Un lucru pe care China nu poate sa-l copieze

Un lucru pe care China nu poate sa-l copieze fast food chinaspecialitati chinezestimcdonald's

China nu are propria sa varianta de McDonald’s. Si asta nu pentru ca n-ar fi incercat. Multi intreprinzatori locali au deschis aici fast-food-uri axate pe specialitati chinezesti, gandite sa functioneze exact ca celebrul restaurant american si care sa cunoasca – de ce nu? – acelasi ritm de extindere, dar ideea nu a prins.
De ce nu are China propria varianta de McDonald’s? Sunt trei raspunsuri posibile.

In primul rand, de vina este diversitatea foarte mare a specialitatilor culinare chinezesti. Astfel, in China nu exista feluri de mancare agreate de toti chinezii, ci doar feluri specifice unei anumite zone sau chiar unui anumit oras - aspect ce face imposibila functionarea cu succes a unui lant fast-food national, care sa ofere acelasi meniu peste tot, asa cum face McDonald’s.

Intr-adevar, mancarea din China costa putin, este satioasa si se prepara rapid – calitati de baza pentru genul fast-food – dar totodata este si extrem de variata. Practic nu exista oras chinezesc care sa nu se laude cu o delicatesa locala. Avem astfel celebra supa xiaolongbao in Shanghai, tofu prajit si crocant in Changsa, clatite sarate in Beijing, tocanita iute in Sichuan, taitei guoqiao mixian in Yunnan sau dim sum in Guangdong. Specialitati delicioase si ieftine, dar complet nepotrivite pentru a intra in oferta unui fast-food autohton care sa functioneze la nivel national.

Al doilea motiv il constituie faptul ca exista deja o anumita obisnuinta, greu de schimbat, in ceea ce priveste consumul specialitatilor chinezesti. Regula aici este ca aceste specialitati se consuma la tarabe stradale. Sunt strazi intregi cu astfel de tarabe de familie, dedicate fiecare unui anumit fel de mancare, si toate lupta impotriva standardizarii.

Se poate spune chiar ca, din acest punct de vedere, cultura culinara a Chinei seamana foarte bine cu Uniunea Europeana – un teritoriu foarte larg si unificat, dar unde granitele lingvistice si gastronomice inca persista.

Si, in fine, al treilea motiv se leaga de igiena. Mai concret, China a fost zguduita deja de cateva scandaluri alimentare autohtone, cu lapte alterat cu melamina sau carne de porc imbogatita cu steroizi, si, in acest context, consumatorii nu mai au cine stie ce incredere in marcile chinezesti.

De-aceea lanturi locale de fast-food, ca Mandefu sau Baijila, care propun variatiuni usor occidentalizate ale specialitatilor din China, nu se bucura de prea mare succes. Consumatorii prefera siguranta oferita de numele internationale de top si, din acest motiv, aleg sa mearga la una dintre cele peste 6.000 de unitati KFC, McDonald's, Burger King sau Subway  - toate originale - care au impanzit teritoriul Chinei.

E vorba aici de fapt despre un aspect mai subtil care se manifesta in societatea chineza – anume cu faptul ca membrii clasei de mijloc din aceasta tara imbratiseaza din ce in ce mai mult valorile occidentale, devenind surprinzator de sensibili cand e vorba de a beneficia de efectele capitalismului global.

Ceea ce inseamna ca, pentru acesti oameni (al caror numar este de ordinul sutelor de milioane), masinile bune vin obligatoriu din Germania, moda de lux din Franta si Italia, iar fast-food-ul din SUA. Si de-aceea preferintele lor se indreapta spre produsele pe care le percep ca fiind potrivite aspiratiilor lor occidentale: adica spre autoturismul Audi, geanta Gucci si Dragon Twister-ul de la KFC.