de Lucian Vasilescu
la 29 Mai. 2018
Cu un pret pe care romanii l-au simtit cu varf si indesat pe propria lor piele, in 1989 Romania rambursase integral datoria externa, avea in vistierie cca 2 miliarde de dolari si creante de cca 8 miliarde de dolari. Printre tarile care datorau bani Romaniei la data amintita se numarau Irakul, Sudanul, Mozambicul, Siria, Libia, Republica Guineea, Nigeria, Republica Centrafricana, Congo, Somalia, Zair, Egipt, Indonezia, Bolivia si inca altele.
Fata de reperul 1989, au avut loc modificari atat in ceea ce priveste datoria externa a Romaniei cat si in chestiunea recuperarii creantelor.
Astfel, din ultimele date facute publice de Ministerul Finantelor, Romania mai avea de recuperat, la sfarsitul anului 2017, cca 806 milioane de dolari si 1,5 miliarde de ruble transferabile. Principalul debitor in aceasta valuta care, de fapt, nu mai exista si a carei valoare nu a fost niciodata actualizata este Cuba.
Aparent, lucrurile nu stau tocmai rau: de la 8 miliarde de dolari cat avea de recuperat la inceputul anului 1990, Romania mai are de "repatriat" 806 milioane de dolari si 1,5 miliarde de ruble transferabile (fara sa stim cu exactitate cat inseamna, cu adevarat, aceasta suma). Dar…
Povestea recuperarii de catre Romania a creantelor este atat de complicata si de ramuroasa, incat nu va putea fi descalcita, cu adevarat, niciodata. Asta pentru ca (si sunt doar cateva exemple): daca, prin negocieri directe intre Guvernul Romaniei si o tara debitoare s-a convenit diminuarea cu chiar 90% a creantei, aceasta a fost considerata ca fiind recuperata in totalitate.
Au fost nu putine situatii in care dreptul de recuperare a creantelor a fost "vandut" unor asa-zise societati specializate, care, la randul lor, au cedat acest drept catre o terta firma, apoi aceasta catre alta, incat nimeni nu mai stie cat a costat recuperarea creantei cu pricina (procente negociate de reducere, comisioane, alte costuri etc). Oricat de putin am recuperat in baza unor astfel de tranzactii, suma a fost considerata recuperata in totalitate.
O altfel de metoda de recuperare a fost convertirea sumelor de bani datorate Romaniei de alte state in produse pe care acestea urmau sa ni le exporte. Atata doar ca fie nu aveam nevoie de produsele cu pricina, fie ele ne-au fost "taxate" la preturi mult supradimensionate.
O maniera inca mai originala de "recuperare" a constat in negocierea unor acorduri prin care un stat dator se obliga sa furnizeze unei mari companii romanesti cu capital de stat, intr-o perioada determinata, materie prima, materiale si produse pana la concurenta cu suma datorata.
Dupa ce intelegerea era parafata, societatea cu pricina era scoasa la vanzare (privatizare) de catre statul roman, ca fiind nerentabila, fara ca in calculul sumei pretinse pentru cumpararea acesteia sa fie luate in calcul si materiile prime, materialele, produsele etc. pe care aceasta urma sa le primeasca in contul recuperarii de catre Romania a creantelor, astfel incat cumparatorul companiei ajungea sa plateasca pentru preluarea acesteia mai putin inca decat avea de primit aceeasi entitate economica de la tara debitoare.
Dupa ce intelegerea era parafata, societatea cu pricina era scoasa la vanzare (privatizare) de catre statul roman, ca fiind nerentabila, fara ca in calculul sumei pretinse pentru cumpararea acesteia sa fie luate in calcul si materiile prime, materialele, produsele etc. pe care aceasta urma sa le primeasca in contul recuperarii de catre Romania a creantelor, astfel incat cumparatorul companiei ajungea sa plateasca pentru preluarea acesteia mai putin inca decat avea de primit aceeasi entitate economica de la tara debitoare.
Daca in ceea ce priveste recuperarea reala a creantelor Romaniei calculele sunt imposibil de facut (si asa vor si ramane), in chestiunea datoriei externe a tarii lucrurile sunt limpezi, clare şi deloc imbucuratoare: conform unui recent anunt al Bancii Nationale a Romaniei, datoria externa totala a tarii a ajuns la 95 miliarde de euro.
Sursa foto: www.pexels.com
Comentarii