRL, au pus Romania pe un drum gresit, drum pe care inca mai rataceste si astazi.

Libertatea presei este, cum spuneam, un lucru bun. Cu conditia, insa, ca aceasta libertate sa incapa pe mana cui trebuie. Exista libertatea presei? - este o intrebare buna doar daca este insotita de o a doua: Pe mana cui a incaput aceasta libertate?

Recent, Organizatia Reporters Sans Frontieres (Reporteri Fara Frontiere) a dat publicitatii rezultatele studiului "Global Press Freedom Index" pentru anul 2019, care  evaluaeza libertatea presei in 180 de tari si teritorii.

Conform studiului, in cca 75% dintre tarile evaluate, libertatea presei este "problematica" si in unele tari profesia de jurnalist este una de mare risc (de pilda in Mexic, unde 60 de ziaristi au platit cu viata, in ultimii 10 ani, investigatiile jurnalistice pe care le-au desfasurat).

Incepand cu anul 2002, Reporters Sans Frontieres (RSF) tine si o evidenta a jurnalistilor asasinati in intreaga lume pentru ca au dezvaluit adevaruri incomode.

Anii in care au fost asasinati cei mai multi jurnalisti sunt 2007 si 2012, cu cate 88 de victime.

Tarile unde au fost ucisi cei mai multi jurnalisti in intervalul 2002-2019 sunt: Rusia (2002), Filipine (2003 si 2009), Irak (5 ani consecutiv, intre 2004-2008, apoi in 2013 si 2015), Pakistan (2010 si 2011), Somalia (2012), Siria (2014 si 2016), Mexic (2017 si 2019) si Afganistan (2018).

Conform RSF, tarile cu cea mai mare libertate a presei in anul 2019 au fost: 1. Norvegia, 2. Finlanda, 3. Danemarca, 4. Suedia, 5. Olanda, 6. Jamaica, 7. Costa Rica, 8. Elvetia, 9. Noua Zeelanda si 10. Portugalia.

Pentru a realiza acest clasament, RSF a acordat fiecarie tari un punctaj de la 1 (tari unde presa nu este supusa constrangerilor) la 100 (constrangere maxima a presei).

Top 3 al tarilor care stau cel mai rau la acest capitol este alcatuit din Coreea de Nord (cu un punctaj de 85,8), Turkmenistan (85,4) si China (78,5).

Romania a primit 25,9 puncte, cam cat Spania (22,2 puncte), Marea Britanie si Franta (cate 22,9 puncte) sau Italia (23,7).

Clasamentul intocmit de Reporters Sans Frontieres nu este, insa, 100% relevant asupra libertatii presei in cele 180 de state unde s-a facut studiul.

RSF a putut evalua gradul de ingerinta a politicului in activitatea presei, presiunile si constrangerile exercitate de putere asupra presei, dar nu a avut cum sa masoare abdicarile voluntare ale mass-media de la misiunea lor.

Pentru unii, "a se da cu puterea", oricare ar fi ea, doar fiindca este PUTEREA, este un gest reflex de abjectie morala pe care il au in sange, cum se spune.

Vezi cele doua exemple de la inceputul articolului.