Raportul Consiliului Investitorilor Straini evidentiaza faptul ca episodul Ordonantei de Urgenta nr. 114 de la sfarsitul anului trecut a afectat in mod semnificativ increderea investitorilor in mediul legislativ din tara noastra. De asemenea, institutia mai transmite cu aceasta ocazie ca tara noastra continua sa aiba evaluari negative atunci cand vine vorba despre infrastructura sau despre birocratie, insa, trebuie sa recunoastem, problemele de la aceste capitole sunt bine cunoscute in Romania de ani de zile, asa cum remarca si conducerea FIC.
Consiliul Investitorilor Straini mai trage cu aceasta ocazie un nou semnal de alarma cu privire la faptul ca investitorii si oamenii de afaceri au fost nevoiti sa se adapteze in Romania la un “nou normal”. Mai exact, din noul normal al cadrului legislativ romanesc face parte si lipsa de predictibilitate, institutia sustinand ca “Guvernul sau Parlamentul pot adopta o lege sau lua o decizie cu impact semnificativ in orice moment, fara consultari prealabile sau o perioada rezonabila in care companiile sa isi adapteze si ajusteze operatiunile”.
Chiar si asa, Consiliul Investitorilor Straini sustin ca tara noastra se bucura de un surplus de incredere in comparatie cu alte posibile destinatii pentru investitiile straine, Romania fiind un membru stabil al blocului comunitar european. Insa, institutia noteaza si faptul ca lipsa de predictibilitate si stabilitate pot deteriora in timp acest avantaj de care se bucura inca in prezent tara noastra in ochii investitorilor straini.
Asa cum s-a remarcat si in ultimii doi ani, lipsa fortei de munca adecvate pentru nevoile companiilor prezente in tara noastra a devenit o problema din ce in ce mai arzatoare pentru investitorii si oamenii straini de afaceri. Consiliul Investitorilor Straini mentioneaza chiar ca este pentru prima data cand peste 50% dintre cei care au participat la acest sondaj au afirmat ca au probleme in Romania din acest punct de vedere.
De asemenea, institutia mai noteaza ca sunt necesare masuri pe termen scurt si lung pentru a detensiona situatia actuala de pe piata muncii, companiile urmand ca in cele din urma sa se adapteze conditiilor. Insa, FIC atrage atentia ca guvernantii trebuie sa aiba in vedere ca nivelul general al salariilor sa nu depaseasca productivitatea economiei, afectand astfel in cele din urma competitivitatea regionala a Romaniei.
In raport cu rezultatele obtinute la sondajul precedent, putem sa remarcam ca nu exista schimbari semnificative cu privire la perceptia pe care o au investitorii si oamenii straini de afaceri referitoare la mediul de afaceri din Romania. Mai exact, aproape 50% dintre cei care au raspuns sondajului initiat de Consiliul Investitorilor Straini s-au declarat optimisti cu privire la rezultatele financiare din viitor, asteptandu-se ca acestea sa creasca in 2020. Totodata, o treime dintre cei care au participat la sondaj au estimat ca veniturile companiilor lor vor ramane aproximativ la fel si in anul viitor.
Totodata, este important de mentionat ca sondajul realizat de Consiliul Investitorilor Straini ne mai arata ca o treime dintre respondenti se asteapta la o crestere a nivelului investitiilor in 2020. De asemenea, peste 40% dintre membrii FIC care au participat la acest studiu au sustinut ca isi doresc sa angajeze mai multe persoane in 2020 decat in 2019!
Ultimele NOUTATI
Romania a ajuns o mare piata de consum - facem import masiv, dar exportam foarte putin, deficit colosal la balanta comerciala
Ce este leasingul operational pentru IMM-uri si de ce e mai avantajos decat leasingul financiar
Tokenurile RWA atrag atentia investitorilor: activele din lumea reala intra pe blockchain
Ethereum da semne de revenire: balenele cripto revin in forta, iar institutiile cumpara masiv
Partenerii nostri
Noul REGES online. Informatii complete si SOLUTII pentru cele mai frecvente probleme practice
[MODEL] Promisiune de angajare pentru detinuti si reglementari cheie pentru angajatori
Integrarea managementului contractelor cu alte sisteme digitale pentru o productivitate crescuta
De la dosare prafuite la imagine impecabila - cu doar cateva accesorii bine alese
Creditare societate de catre asociat: Ce trebuie sa stiti despre dobanzi si deductibilitate
Imprumut pe termen scurt si lung: Monografia contabila intr-un studiu de caz
Se vrea eliminarea ajutorului de inmormantare? ANUNTUL care a pus pe jar milioane de romani
Raspunsul la intampinare: ce este, cand se formuleaza si ce trebuie sa contina [MODEL]
Primul pas in instanta: Totul despre cererea de chemare in judecata [MODEL]