Factura electroca scoate peri albi patronilor romani. Iata de ce
factura electronicaro e-factura
Cele mai recente sondaje efectuate in randul managerilor romani arata ca factura electronica nu e chiar simplu de implementat si folosit, motiv pentru care multe companii locale recunosc faptul ca intampina diverse dificultati.
De exemplu, datele unui sondaj al Pwc Romania arata ca firmele noastre intampina diverse dificultati si neclaritati in implementarea
facturarii electronice (sistemul national Ro e-Factura) si inca sunt reticente ca aceasta reprezinta modalitatea optima de a emite facturile.
Astfel, desi 45% dintre respondenti afirma ca au transmis deja prima factura prin sistemul RO e-factura, majoritatea s-au confruntat cu cel putin o problema in cadrul procesului, cauzele fiind in principal neclaritati legislative si lipsa unor explicatii din partea autoritatilor. Ca urmare, 51% dintre respondenti cred in acest moment ca nu pot renunta la modalitatea de emitere a facturilor pe hartie, 41,5% nu au inca o opinie, fiind in curs de analiza si doar 7,5% considera ca sistemul RO e-factura este modalitatea optima.
”Facturarea electronica reprezinta unul dintre pilonii procesului de digitalizare a administratiei fiscale si, ca orice schimbare radicala, nu este lipsita de anumite impedimente sau neclaritati. Pe masura, insa, ce va fi implementata de tot mai multi contribuabili si vor fi reglate problemele observate in practica, ne asteptam sa vedem beneficii atat pentru stat, cat si pentru mediul privat, pentru ca elimina vulnerabilitatile sistemului de facturare pe suport de hartie si contribuie la reducerea fraudei la TVA si a evaziunii fiscale”, spune Daniel Anghel, Partener, liderul serviciilor fiscale si juridice PwC Romania.
! Utilizarea Ro e-Factura a devenit obligatorie, de la 1 iulie 2022, pentru operatorii economici stabiliti in Romania, in relatia cu autoritati contractate de stat, B2G (business to government), precum si in contractele incheiate in relatia B2B (business to business), in masura in care acestea au ca obiect produse cu risc fiscal ridicat. Pentru celelalte contracte de tipul B2B, utilizarea este optionala.
Conform sondajului, 45% dintre respondenti au transmis deja prima factura, 36,8% vor implementa e-Factura pana la sfarsitul anului 2022, iar 18,2% pe parcursul anului 2023.
Prin urmare, doua treimi dintre respondenti (67,2%) au inceput pregatirile pentru RO e-Factura, stadiile de implementare fiind, in cele mai multe situatii, urmatoarele: 23,8% au finalizat implementarea atat din punct de vedere al preluarii datelor din sistem si transformarii datelor pentru generarea facturii in format xml conform cerintelor in vigoare si instalarea si testarea solutiei RO e-Factura; 17,4% se afla in proces de dezvoltare a unei solutii interne de transmitere a facturilor; 12,7% sunt in proces de instalare / testare a solutiei RO e-Factura, iar 12,7% au facut doar o analiza generala a datelor obligatorii pentru generarea facturii in format xml conform cerintelor in vigoare.
”Tendinta de digitalizare a administratiei fiscale este tot mai puternica la nivel global, iar in Uniunea Europeana facturarea electronica este incurajata, mai ales in relatia B2G, prin Directiva 2014/55/UE, pentru ca guvernele trebuie sa dea un exemplu in aceasta directie. Cerinta de a implementa facturarea electronica va fi treptat extinsa, datorita efectului catalizator pe care il va avea pentru sectorul privat, respectiv in relatia B2B”, explica Inge Abdulcair, Director PwC Romania.
Intrebati care sunt principalele motive care au condus la intarzierea finalizarii procesului de implementare a RO e-Factura, 28,8% au indicat timpul necesar pentru adaptarea sistemului ERP si creionarea regulilor de transformare prin raportare la nomenclatoarele si regulile de validare RO e-factura si 26% lipsa unor explicatii clare privind structura RO e-factura.
Ce probleme au, concret, firmele cu Ro e-factura
Principalele probleme intampinate pe parcursul procesului de implementare a sistemului RO e-factura sunt, potrivit sondajului:
-
neclaritati legislative, cum ar fi structura RO e-factura sau sfera de aplicare a RO e-factura (tipurile de operatiuni pentru care se emite RO e-factura), mentionate de 28% dintre respondenti.
-
emiterea facturii este dificila (indiferent de modalitate, e.g. API / ERP / solutie separata), de 16,8%.
-
lipsa de dialog in relatia cu autoritatile fiscale, indicata de 15%.
-
validarea facturii nu se efectueaza facil din cauza erorilor greu de inteles, de 14%.
-
dificultati in accesarea platformei in care sunt primite facturile, de 8,4%.
-
primirea facturii de catre beneficiar si a confuziilor aparute cu privire la factura de referinta pentru plata / deducerea TVA, de 8,4%.