Rebuturi ceausiste. Povestea Daciei Lastun

Rebuturi ceausiste. Povestea Daciei Lastun dacia lastunceausescuconstantin stroe

Pe la inceputul anilor '80, preocupat de bunastarea cetatenilor patriei, Ceausescu s-a gandit sa le ofere acestora cel mai clar simbol al bunastarii: un automobil. Unul mic, incapator, realizat in proportie de 100% cu materiale autohtone si mai ales ieftin, pe care sa si-l permita multi. Asa a aparut Dacia 500 Lastun, un model care costa cu o treime mai putin fata de o Dacie normala si din care au fost produse, in perioada 1988-1990, cca 5.700 de exemplare. In fapt, niste semi-rebuturi.
Ideea lui Ceausescu era cea a unui autoturism de oras, cu gabarit mic (3 metri lungime, 590 kg greutate) cu doua usi, cu un consum redus de benzina (cca 3,3 litri/100 km) si cu o viteza maxima de 106 km/ora, ideal pentru necesitatile unei familii tinere.

Ceea ce a rezultat insa pana la urma a fost o bataie de joc, o masina slaba care se defecta non-stop si care devenise subiect de glume: “Ce se intampla cu un Lastun cand i se face plinul?” “I se dubleaza valoarea” sau “Care este cea mai mica piesa dintr-un Lastun?” “Creierul proprietarului” sau “A aparut Dacia 1800: o Dacie 1300 cu o Dacie 500 Lastun in portbagaj.”

De vina pentru aceasta situatie a fost ambitia dictatorului de a produce un automobil cu costuri minime, ceea ce, desigur, a insemnat compromisuri si recurgerea la tot felul de improvizatii, dublate de utilizarea unor materiale ieftine si de proasta calitate. In plus, productia modelului n-a fost demarata la Uzinele Dacia (desi masina se numea Dacia), ci la Timisoara, pe structura Fabricii Tehnometal, care la vremea aceea producea custi pentru iepuri si baterii avicole. Iar lipsa de experienta in domeniu s-a vazut.

“Constructia Daciei Lastun a fost o misiune aproape imposibila”, povesteste unul dintre mecanicii implicati in proiect, “dar am reusit pana la urma sa facem masina, mai mult de frica de ceea ce se putea intampla daca nu o faceam. Ceausescu ne amenintase de mai multe ori cu puscaria, in cazul in care proiectul ar fi esuat. Ne-a ajutat insa foarte mult Constantin Stroe (1942-2016, devenit director general al Uzinelor Dacia, dupa Revolutie, n.r.), un om care stia cum se construieste o masina.”

Un alt angajat, fostul contabil-sef al fabricii, spune ca o masina de mic litraj fiabila s-ar fi putut realiza daca n-ar fi fost reducerea aceasta draconica a costurilor. “Pretul scazut al Daciei 500 se reflecta direct in economia de materiale, dar si in calitatea slaba a tot ce se folosea pentru construirea ei. Initial, pretul trebuia sa fie de 28.000 de lei, insa numai piesele adunate la un loc costau cel putin dublu. La asta se adaugau si costurile de productie, salariile, curentul electric si multe alte lucruri.”

“Lunar ni se cereau raportari catre Bucuresti si existau securisti care supervizau productia la Timisoara. Minteam in raportari si trebuia sa umflam cifrele, cate masini s-au produs si cate s-au vandut. Norocul nostru a fost ca a venit Revolutia si regimul a cazut. Daca nu se intampla asta, ne inchideau pe toti din cauza ca masina de mic litraj era un esec.”

Ca Lastun a fost un esec s-a vazut foarte clar imediat dupa decembrie 1989, cand, scapati de constrangerile regimului comunist, oamenii au putut sa-si exprime nemultumirile legate de aceasta pseudo-masina si sa depuna tot felul de plangeri la organele competente. Drept urmare, Protectia Consumatorilor s-a sesizat si a facut demersurile necesare pentru scoaterea de pe piata a acestui autoturism, astfel ca in martie 1990 Comisia Nationala pentru Standarde Metrologice si Calitate a interzis producerea si comercializarea Lastunului.

S-a pus astfel capat unui proiect oarecum ambitios, care ar fi putut da nastere unui autoturism popular, in genul Volkswagen-ului din Germania sau al Fiat-ului 500 al italienilor din Torino, dar care a avut ghinionul sa fie implementat intr-o perioada in care cuvantul de ordine era economisirea resurselor.

In momentul de fata, Daciile Lastun mai circula inca in Romania. In judetul Timis, de exemplu, sunt 31 de astfel de masini, inmatriculate si cu drept de a iesi pe strazi – desigur, ca o sfidare la adresa limuzinelor luxoase, de zeci de mii de euro, colege de trafic.

Foarte interesant este insa ca astazi, la 27 de ani de la scoaterea Lastunului din productie, conceptul acestei masini - mici, incapatoare si, mai ales, ieftine - este unul de  actualitate. In conditiile de azi ale economiei mondiale, marcate de pretul ridicat al carburantilor, de aglomeratia urbana si de recesiune, a construi o asemenea masina este un proiect promitator. Indienii incearca asta, la fel si chinezii.

Bineinteles, un astfel de produs ar fi dedicat in special tarilor sarace, in genul Indiei sau al celor de pe continental african, dar nu ar fi exclusa gasirea unei nise si pe pietele mai dezvoltate.

Sursa foto: www.automobilia.ro