Managerii eficienti sunt, obligatoriu, persoane foarte inteligente?
Asociem intotdeauna inteligenta cu succesul. Adica ne asteptam ca un individ inteligent sa se remarce imediat si sa devina (in majoritatea cazurilor) un specialist de top in domeniul lui de interes, un membru al unei elite profesionale, cu toate avantajele care decurg de aici: pozitie sociala, prestigiu, bani. Dar reciproca este oare si ea valabila? Caz particular: un manager de elita este obligatoriu un individ inteligent?
Inainte de a raspunde la aceasta intrebare, sa definim inteligenta, cea clasica. Astfel, o persoana este considerata inteligenta daca reuseste sa stabileasca legaturi intre diferite elemente, chiar daca aceste elemente sunt aparent fara legatura.
Iar masura inteligentei este data de IQ (Intelligence Quotient) – un coeficient calculat ca raportul dintre
varsta mentala, stabilita in baza unor teste academice, si
varsta reala. De exemplu, un copil de 10 ani care se dovedeste, in urma testelor, ca are inteligenta unuia de 12 ani prezinta un IQ de 12/10 x 100 = 120.
La ora actuala, IQ-ul mediu este de 100 de puncte, ceea ce inseamna (cum e si logic, de altfel) ca oamenii, in marea lor majoritate, au inteligenta normala pentru varsta lor. Sub 80 de puncte o persoana este considerata putin inteligenta, peste 140 – geniala.
Si acum revenim la intrebarea din titlul: managerii - adica cei care ajung sa ii conduca pe altii sau liderii unei organizatii de orice fel (poate fi o tara, dar si o mafie) - sunt oameni foarte inteligenti? Este inteligenta o conditie obligatorie pentru a accede intr-o pozitie de varf?
Iar aici raspunsul este foarte clar: NU. Inteligenta conteaza doar pana la un anumit punct. Adica ea iti permite sa devii un foarte bun specialist intr-un domeniu si, desigur, sa ai o functie adecvata prestigiului tau profesional, dar pentru a conduce (eficient) o companie cu sute de angajati sau o tara e nevoie de altceva – e nevoie de asa-numita
inteligenta emotionala.
Inteligenta emotionala se refera la abilitatea de a gestiona propriile tale emotii si pe ale altora. Este abilitatea care iti permite sa iti dai seama ce simt cei din jurul tau si sa actionezi in consecinta, afisand la randul tau anumite sentimente, potrivite situatiei. Este inteligenta care, intr-un sens mai larg, te ajuta sa construiesti relatii solide cu ceilalti, sa intelegi corect un anumit context social si sa stii ce sa faci in situatia X sau Y.
Toti managerii de top si toti liderii au aceasta abilitate. Nu ajungi, asadar, in varf doar pentru esti cel mai destept sau pentru ca stii raspunsul la orice intrebare de specialitate, ci pentru ca interactionezi eficient cu cei din jurul tau. Cu toti.
Inteligenta prea mare s-ar putea chiar sa fie un obstacol in calea ascensiunii tale, deoarece ea te impiedica sa vezi unde ceilalti (mai putin inteligenti ca tine) intampina dificultati, ceea ce duce la un moment de ruptura si la o relatie foarte dificil de gestionat.
Daca esti prea destept, s-ar putea sa nu ai capacitatea sa definesti si sa comunici o sarcina in termeni mai simpli, astfel incat cei din subordinea ta, mai putin inteligenti ca tine, sa o inteleaga, sa o asimileze la nivelul lor si sa se simta astfel inspirati.
Or managementul tocmai asta inseamna: a inspira, a motiva, a influenta, a intelege ce simt ceilalti (cu ce se simt confortabil si cu ce nu) si a aloca sarcinile potrivite oamenilor potriviti. E un domeniu unde inteligenta clasica nu prea joaca cine stie ce rol.
Sursa foto: www.pexels.com
