Lasand pentru moment la o parte punctele negative care au fost punctate de cei de la Comisia Europeana in raportul de tara intocmit pentru Romania, institutia europeana a notat faptul ca in tara noastra au fost raportate progrese semnificative in sectorul financiar - bancar, acolo unde au fost corectate prevederile deja celebrei OUG 114. De asemenea, Comisia Europeana mai noteaza si faptul ca unele masuri bune au mai fost adoptate atat in privinta Pilonului II de pensii, cat si in privinta achizitiilor publice.
In continuare, specialistii din cadrul Comisiei Europene au mai notat ca in cazul tarii noastre au fost consemnate progrese limitate in legatura cu imbunatatirea conformarii voluntare si a colectarii taxelor. Totodata, au mai fost inregistrate progrese limitate si in domeniul sanatatii, educatiei si serviciilor sociale, al salariului minim si al investitiilor publice.
In cele din urma, Comisia Europeana a atras atentia ca nu s-a raportat niciun progres in ceea ce priveste cadrul fiscal si sustenabilitatea sistemului public de pensii, al venitului minim de incluziune si nici in privinta cresterii transparentei si predictibilitatii conducerii companiilor de stat.
Cresterea cu 40% a pensiilor incepand cu data de 1 septembrie, masura votata de guvernarea social-democrata, reprezinta insa principala temere a celor de la Comisia Europeana. Specialistii din cadrul CE noteaza ca aceasta majorare semnificativa a pensiilor va duce la cresterea rapida a deficitului bugetar pana la 6.1% in anul 2021, ceea ce va duce automat si la explozie a datoriei publice, proiectata sa ajunga in 2030 la 90% din Produsul Intern Brut. De asemenea, Comisia Europeana mai atrage atentia ca “esecul adoptarii unor masuri de corectie in domeniul fiscal sau al unor masuri de compensare ori amanare a cresterii pensiilor” ar putea duce in cele din urma la scaderea rating-urilor de tara pentru Romania.
In urma cu aproape o luna, fostul premier Ludovic Orban declara ca sunt prevazuti bani la buget pentru majorarea pensiilor cu 40 de procente incepand de la data de 1 septembrie. Totusi, premierul liberal a lasat atunci sa se inteleaga ca aplicarea acestei masuri nu este tocmai sigura, totul urmand sa depinda in cele din urma de felul in care va evolua economia. Mai mult decat atat, Orban sustinea la acea vreme ca Guvernul trebuie sa asigure un trend economic stabil, si o crestere economica consolidata pentru a se putea lansa in aplicarea unei asemenea masuri.
La fel ca si in anii anteriori, coruptia ramane o probleme semnificativa pentru tara noastra, autoritatile europene exprimandu-si din nou ingrijorarea pe acest subiect. Astfel, in raportul de tara publicat in aceasta saptamana de Comisia Europeana se arata ca in Romania “coruptia reprezinta o problema majora pentru mediul de afaceri din tara”. De asemenea, cei de la Comisia Europeana mai trag cu aceasta ocazie si un semnal de alarma cu privire la nivelul scazut de investitii in infrastructura de transport si in activitatile de cercetare si dezvoltare.
Ultimele NOUTATI
Romania a ajuns o mare piata de consum - facem import masiv, dar exportam foarte putin, deficit colosal la balanta comerciala
Ce este leasingul operational pentru IMM-uri si de ce e mai avantajos decat leasingul financiar
Tokenurile RWA atrag atentia investitorilor: activele din lumea reala intra pe blockchain
Ethereum da semne de revenire: balenele cripto revin in forta, iar institutiile cumpara masiv
Partenerii nostri
Noul REGES online. Informatii complete si SOLUTII pentru cele mai frecvente probleme practice
[MODEL] Promisiune de angajare pentru detinuti si reglementari cheie pentru angajatori
Integrarea managementului contractelor cu alte sisteme digitale pentru o productivitate crescuta
De la dosare prafuite la imagine impecabila - cu doar cateva accesorii bine alese
Creditare societate de catre asociat: Ce trebuie sa stiti despre dobanzi si deductibilitate
Imprumut pe termen scurt si lung: Monografia contabila intr-un studiu de caz
Se vrea eliminarea ajutorului de inmormantare? ANUNTUL care a pus pe jar milioane de romani
Raspunsul la intampinare: ce este, cand se formuleaza si ce trebuie sa contina [MODEL]
Primul pas in instanta: Totul despre cererea de chemare in judecata [MODEL]