Ultimul dictator din Europa

Ultimul dictator din Europa Au trecut mai bine de 3 luni de la inceputul manifestatiilor de strada din Belarus, prilejuite de realegerea lui Alexandr Lukasenko, pentru a sasea oara, in functia de presedinte al tarii. Problema cu Lukasenko nu dateaza insa doar de 3 luni, ea este mult mai veche. Acest politician conduce Belarus in cel mai pur dictatorial de 26 de ani, depasindu-l astfel ca longevitate pe Ceausescu. O dictatura in Europa anului 2020 pare o chestie ireala, dar, din pacate, ea constituie o problema cat se poate de concreta, pe care nimeni nu a reusit pana acum sa o rezolve. Iata ce scria presa internationala inca de acum 10 ani.
Rzeczpospolita:
Wikileaks a dat publicitatii o stenograma de la ambasada americana din Minsk, estimand averea presedintelui bielorus la cca 9 miliarde de dolari. „Este aproape de averea celor mai bogati zece oameni din Europa”, noteaza cotidianul din Varsovia.

Pentru moment, totusi, nimeni nu poate dovedi nimic, dat fiind ca, oficial, Alexandr Lukasenko a castigat doar 22.500 de euro in 2010. Expertii rusi citati de Rzeczpospolita sunt convinsi ca liderul din Belarus si-a ascuns „economiile” in conturi straine deschise in numele unor apropiati si a investit masiv in “bunuri sigure peste tot in lume”.

Lukasenko a respins aceste afirmatii cu umor, spunand jurnalistilor ca, daca gasesc banii ascunsi, pot sa-i inapoieze lui 1% si sa pastreze restul de 99% si asta in timp ce afisa la incheietura un ceas de 10.000 de euro. Se spune ca sursa averii lui Lukasenko sunt doua institutii de stat controlate de el si numai de el: Fondul de Rezerva Prezidential si Fondul Prezidential Auxiliar. Primul este intretinut cu profituri din vanzarile de arme, cel de-al doilea din loteria de stat, printre alte surse.

La Repubblica:
Rasetele si aplauzele ironice au devenit singurele arme pe care cetatenii din Belarus le mai au la dispozitie pentru a contesta regimul si atitudinea sa din ce in ce mai autoritarista. Aceasta forma de protest a aparut poate dintr-o gluma, dar ea are in spate multa furie acumulata.

Oamenii isi dau intalnire in fata imensului Palat al Republicii din Piata Ocktiabravskaja sau chiar in fata edificiului sovietic de pe strada Engels, unde este resedinta presedintelui. Sunt atenti sa fie la o distanta de doi metri unul de celalalt pentru a nu putea fi acuzati de participarea la o manifestatie.

Nu au pancarte sau banderole. Se limiteaza doar la aplauze si rasete. Cei mai curajosi se uita direct la agenti si rad, pe fundal fiind aplauze. Agentii fortelor de ordine au nervii intinsi la maxim, dar pana acum rasul nu este considerat infractiune nici macar de regimul Lukasenko. Unii agenti le spun sa inceteze, dar tinerii continua sa rada, iar rasul este contagios.

Cu cat agentii se agita mai mult, cu atat rasetele sunt mai intense. Rad si curiosii de la ferestre, ospatarii de la terase, elevii care se intorc de la scoala. Uneori chiar si agentii izbucnesc in ras, fiind insa mustrati imediat de superiori.

El Pais:
Desi regimul lui Alexandr Lukasenko a reusit – pana acum – sa puna botnita opozitiei, la ora actuala intampina greutati in a face fata efectelor crizei economice asupra populatiei. Problemele economice au devenit o amenintare serioasa pentru regimul Lukasenko, in timp ce UE a impus sanctiuni impotriva dictatorului din Belarus si a anturajului sau, mentinand in acelasi timp Belarusul in Parteneriatul Estic.

