Dupa mai multe drafturi lansate in spatiul public in ultimele luni, Executivul a pus in dezbatere ultima forma a proiectului de lege care cuprinde masurile fiscale si de combatere a evaziunii. De asemenea, in acelasi proiect sunt incluse si mai multe reduceri de cheltuieli in sectorul bugetar. Palatul Victoria intentioneaza sa isi asume raspunderea pe acest proiect in fata Parlamentului, ceea ce inseamna ca masurile anuntate vor fi adoptate chiar in aceasta forma.
Executivul a inclus in acest pachet legislativ si o serie intreaga de masuri care ii va afecta pe cei care lucreaza la stat. Iar numarul salariatilor care vor avea surprize neplacute incepand de anul viitor nu este deloc mic, ba chiar din contra.
Posturile neocupate la aceasta ora in aparatul administrativ vor fi desfiintate, cu cateva exceptii: posturi temporar vacante ca urmare a unor suspendari, posturi pentru care se desfasoara poceduri de concurs sau au fos anuntate rezultate, posturile infiintate prin decizie a Guvernului, precum si posuturile unice.
Numarul posturilor de secretari de stat, consilieri de stat, subsecretari de stat, vicepresedinti si functii asimilate, se reduce pana cel tarziu la data de 1 ianuarie 2024 cu minim 30%. De asemenea, numarul posturilor de consilieri ai sefilor de institutii de la nivel central, dar si ai celor din cadrul autoritatilor locale, se reduce cu 50%. In plus, numarul total al functiilor publice de conducere va fi de maximum 8% din numarul total al posturilor, spre deosebire de maximum 12% cum este acum.
Proiectul de lege propus de Executiv aduce schimbari importante si privind tichetele de vacanta. Astfel, tichete de vacanta vor mai primi doar bugetarii cu salarii de pana in 8.000 de lei. Totodata, acestea vor fi majorate la valoarea de 1.600 de lei, insa se va plati contributie de asigurari de sanatate de 10%. Acordarea normelor de hrana, la nivelul anual de 4.000 de lei, ramane valabila doar pentru angajatii cu solde nete lunare / salarii nete lunare de pana in 8.000 de lei. Exista si cateva exceptii, si anume angajatii unor institutii precum MApN, MAI, Justitie etc. De asemenea, sporul pentru conditii de munca poate fi de pana la 15% din salariul de baza, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar.
Executivul s-a gandit si la o serie de masuri care sa reduca cheltuielile operatorilor economici. In primul rand, se propune reducerea cu 50% din numarul de posturi aprobate al numarului consilierilor din cabinetele presedintilor consiliilor de administratie, presedintilor, vicepresedintilor, directorilor generali, directorilor generali adjuncti, precum si din alte cabinete ale conducatorilor de la nivelul operatorilor economici.
De asemenea, Palatul Victoria mai propune limitarea ocuparii posturilor vacante existente la nivelul structurilor organizatorice ale operatorilor economici, la 7,5% din posturile vacante existente pana la sfarsitul anului 2023 si desfiintarea restului de posturi, cu posibilitatea reinfiintarii acestora dupa o perioada de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Sursa foto: manager.ro
Ultimele NOUTATI
Romania a ajuns o mare piata de consum - facem import masiv, dar exportam foarte putin, deficit colosal la balanta comerciala
Ce este leasingul operational pentru IMM-uri si de ce e mai avantajos decat leasingul financiar
Tokenurile RWA atrag atentia investitorilor: activele din lumea reala intra pe blockchain
Ethereum da semne de revenire: balenele cripto revin in forta, iar institutiile cumpara masiv
Partenerii nostri
Noul REGES online. Informatii complete si SOLUTII pentru cele mai frecvente probleme practice
[MODEL] Promisiune de angajare pentru detinuti si reglementari cheie pentru angajatori
Integrarea managementului contractelor cu alte sisteme digitale pentru o productivitate crescuta
De la dosare prafuite la imagine impecabila - cu doar cateva accesorii bine alese
Creditare societate de catre asociat: Ce trebuie sa stiti despre dobanzi si deductibilitate
Imprumut pe termen scurt si lung: Monografia contabila intr-un studiu de caz
Se vrea eliminarea ajutorului de inmormantare? ANUNTUL care a pus pe jar milioane de romani
Raspunsul la intampinare: ce este, cand se formuleaza si ce trebuie sa contina [MODEL]
Primul pas in instanta: Totul despre cererea de chemare in judecata [MODEL]