Ghidul angajatorului. O situatie in care salariatul este cel care trebuie sa ii dea bani angajatorului

Ghidul angajatorului. O situatie in care salariatul este cel care trebuie sa ii dea bani angajatorului Potrivit art. 198 din Codul muncii, salariatul care a beneficiat de formare profesionala, initiata si finantata de catre angajator, nu poate avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada stabilita prin act aditional. Altfel spus, el nu are voie sa demisioneze timp de X luni (ani), in caz contrar fiind obligat sa ii returneze angajatorului cheltuielile facute cu respectiva formare profesionala. Lucrurile par simple, dar in practica apar tot felul de situatii confuze, care necesita explicatii suplimentare.

Una dintre aceste situatii este urmatoarea: in perioada de interdictie, salariatul nu isi da demisia, dar contractul sau de munca inceteaza dintr-un alt motiv. Ce se intampla in acest caz, mai este el obligat sa ii plateasca angajatorului despagubiri?

Depinde de motiv. Codul muncii, la acelasi art. 198, enumera in mod explicit 4 asemenea cazuri in care, da, obligatia acoperirii cheltuielilor cu formarea profesionala se pastreaza:

1) salariatul este concediat disciplinar;
2) salariatul este concediat ca urmare a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile;
3) contractul de munca a incetat printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca;
4) instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Dar exista si situatii in care obligatia dispare. De exemplu, Curtea de Apel Bucuresti a avut de judecat o speta in care o salariata a incheiat cu angajatorul un act aditional de formare profesionala, potrivit caruia nu avea voie sa demisioneze timp de 3 ani dupa incetarea formarii.

Angajatorul se astepta, deci, ca salariata sa presteze efectiv munca timp de 3 ani, doar ca in acest interval salariata a intrat in concediu de crestere a copilului. Astfel ca s-a ridicat intrebarea: perioada de 3 ani include si acest concediu?

In conturarea solutiei, instanta s-a ghidat dupa art. 22 alin. (2) din OUG nr. 111/2010, care spune ca perioada concediului pentru cresterea copilului constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate, si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea.

In consecinta, instanta a decis ca intervalul de 3 ani include si acest concediu, din moment ce el constituie vechime in munca.

Apoi, o alta situatie in care obligatia de returnare a cheltuielilor dispare este aceea in care contractul de munca a incetat prin acordul partilor. Astfel, chiar daca s-a semnat un act aditional care prevede respectiva obligatie, in momentul in care partile decid de comun acord sa incheie relatia de munca obligatia este anulata.

Curtea de Apel Bucuresti chiar s-a confruntat cu o asemenea speta. Salariatul a inaintat o „cerere de demisie” pe care angajatorul a trecut mentiunea „De acord”, el intelegand prin aceasta ca ia la cunostinta de intentia salariatului de a demisiona.

Dar, din pricina utilizarii cuvantului „acord”, instanta a considerat ca nu ne gasim in fata unei demisii, ci a unei incetari prin acordul partilor, in baza art. 55 lit. b) din Codul muncii. Ca urmare, angajatorul, care facuse cheltuieli cu formarea profesionala a salariatului cu putin timp inaintea „cererii de demisie” a acestuia, nu a mai putut recupera aceste cheltuieli.

Sursa foto: www.pexels.com