Minsk se ruineaza incercand sa calmeze cetatenii prin marirea salariilor. Salarii pe care belarusii le investesc in bunuri de import sau in valuta, cauzand o crestere violenta a preturilor si o devalorizare de aproape 50% a monedei nationale. Euro se schimba acum la 7.200 de ruble (fata de 4.000 in decembrie), in supermarket-uri, de obicei bine aprovizionate, stocurile s-au topit si se mai gasesc doar produse autohtone. Micii antreprenori isi inchid afacerile, deoarece nu mai pot importa si sunt fortati sa mentina preturile scazute.

Rezervele de aur din Belarus au scazut cu 28,6% din ianuarie, in timp ce datoria externa depaseste 31 de miliarde de dolari. Pentru a stabiliza economia, ar fi necesare intre 10 si 12 miliarde de euro, bani pe care Lukasenko ii cauta cu disperare. Daca reuseste sa mentina pe linia de plutire marile companii nationale, va evita dezastrul. Dar daca oamenii coboara in strada, niciun serviciu de securitate sau organ de represiune nu le va putea rezista.

France Presse:
Sediul KGB din centrul Minsk-ului este cunoscut de localnici sub numele de “Amerikanka”. Nimeni nu stie exact cum si-a primit numele acest complex, dar toata lumea in Belarus stie ca este un loc unde nu vrei sa ajungi.

Cu coloanele sale corintice si zidurile de un galben luminos, cladirea pare inofensiva. Dar ea este, de fapt, o cusca pentru ultimii detinuti politici din Europa si epicentrul unei represiuni brutale conduse de ultimul dictator al continentului.

Republica si-a obtinut independenta fata de Uniunea Sovietica in 1991, iar Alexandr Lukasenko, presedintele Belarusului, din 1994, si-a condus tara cu o mana de fier. Dar in ultimele doua luni fortele sale de securitate au asaltat adversarii sai politici cu o ferocitate demna de vremurile sovietice.

Practic, toti candidatii la presedintie care au indraznit sa se ridice impotriva lui Lukasenko la alegerile falsificate din decembrie anul trecut au fost inchisi sau pusi sub arest la domiciliu. Au fost torturati si fortati sa se denunte reciproc. Unii au cedat, dar cei mai multi au refuzat si acum risca sa petreaca ani in inchisoare, doar pentru ca au indraznit sa ia parte la alegeri.

Respekt:
De aproape 10 ani, Uniunea Europeana incearca, prin intermediul sanctiunilor, sa puna pe calea cea buna regimul autoritar din Minsk. Printre masuri: Bruxelles-ul a refuzat sa elibereze vize unor inalti functionari din Belarus, a exclus tara din parteneriatele internationale, a pus piedici schimburilor sale comerciale si a sprijinit opozitia democrata. Fara rezultate.

Asa ca, in 2008, UE a adoptat o alta strategie. A conditionat o atitudine binevoitoare din partea ei fata de Belarus de respectarea a cinci cereri : abolirea pedepsei cu moartea, organizarea de alegeri democratice, garantarea libertatii de presa, sfarsitul hartuirii ONG-urilor si eliberarea tuturor prizonierilor politici.

Si se parea pentru o clipa ca lucrurile urmau sa se schimbe. Minsk a eliberat disidentii politici, ziare interzise de ani de zile au reaparut in chioscuri, iar reforma legii electorale a facilitat aparitia candidaturilor din opozitie. Dar aceasta primavara politica a fost de scurta durata. Alegerile municipale care au urmat nu au avut mare lucru de-a face cu democratia. Pentru ONG-uri, libertatea in Belarus astazi este doar un vis dulce.

Nimic nu arata ca politica occidentala va duce mai repede la o democratizare a Belarusului. Tara aceasta este o ramasita a dictaturilor din Europa de Est de dinainte de 1989 si, implicit, a comunismului. “Trebuia sa ne asteptam la asa ceva – considera sociologul Oleg Manaiev – comunismul s-a sfarsit cam prea brusc in Europa. Intr-o mare masura, a fost de fapt un miracol.”