Cum a subminat America legea fundamentala a capitalismului

Pe 3 octombrie 2008, presedintele Bush semna asa-numitul Emergency Economic Stabilization Act of 2008, prin care guvernul federal pompa in sistemul bancar american (lacom si iresponsabil) 700 de miliarde $ pentru a-l salva de la faliment. Lucrul acesta a deranjat teribil opinia publica, pentru ca guvernul a batjocorit astfel insasi legea fundamentala a capitalismului, care spune ca in afaceri fiecare are rezultatele pe care le merita, tratamentele preferentiale fiind excluse din start.

In 2012, intr-o dezbatere cu caracter electoral din SUA, moderatorul evenimentului l-a intrebat pe congresmanul Ron Paul cum ar trebui sa procedeze societatea cu un tanar care n-a considerat necesar sa-si incheie o asigurare de sanatate si care ulterior a suferit un accident, iar acum se afla in coma.

"Omul acela ar trebui sa-si asume raspunderea pentru situatia lui", a raspuns Ron Paul. "Adica societatea ar trebui sa-l lase sa moara?", a fortat nota moderatorul. "Da", a murmurat Ron Paul si, impreuna cu el, tot publicul din studio.

E un punct de vedere care s-ar putea sa-i deranjeze pe multi, cu toate ca pana la urma nu e vorba decat despre aplicarea unui principiu unanim acceptat peste tot in lume, acela ca fiecare trebuie sa suporte consecintele faptelor sale. Si asta indiferent de circumstante, altfel principiul acesta n-ar mai fi un principiu, ci doar o “zicere”, pe care fiecare ar aplica-o sau ar ignora-o dupa bunul plac.

In acest context surprinde faptul ca, desi societatea americana nu ezita - iata - sa aplice principiul de mai sus intr-o situatie radicala, de viata si de moarte, politicienii si-au permis sa il calce in picioare cu nonsalanta in 2008, atunci cand s-a pus problema salvarii unor banci.

Si cele 700 de miliarde $ amintite mai sus au constituit doar inceputul. Mii de miliarde a pompat de atunci guvernul SUA in bancile care stateau sa se prabuseasca din cauza propriilor lor actiuni iresponsabile, intarindu-se astfel o idee complet opusa principiului mentionat, anume aceea ca erorile sunt rasplatite, in loc sa fie sanctionate!

“Grija cu care faci o investitie trebuie sa fie proportionala cu duritatea sanctiunilor in cazul in care esuezi. Iar daca sanctiunile lipsesc, se ajunge imediat la excese nesabuite”, a scris in urma cu 75 de ani economistul Walter Eucken, iar cei mai multi economisti ar opta si astazi pentru o asemenea formulare. Daca nu exista sanctiuni inseamna ca avem o solidaritate nelimitata a tuturor cu toti si asta distruge sistemele de stimulare ale capitalismului si, implicit, capitalismul in sine.  

Adeptii pomparii de bani publici in banci vin insa cu argumente legate de eficienta: daca se prabuseste o banca, atunci se prabusesc toate, iar cei care fac mici economii isi pierd banii. Mai pe scurt - spun ei - salvarea e cu mult mai ieftina decat falimentul. Ceea ce conteaza e doar faptul ca, daca operatiunea de salvare reuseste, ea nu-l costa pe contribuabil niciun cent si impiedica totodata o mare nenorocire.

Problema e ca o asemenea strategie erodeaza puternic moralitatea economiei de piata, punand astfel SUA in situatia neplacuta de a alege intre bunastare si dreptate. Altfel spus, lumea trebuie fie sa riste sa se confrunte cu un dezastru, cu toate consecintele sale, fie trebuie sa se impace cu ideea ca, intr-o situatie de criza, pentru binele general se mai intampla si nedreptati.

Cateva cuvinte si despre Romania. Noi n-am avut din fericire o criza bancara in 2008 si acest lucru s-a datorat politicilor ultraprudente ale BNR, inclusiv in ceea ce priveste rezervele minime obligatorii. Reamintim ca in perioada de boom economic bancile din Romania au fost obligate sa plaseze in rezervele BNR 40% din sumele atrase in euro si 25% din cele in lei - o masura care s-a dovedit a fi foarte buna, pentru ca ulterior, cand s-a declansat criza, bancile au putut practic sa traiasca din acesti bani pe care ii stransesera mai devreme, oarecum fortat.

Sursa foto: www.pexels.com