de Mihai Balescu
la 13 Aug. 2017 Exclusiv
Problema principala cu gazul de sist o constituie metoda de extractie, numita fracturare hidraulica, care consta in injectarea unor mari cantitati de apa amestecata cu nisip si substante chimice, inclusiv detergenti, la mare adancime, pentru spargerea rocilor care tin captiva aceasta resursa. E o metoda poluanta si care, totodata, poate da nastere la micro-cutremure.
Aceste riscuri ale fracturarii hidraulice au fost explicate, intr-o maniera cam prea alarmista totusi, de realizatorul Josh Fox in documentarul sau din anul 2010, "Gasland" ("Teritoriul gazelor"), care i-a speriat cu siguranta pe multi, transformandu-i in adversari vehementi ai gazelor de sist.
Fox a mers prin cateva state americane si a adunat marturii ale unor oameni care sufera de afectiuni cronice, iar in filmul sau a prezentat date privind cresterea numarului de cazuri de cancer, asociindu-le cu poluarea aerului si contaminarea surselor de apa. Intr-una dintre cele mai spectaculoase scene ale documentarului, un proprietar de terenuri din statul Colorado aprinde cu o bricheta gazul care iese pe un robinet din propria casa, pe unde ar fi trebuit sa iasa apa.
Documentarul "Gasland" a declansat o isterie la nivel global si i-a adus autorului un premiu Emmy si o nominalizare la Oscar. Dar el nu a impiedicat Statele Unite sa continue exploatarea rezervelor sale de gaz de sist, cu un efect excelent: eliminarea aproape in totalitate a importurilor de gaz (88% din consumul tarii este asigurat in momentul de fata din productia interna).
Ca urmare, multi oficiali europeni ar vrea acum sa urmeze exemplul SUA, doar ca o eventuala goana dupa gazul de sist nu este chiar compatibila cu obiectivele de mediu pe care si le-a impus Uniunea Europeana: reducerea emisiilor cu 20% fata de nivelul din 1990 si obtinerea a 20% din necesarul de energie din surse regenerabile – din randul carora gazul de sist, desigur, nu face parte – pana in 2020.
In plus, opozitia fata de gazul de sist este alimentata si de temerea ca popularizarea acestei resurse va afecta semnificativ peisajul energetic european. Reprezentantii industriei energetice nucleare din Republica Ceha si Ungaria considera gazul de sist o amenintare, dat fiind ca aceste tari dezvolta centrale atomo-electrice in speranta gasirii de noi cumparatori pentru energia produsa.
Iar in Germania, introducerea tehnologiei de exploatare a gazului de sist risca sa submineze intregul proiect al energiei ecologice, care nu se refera doar la producerea de energie electrica, ci si la vanzarea de tehnologii care sa permita obtinerea de energie din apa, vant, radiatie solara si biomasa. Daca o alternativa ieftina ar deveni disponibila in Europa, companiile germane ar fi nevoite sa se adreseze altor piete din lume.
Consideratii similare, inclusiv preocupari privind efectele asupra sectorului foarte dezvoltat al energiei nucleare, au motivat si Franta, cel mai vehement adversar european al gazului de sist, sa ia atitudine. Astfel, fostul presedinte François Hollande a declarat ca fracturarea hidraulica genereaza rezultate nedorite si ca tara sa se opune categoric acestei tehnologii.
Si, bineinteles, nu trebuie neglijata nici pozitia Gazprom, compania care furnizeaza 25% din gazul Europei de Vest si de care unele tari precum Finlanda, Slovacia sau tarile baltice sunt dependente in proportie de 100%.
Aceata pozitie e clara: Moscova a incercat in toate modurile sa tempereze entuziasmul legat de gazele de sist. Si, desi la nivel oficial Gazprom nu considera gazele de sist o amenintare, amploarea campaniei duse de Rusia impotriva acestor resurse sugereaza ca tehnologia fracturarii hidraulice ar putea fi cea mai mare amenintare cu care compania s-a confruntat pana acum.
Comentarii