BNR: Incertitudinile si riscurile asociate perspectivei inflatiei sunt legate de noile masuri fiscale si de nefinalizarea proiectului de buget

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
BNR: Incertitudinile si riscurile asociate perspectivei inflatiei sunt legate de noile masuri fiscale si de nefinalizarea proiectului de buget
BNR:  Incertitudinile si riscurile asociate perspectivei inflatiei sunt legate de noile masuri fiscale si de nefinalizarea proiectului de buget
de Vlad Strunescu la 07 Feb. 2019
Urmareste-ne pe Google News
dobanda bnrdobanda cheiedobanda politica monetararmo bnr

Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a hotarat mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la 2,50% pe an.

Consiliul a mai stabilit mentinerea ratei dobanzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an si pe cea a ratei dobanzii aferente facilitatii de creditare la 3,50% pe an.

Citeste si: Profit net de 1,565 miliarde de lei pentru BRD, perspective nu tocmai bune din cauza OUG 114
 
O alta decizie este pastrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.
 
Potrivit BNR, rata anuala a inflatiei IPC a continuat sa scada, in decembrie 2018, pana la 3,27%, de la 3,43%, in noiembrie, consolidandu-se in interiorul intervalului de variatie al tintei stationare. 
 
Astfel, BNR si-a indeplinit obiectivul de mentinere a stabilitatii preturilor pe termen mediu, in conditiile unei conduite atent calibrate a politicii monetare.
 
Evolutia din decembrie a survenit in principal ca urmare a scaderii pretului combustibililor - pe fondul dinamicii cotatiei petrolului pe pietele internationale -, compensata partial de cresterile consemnate pe segmentul legumelor si fructelor si al produselor din tutun. 
 
La randul ei, rata anuala a inflatiei CORE 2 ajustat (care elimina din calculul inflatiei IPC preturile administrate, volatile, ale produselor din tutun si ale bauturilor alcoolice) s-a redus usor, ajungand la 2,5%, de la 2,6%, in noiembrie.
 
Rata medie anuala a inflatiei IPC, in decembrie, s-a mentinut la nivelul lunii anterioare, de 4,6%, in timp ce rata medie anuala calculata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum a crescut pana la 4,1%, de la 4%, in noiembrie.
 
Datele revizuite privind cresterea economica in trimestrul III 2018 confirma accelerarea dinamicii anuale a PIB real, la 4,4%, de la 4,1%, in trimestrul anterior, exclusiv pe seama cresterii mult peste asteptari a productiei agricole. 
 
Pe partea cererii, se observa contributia majoritara la cresterea PIB a variatiei stocurilor, urmata de cea a consumului gospodariilor populatiei, cu sprijinul crescut al autoconsumului si al achizitiilor din piata taraneasca, precum si aportul negativ al formarii brute de capital fix.
 
Exportul net si-a marit contributia negativa la dinamica PIB fata de datele precedente, pe fondul incetinirii mai pronuntate a cresterii exporturilor de bunuri si servicii fata de cea aferenta importurilor. 
 
Impreuna cu deteriorarea balantei veniturilor primare si a celei a veniturilor secundare, aceasta a generat o adancire substantiala a deficitului de cont curent in raport cu perioada similara a anului anterior.
 
Cele mai recente evolutii releva o usoara decelerare a ritmului anual al activitatii industriale in perioada octombrie-noiembrie 2018 comparativ cu trimestrul III, pana la 3%, in timp ce constructiile si-au atenuat contractia, pana la -3,9%. 
 
In acelasi timp, ultimul trimestru al anului a consemnat o revenire a ratei de crestere a achizitiilor in comertul cu amanuntul, care a ajuns la 5,9%, nivel totusi inferior celor care au caracterizat prima jumatate a anului. Totodata, balanta comerciala a inregistrat o deteriorare mai alerta, contribuind la adancirea in continuare a deficitului de cont curent.
 
Cotatiile relevante ale pietei monetare interbancare si ecartul lor pozitiv fata de rata dobanzii de politica monetara au reintrat pe o panta usor crescatoare la mijlocul lunii ianuarie 2019, iar cursul de schimb leu/euro a consemnat o crestere mai pronuntata in a doua parte a lunii; pe ansamblul lunii leul s-a depreciat cu 1,1% fata de euro.
 
Creditul acordat sectorului privat si-a accelerat cresterea anuala in luna decembrie 2018, la 7,9% (cea mai mare crestere din mai 2012), de la 6,3%, in noiembrie. 
 
