Cu doua zile inainte de luarea acestei decizii, Donald Tusk, presedintele Consiliului European, a transmis printr-o scrisoare oficiala propunerea conform careia extinderea Articolului 50 ar putea fi facuta pana peste un an. De asemenea, in cursul zilei de luni, dupa ce premierul Theresa May s-a deplasat la Berlin pentru o intrevedere cu Angela Merkel, cancelarul german a declarat ca este posibila amanarea procesului efectiv de iesire a Marii Britanii din Uniunea Europeana pana la inceputul anului 2020.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat in fata deputatilor tarii sale ca este de parere ca “trebuie permisa o intarziere rezonabila pentru ca partidele politice din Marea Britanie sa negocieze o iesire din criza”. De asemenea, Merkel a transmis de la bun inceput ca “este foarte posibil ca termenul limita acordat de UE sa fie chiar mai lung decat cel cerut de catre premierul Theresa May”. Totusi, Merkel a specificat ca ea crede ca Brexit-ul “trebuie amanat cu mai multe luni, insa nu trebuie lungit la nesfarsit”. In aceste conditii, in cazul in care “Marea Britanie a luat o decizie in acest sens, atunci iesirea sa aiba loc imediat”. In cele din urma, desi amanarea era ceruta doar pana la 30 iunie, liderii europeni au decis ca Brexit-ul sa se amane pana la data de 31 octombrie.
In cazul in care in Parlamentul de la Londra nu se va ajunge la nicio solutie in perioada imediat urmatoare, autoritatile britanice ar urma sa fie obligate sa organizeze alegerile europarlamentare de la sfarsitul lunii mai. Premierul Theresa May a afirmat insa deja ca isi doreste ca Marea Britanie sa nu organizeze totusi acest scrutin programat peste numai cateva saptamani. Insa, in cazul in care Parlamentul britanic nu va ratifica o intelegere de retragere in urmatoarele saptamani, organizarea alegerilor europarlamentare va fi inevitabila pentru cei de la Londra!
Participarea britanica la scrutinul de la sfarsitul lunii mai ar putea da insa peste cap socotelile de la nivelul Parlamentului European. In primul rand, laburistii britanici i-ar putea ajuta pe socialistii europeni in Adunarea Uniunii Europene, acestia putand obtine chiar majoritatea in acest fel. In acelasi timp, oficialii europeni se tem ca in urma scrutinului organizat, Marea Britanie ar putea trimite la Bruxelles un numar mare de parlamentari eurosceptici, care ar putea slabi in cele din urma blocul comunitar european.
Theresa May isi doreste in continuare ca Marea Britanie sa paraseasca Uniunea Europeana cat mai curand posibil, declarand ca ea crede in continuare ca “Regatul Unit trebuie sa iasa din UE cat mai curand posibil, cu un acord”. Tot pe aceeasi tema atrage atentia si Jean-Claude Jucker, care transmite ca “Brexit-ul fara un acord va fi un adevarat dezastru pentru toata lume, urmand sa se face totul pentru a il evita”. In cele din urma, Donald Tusk a transmis un indemn la adresa politicienilor britanici, cerandu-le “sa nu iroseasca timpul” de acum incolo si sa ajunga la un numitor comun!
Ultimele NOUTATI
Salariul mai mare se obtine la interviu, nu dupa angajare! Sfaturi de la experti HR pentru negocieri in timpul interviului
Pulsul industriei IT din Romania - cand toata Europa concedia masiv, Romania facea angajari. Nici azi nu o ducem mai rau
Japonia se pregateste sa fie lovita de o serie de cutremure puternice Autoritatile avertizeaza populatia sa nu creada zvonurile apocaliptice
Patronatele avertizeaza: Pana in toamna puterea de cumparare va scadea cu pana la 40%, preturile vor creste cu pana la 10% din cauza majorarii TVA
Divortul, sport national in Romania: 4 din 10 cupluri se cearta din cauza banilor
Partenerii nostri
Declaratia 216: Cine are obligatia si pana cand se depune in 2025
TOP 3 prioritati pentru contabili in luna iulie 2025 [INFOGRAFIC]
Evaziunea fiscala - o amenintare la securitatea nationala: ce este si cum se sanctioneaza
Tichete de 50 lei pe luna pentru facturile la curent: cine beneficiaza si cum te inscrii
Te-ar putea interesa si
Pulsul industriei IT din Romania - cand toata Europa concedia masiv, Romania facea angajari. Nici azi nu o ducem mai rau
Japonia se pregateste sa fie lovita de o serie de cutremure puternice Autoritatile avertizeaza populatia sa nu creada zvonurile apocaliptice