S-au implinit 15 ani de cand suntem in Uniunea Europeana
In urma cu 15 ani, cand Romania a devenit membra a Uniunii Europene, se parea ca am scapat de griji si ca toate problemele noastre financiare sau de alta natura vor fi gestionate cu pricepere de Bruxelles. Se vorbea atunci numai despre avantaje, se vorbea despre competitivitatea Uniunii Europene si despre prestigiul tarilor care ii folosesc moneda. Si partea frumoasa este ca entuziasmul de atunci s-a dovedit justificat. E imposibil sa nu observi cat de mult s-au imbunatatit pentru noi lucrurile, din 2007 incoace.
E-adevarat, per ansamblu, la nivelul Uniunii Europene n-a fost mereu totul roz. Ne amintim de criza monedei euro, declansata de Grecia in 2009, sau de criza refugiatilor, din 2015, cand a fost clar ca stabilitatea intregii constructii europene poate fi data peste cap de o singura tara sau chiar de un singur om (Angela Merkel a hotarat atunci, in 2015, cu de la sine putere, ca tarile UE trebuie sa rezolve problemele umanitare din Orientul Mijlociu).
Ne amintim si de Brexit, de gestionarea neunitara a unor aspecte vitale (aprovizionarea cu energie din Rusia, relatia cu China), de derapajele unor membri ca Ungaria si Polonia sau de faptul ca Bruxelles-ul are uneori viziuni cam prea corecte politic, care deranjeaza.
Dar partea buna este ca pe noi, romanii, toate aceste probleme nu prea ne-au afectat. Pentru noi, aderarea la Uniunea Europeana a insemnat doar avantaje, ne-am obisnuit repede cu binele si nu prea il mai constientizam acum.
Circulam liberi in Vest, muncim fara restrictii acolo, accesam bani europeni pentru proiecte publice sau private in tara, simtim cumva ca UE are grija de noi. Chiar, am fi reusit sa ne procuram pe cont propriu suficiente doze de vaccin anti-Covid daca n-am fi fost membri UE?
Sigur, nu suntem integrati complet, parem inca o ruda mai saraca, dar integrarea completa, in doar 15 ani, oricum era o utopie. Si nu numai in cazul nostru.
Da, e o idee frumoasa ca UE sa devina un fel de Statele Unite ale Europei, adica o singura tara, probabil de aceea Uniunea Europeana a si avut de la bun inceput propriul drapel, propria moneda, propriul imn (Oda Bucuriei, de Beethoven). Problema este insa ca n-a avut un popor, poporul european. Si nici n-o sa-l aiba prea curand.
Si asta deoarece intre granitele ei traiesc peste 500 de milioane de oameni care vorbesc limbi diferite, mananca si beau lucruri diferite, canta cantece diferite, slavesc eroi diferiti, au atitudini diferite fata de munca si fata de legi si, de asemenea, au aspiratii diferite si demoni diferiti. Cum sa construiesti un popor din acest amalgam de 27 de tari, 23 de limbi vorbite si 11 religii?
Dar, de fapt, nu conteaza. Problema aceasta a poporului european trece in plan secund daca ne amintim ca scopul initial al UE nu a fost sa construiasca un nou popor, ci sa elimine posibilitatea unui nou razboi catastrofal in Europa.
Iar din punctul acesta de vedere, Uniunea Europeana si-a facut cu prisosinta datoria, dovada faptul ca astazi luam pacea drept un element de la sine inteles pe continent si ca ne este practic imposibil sa ne gandim la un posibil conflict armat intre oricare dintre tarile membre.
Revenind, este cert ca noi, romanii, trebuie sa fim super-multumiti de statutul nostru de membri UE. Momentul aderarii la Uniunea Europeana, de acum 15 ani, a fost un cadou minunat pentru noi, atat economic, cat si politic.
Si realizam foarte bine lucrul acesta daca ne gandim la scenariul alternativ: ce ar fi insemnat ca astazi, in acest context sensibil creat de Rusia, sa fim in afara UE? Singuri si, in mod sigur, cu o situatie economica mult mai proasta? Poate garanta cineva ca nu ne-am fi aflat fix in situatia Ucrainei?
Sursa foto: www.pexels.com