Cresterea a fost sustinuta in principal de componenta in lei, a carei pondere in totalul creditului s-a marit la 66%, cel mai ridicat nivel din septembrie 1996. Raportat la activitatea economica, nivelul creditului continua insa sa fie scazut.
 
In sedinta de astazi, Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul asupra inflatiei, editia februarie 2019, document ce incorporeaza cele mai recente date si informatii disponibile. 
 
Noul scenariu al prognozei reconfirma perspectiva continuarii scaderii ratei anuale a inflatiei pe parcursul urmatoarelor trei trimestre, la valori chiar usor inferioare celor anticipate anterior, urmata de urcarea si mentinerea acesteia usor sub limita superioara a intervalului tintei, pana la finele orizontului prognozei.
 
Incertitudinile si riscurile asociate perspectivei inflatiei sunt legate de noul set de masuri fiscale si bugetare intrate in vigoare de la 1 ianuarie, precum si de nefinalizarea proiectului de buget, implicit de conduita viitoare a politicii fiscale si a celei de venituri. 
 
Importante sunt si incertitudinile legate de ritmul cresterii economiei zonei euro si a celei globale, de evolutia pretului petrolului pe pietele internationale, de conduita politicilor monetare ale BCE si ale bancilor centrale din regiune.
 
In sedinta de astazi, pe baza evaluarilor si a datelor disponibile in acest moment, Consiliul de administratie al BNR a hotarat mentinerea ratei dobanzii de politica monetara la nivelul de 2,50% pe an; totodata, a decis mentinerea la 1,50% pe an a ratei dobanzii pentru facilitatea de depozit si la 3,50% pe an a ratei dobanzii aferente facilitatii de creditare (Lombard). 
 
De asemenea, Consiliul de administratie al BNR a decis pastrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei si in valuta ale institutiilor de credit.
 
Deciziile Consiliului de administratie al BNR au ca scop asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu, intr-o maniera care sa contribuie la realizarea unei cresteri economice sustenabile si in conditiile pastrarii stabilitatii financiare. 
Consiliul de administratie subliniaza ca mixul echilibrat de politici macroeconomice si implementarea de reforme structurale care sa stimuleze potentialul de crestere pe termen lung sunt esentiale pentru mentinerea stabilitatii macroeconomice si intarirea capacitatii economiei romanesti de a face fata unor eventuale evolutii adverse.

Jurnalist Manager.ro

Ultimele NOUTATI

De ce devine din ce in ce mai greu sa iesi in evidenta pe social media si sa-ti creezi un fanbase?
Social Media

De ce devine din ce in ce mai greu sa iesi in evidenta pe social media si sa-ti creezi un fanbase?

today15 Mai. 2025
De ce avem blocaje de idei si ce putem face in privinta asta?
Life Style

De ce avem blocaje de idei si ce putem face in privinta asta?

today15 Mai. 2025
Un candidat educat
Analize

Un candidat educat

today15 Mai. 2025
Taxele majorate, un scenariu iminent? Mesajul lui Ilie Boloaj: Oricine ar veni la Putere, exista posibilitatea de a creste taxele
Economie

Taxele majorate, un scenariu iminent? Mesajul lui Ilie Boloaj: Oricine ar veni la Putere, exista posibilitatea de a creste taxele

today15 Mai. 2025
Adevarul despre leu, ascuns pana acum: BNR a ars 6 miliarde de euro ca sa ne salveze moneda nationala
Economie

Adevarul despre leu, ascuns pana acum: BNR a ars 6 miliarde de euro ca sa ne salveze moneda nationala

today15 Mai. 2025
Ghid complet pentru crearea unui site web eficient: De la idee la lansare
Stiri IT 2025, Tehnologie si Gadgeturi, Telefoane Mobile

Ghid complet pentru crearea unui site web eficient: De la idee la lansare

today15 Mai. 2025
EDITORIAL. Premiantul clasei risca sa devina un invins. Ce s-a ales de promisiunea ca, daca inveti, ajungi departe?
Analize

EDITORIAL. Premiantul clasei risca sa devina un invins. Ce s-a ales de promisiunea ca, daca inveti, ajungi departe?

today14 Mai. 2025
EDITORIAL. Romania voteaza cu sabia deasupra capului. Suntem chemati la urne sa alegem intre Romania ratiunii si Romania carnavalului
Analize

EDITORIAL. Romania voteaza cu sabia deasupra capului. Suntem chemati la urne sa alegem intre Romania ratiunii si Romania carnavalului

today14 Mai. 2025
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x