Am avut o experienta pozitiva cu autoritatile Statului roman!

Am avut o experienta pozitiva cu autoritatile Statului roman! statul roman

Prin ianuarie anul acesta, m-am trezit in cutia postala cu o adresa de la Directia de Impozite si Taxe Locale sector 4 (DGITL), cum ca trebuie sa achit 540 de lei, reprezentand taxa Baluta pentru un autoturism. Pentru cei nefamiliarizati cu subiectul, taxa Baluta (numita asa dupa primarul de la sectorul 4) este o taxa aplicata pe masinile care sunt inregistrate la adrese din sector si care nu au un loc de parcare alocat, motivatia taxei fiind destul de logica: masinile respective parcheaza totusi undeva, pe domeniul public, deci trebuie sa plateasca pentru spatiul pe care il ocupa. Toate bune si frumoase, doar ca exista o problema: habar nu aveam ce e cu autoturismul acela si cum naiba aparuse in proprietatea mea.

Primul meu gand a fost unul negru: na, belea, sa vezi acum lupta cu autoritatile! 

Trimit totusi, fara prea mari sperante, un e-mail la Directia de Impozite si Taxe Locale in care explic faptul ca nu sunt posesorul acelei masini (era o Dacie fabricata in 1991, care, mai mult ca sigur, avand 34 de ani vechime, nici nu se mai afla in circulatie), le spun ca nu stiu cum am ajuns “in posesia” ei si ii rog sa anuleze taxa de 540 de lei.

Cum era de asteptat, niciun raspuns. Asa ca, dupa 3 saptamani, ma duc fizic la DGITL, la Biroul de Informatii, sa explic prin viu grai situatia. Primesc o adresa a unui site unde sa depun o cerere online pentru anularea taxei, doar ca, ajuns acasa, descopar ca cererea in cauza continea niste campuri unde trebuia sa incarc pdf-uri cu actele masinii (?!?). 

Ce sa fac? Sa ma intorc la Biroul de Informatii? As fi primit, cu siguranta, niste ridicari din umeri.

Asa ca apelez la varianta logica si decid sa ma adresez Directiei de Permise de Conducere si Inmatriculari Autovehicule Bucuresti, poate reusesc ei sa afle ce e cu autoturismul in cauza si sa-l identifice pe adevaratul proprietar. 

Pe 13 martie le-am trimis un mesaj pe e-mail, pe 25 martie am primit raspunsul. Mi-a cazut fata, mai ales ca raspunsul era limpede, redactat impecabil si exact ce imi trebuia:

“Din verificarile efectuate in Registrul National de Evidenta a Permiselor de Conducere si a Vehiculelor Inmatriculate a rezultat faptul ca vehiculul marca DACIA 1310, serie sasiu ..., serie motor ..., an fabricatie 1991, inmatriculat cu numarul ... nu a figurat/nu figureaza inmatriculat pe numele BALESCU MIHAIL CRISTIAN, CNP …

La data de 08.04.2011 vehiculul in cauza a fost radiat din circulatie cu motivul “dezmembrare”.

Avand in vedere cele mai sus mentionate, pentru radierea vehiculului mai sus precizat din evidentele organului fiscal local, va rugam sa va adresati autoritatii competente de pe raza domiciliului dumneavoastra pentru realizarea acestei operatiuni.

Va multumim pentru inlelegere si va asiguram ca depunem toate diligentele necesare pentru asigurarea unor servicii de calitate tuturor cetatenilor, cu respectarea normelor legale in vigoare.” 

Document cu antet, doua stampile, doua semnaturi (de la directorul institutiei si de la seful serviciului), nu aveam nevoie de mai mult. Problema era practic rezolvata, ar fi fost de noaptea mintii ca DGITL sa nu anuleze pe loc taxa in cauza. 

Si, intr-adevar, dupa un nou mesaj catre DGITL, la care am atasat documentul oficial de la Serviciul de Inmatriculare a Vehiculelor, am primit raspunsul dorit:

“Buna ziua, cererea dvs a fost solutionata cu succes. Alaturat va transmitem contul fiscal detaliat si procesul verbal de scoatere din evidenta a mijlocului de transport marca DACIA 1310.
DGITL sector 4 va multumeste pentru colaborare!”

Concluzia? M-au impresionat cat se poate de placut promptitudinea si profesionalismul celor de la Inmatriculari Vehicule, precum si faptul ca pentru verificarile pe care le-au facut n-a trebuit sa platesc nimic, au fost gratuite. 

Ce sa mai spun, ma bucur ca problema s-a rezolvat (desi ea n-ar fi trebuit sa existe de la bun inceput). Si, desigur, ma mai bucur ca toata povestea asta a aparut acum, in 2025, cand avem e-mail si Internet. Va imaginati ce tambalau – cu cereri scrise, dosare cu sina si solicitari de audiente la sefi – ar fi fost necesare pentru rezolvarea ei in urma cu vreo 20 de ani, cand Statul roman nu auzise inca de online?

Sursa foto: freepik