Lectia de management: Cele 74 de secunde ale lui Sally Lamont
managerjocurile paralimpice 2012eduard novaksally lamontcampion
Intre 60 si 90 de secunde dureaza intonarea imnului national pentru un campion olimpic. O chestiune de protocol, care a impus rearanjarea a peste 200 de imnuri, unele foarte scurte, altele de peste 6 minute, astfel incat sa concorde cu timpul necesar ridicarii steagului national al campionului in inaltul catargului. Aranjat de specialistii de la London Philharmonic Orchestra, imnul Romaniei ne-a tinut in aceasta vara cu respiratia taiata vreme de 74 de secunde, la victoria lui Alin Moldoveanu la tir si a Sandrei Izbasa la gimnastica.
74 de secunde. 74 de secunde in care – e de-acum un cliseu televiziv – chipul emotionat al sportivului se suprapune peste imaginea steagului fluturand. 74 de secunde cu campionul, cu steagul si cu imnul lui, 74 de secunde in care nimic altceva, nimeni altcineva nu mai conteaza. Si totusi, in spatele fiecarei victorii, in spatele fiecarui astfel de minut de glorie planetara e efortul unor oameni care, adesea, raman si inainte, si in timpul, si dupa intonarea imnului prizonierii propriei modestii, prizonierii propriei discretii care e, poate, cine stie?, chiar garantia succesului lor.
74 de secunde a durat, pe Velodromul din Londra, si imnul dedicat victoriei lui Eduard Novak in cursa de 4 kilometri urmarire de la Jocurile Paralimpice din septembrie. Primul aur paralimpic din istoria Romaniei ascunde cateva povesti emotionante, dar si o lectie de management cum rar se vede. E, intai de toate, povestea lui Eduard Novak, o tanara speranta a patinajului romanesc, care, dupa un grav accident de masina, e obligat sa poarte proteza la unul dintre picioare. Infirmitatea nu-i taie tanarului din Miercurea-Ciuc elanul spre performanta. Trece la ciclism, un sport in care simte ca isi poate surmonta handicapul. Acum 4 ani, la Beijing, a luat un argint la Jocurile Paralimpice. Atunci, sefa delegatiei Romaniei a venit la el si i-a spus ca la Londra, in 2012, va obtine mai mult. “Ai nevoie de antrenamente speciale pe velodrom pentru a te bate la aur. In Romania nu exista asa ceva, dar iti promit un cantonament special pentru 2012”. “Nu stiu daca el m-a crezut atunci, dar eu sunt un om de cuvant si i-am asigurat acest cantonament”, povestea Sally Lamont imediat dupa incheierea Jocurilor Paralimpice din acest an.
Fosta sefa a delegatiei Romaniei la Beijing, Sally Lamont a devenit intre timp sefa Comitetului Paralimpic Roman. Pe nedrept ignorata in managementul, sportiv si nu numai, din Romania, de numele acestei foste bibliocare din Scotia, acum pensionara, se leaga cele mai mari performante ale sportului paralimpic din tara noastra. O functionara din Edinburgh care, in 1993, lasa in urma totul in tara natala si se muta la Cluj pentru a se dedica unor proiecte de ajutorare a tinerilor cu nevoi speciale din Romania. Cativa ani mai tarziu, isi vinde proprietatile din Scotia si investeste intr-un centru si un club sportiv pentru cei cu dizabilitati. In 10 ani, sportivii din Cluj devin cei mai buni din tara la categoriile la care concureaza, iar exemplul de dedicatie si ambitia sa exceptionala o recomanda pe Sally Lamont pentru cea mai inalta functie din sportul paralimpic romanesc. Cetatean roman din 2007, medaliata de Regina Marii Britanii pentru eforturile sale caritabile, Sally Lamont nu a luat numirea in fruntea Comitetului Paralimpic Roman ca pe un premiu binecuvenit, ci ca pe o provocare. A promis inca de atunci, din 2008, mai multi sportivi calificati si rezultate mai bune la Londra. A reusit asta trecand peste preconceptiile multora, inclusiv peste reticenta marilor companii din Romania de a-si asocia imaginea cu sportivii paralimpici. A calificat, chiar si asa, mai multi sportivi ca in 2008 si a obtinut mai multe medalii decat acum 4 ani. Putini manageri din Romania se pot lauda cu rezultate mai bune ca in anul de gratie 2008…
Pentru gesturile caritabile nu s-au inventat olimpiade. Dar cele 74 de secunde de glorie ale lui Eduard Novak de la Londra au in spate si povestea acestei femei care, numai anul trecut, a cheltuit 25.000 de euro din propriul buzunar pentru sprijinirea sportivilor calificati la Olimpiada de la Londra. 74 de secunde. Cam cat a stat ea insasi pe ganduri cand a decis sa lase in urma Scotia si sa-si vanda mostenirile de acolo pentru a deveni parte din visul de glorie al unor pustani romani in scaune cu rotile.