Amintiri din comunism. Conditia de baza pentru a putea fi promovat la locul de munca (XI)
In urma cu 30 de ani, pe vremea lui Ceausescu, criteriile de promovare difereau in mod esential fata de cele de acum. Degeaba erai atunci un tip inteligent si foarte bine pregatit, inteligenta si pregatirea contau prea putin. Prima conditie pentru a putea incepe sa avansezi si sa iti construiesti o cariera, indiferent de domeniu, era sa fii membru de partid. Nu erai membru de partid, nu contai. Pur si simplu.
Ca sa fie lucrurile foarte clare, cand spun “partid" ma refer la Partidul Comunist Roman, singurul partid care exista vremea aceea. Iar calitatea de membru de partid era primul lucru care se verifica atunci cand ti se examina dosarul in eventualitatea unei promovari. Faceai parte din PCR? OK, se mergea cu examinarea mai departe. Nu faceai parte din PCR? Lucrurile se terminau acolo, ramaneai toata viata pe un post mult sub abilitatile tale reale.
O asemenea situatie pare greu de crezut astazi - tara chiar nu avea nevoie de profesionisti? Ba da, dar sistemul iti dadea de inteles, mai voalat sau direct, ca
trebuie sa te inscrii in partid. Si cei mai multi oameni intelegeau perfect acest lucru, ca urmare se grabeau sa devina membri PCR daca li se propunea lucrul acesta (atentie, nu oricine primea o astfel de propunere!).
Asa se si explica de ce foarte multi oameni valorosi erau membri PCR, asa se explica de in Romania anului 1989 existau 4 milioane de comunisti cu acte, desi, evident, doar putini dintre ei devenisera membri din convingere. Pe vremea aceea, a fi comunist era practic o chestiune de supravietuire.
Iar odata intrat in partid puteai sa te dedici “cauzei”, adica sa lasi balta pregatirea profesionala si sa te orientezi spre partea politica, adica sa devii “activist” – mai exact sa te ocupi de promovarea ideologiei comuniste in “colectivele de oameni ai muncii”, sa recrutezi noi membri, sa te asiguri ca nu exista abateri de la linia partidului, sa identifici “elementele dusmanoase”, pe scurt sa fii un om pe care partidul sa se poata baza in tinerea lucrurilor sub control.
Evident, migrand spre partea ideologica, ca activist pierdeai contactul cu profesia de baza, nu mai aveai competente concrete, obiectul muncii tale il constituiau doar lozincile partidului, exprimate intr-un limbaj de lemn. Dar avantajele erau clare: aveai toate usile deschise, erai temut, te bucurai de privilegii (cantine speciale, produse de import, bilete la munte sau la mare) si puteai accede la functii superioare in aparatul de stat. Fostul presedinte Ion Iliescu este exemplul perfect de activist.
Revenind, pe vremea lui Ceausescu nu puteai face cariera daca nu erai membru PCR. Carnetul rosu de membru era o conditie sine qua non ca sa avansezi si, uneori, te ferea de repercusiuni mai dure in cazul in care faceai vreo prostie. Un intelectual inscris in PCR si care savarsea o abatere oarecare putea fi iertat, in timp ce un nemembru, oricat era el de intelectual, se putea trezi peste noapte detasat ca paznic la vreo ferma, la 60 de kilometri de casa.
Dar, repet, nu orice nulitate putea deveni membru PCR, din acest motiv, in mod paradoxal, calitatea de membru constituia oarecum o garantie ca nu esti chiar batut in cap.
Singurii care nu se prea loveau de aceasta conditie de a fi membri PCR erau sportivii. Propaganda comunista punea mare pret pe performantele sportive pe plan international, orice medalie constituia cumva o dovada a superioritatii Estului comunist in fata Vestului capitalist. Ca urmare, gimnastele, canotorii, scrimerii, pugilistii, atletii erau intotdeauna scosi in fata ca un fel de produse de vitrina ale tarii si nu conta ca sunt sau nu membri de partid deoarece reusitele lor erau prezentate, fara exceptie, ca fiind de fapt reusite ale regimului.
Sursa foto: www.adevarul.ro
