Interviu SANDRA IZBASA: Cea mai grea decizie din viata unei duble campioane olimpice: retragerea din sport

Interviu SANDRA IZBASA: Cea mai grea decizie din viata unei duble campioane olimpice: retragerea din sport sandra izbasainterviu sandra izbasasandra izbasa beijing 2008sandra izbasa londra 2012

Nu de multe ori avem sansa sa stam de vorba cu oameni care au scris istorie pentru Romania, iar Sandra Izbasa este unul dintre ei. Dupa retragerea recenta din gimnastica, Sandra ne-a povestit cum a devenit fascinata de acest sport inca de la varsta de 4 ani si cum a visat intodeauna sa urce pe cea mai inalta treapta a podiumului si sa auda imnul Romaniei.
Si a reusit! Nu doar o data, ci de doua ori! Sandra Izbasa este dubla campioana olimpica si este una dintre cele mai valoroase si in acelasi timp cele mai indragite gimnaste care au scris istorie pentru Romania. Sandra a adus Romaniei aurul olimpic la sol la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing. Apoi, Jocurile Olimpice de vara din 2012 de la Londra i-au adus o noua provocare, dar si o noua medalie de aur la sarituri.

Palmaresul Sandrei numara in total peste 300 de medalii castigate de-a lungul timpului la competitiile nationale si internationale la care care a participat, obtinute cu multa munca, perseverenta, dorinta si talent, pe care le pastreaza si acum, deoarece ii amintesc de cea mai frumoasa parte din viata sa, dupa cum spune chiar Sandra.

Desi s-a retras din gimnastica, in prezent Sandra antreneaza viitoare campioane ale Romaniei la CSA Steaua si ii incurajeaza pe parinti sa isi indrume copiii spre lumea sportului. Despre provocarile vietii de gimnasta de inalta performanta, despre emotiile pe care le avea la fiecare Olimpiada la care reprezenta Romania, dar si despre cea mai grea decizie pe care a luat-o, aceea de a se retrage din gimnastica, ne-a povestit chiar Sandra Izbasa, intr-un interviu acordat in exclusivitate Manager.ro:

Ana Tudor: Ai fost unul dintre sportivii de aur ai Romaniei si ai practicat unul dintre cele mai frumoase, dar si mai dificile si mai sensibile sporturi din lume. Spune-mi, te rog, cum a inceput povestea gimnastei Sandra Izbasa?

Sandra Izbasa: Povestea mea a luat startul inca de la varsta de patru ani, atunci cand am pasit pentru prima oara intr-o sala de gimnastica, moment in care am ramas fascinata de tot ceea ce se petrecea acolo! Erau colegele mele mai mari care faceau elemente spectaculoase si pur si simplu am fost atrasa de acest sport, apoi, la varsta de sapte ani, am inceput si primele competitii la nivel municipal, unde am concurat reprezentand clubul Steaua. Ceva mai tarziu, la 12 ani, am facut o noua schimbare in cariera mea, respectiv aceea de a intra in lotul de junioare de la  Onesti.

Ana Tudor: Stiu ca retragerea ta din gimnastica a fost o decizie dificila. Daca ai putea da timpul inapoi, ar fi ceva ce ai face diferit, fie in sala de gimnastica, fie la competitiile sportive la care ai participat?

Sandra Izbasa: Adevarul este ca orice retragere e dificila atunci cand iubesti ceea ce faci, dar am calculat foarte bine sansele mele de a participa din nou la nivel mondial si de a putea reprezenta cu mandrie tara exact asa cum am obisnuit de-a lungul timpului. Nu regret nimic, pentru ca gimnastica mi-a oferit tot ce am acum, m-a format ca om si mi-a oferit un statut. Am practicat  20 de ani gimnastica si nu as da timpul inapoi nici pentru cel mai mare esec pe care l-am avut. Pana la urma si infrangerile fac parte din sport si trebuie acceptate si momentele mai putin bune, ca sa poata exista apoi progresul. Fiecare esec pe care l-am avut m-a motivat sa fiu mai buna in urmatoarea competitie, astfel incat sa demonstrez ca acea ratare a fost intamplatoare.

Ana Tudor: Din ce in ce mai putini copii se indreapta spre gimnastica sau sport in general. Cum pot fi convinsi acestia si parintii lor ca sportul este important pentru sanatatea lor fizica si psihica?

Sandra Izbasa: Noi, lumea sportului, ne dorim sa promovam miscarea in general, iar parintii ar trebui sa le explice copiilor de ce este bine sa faca miscare. De asemenea, in scoli ar trebui fie mai multe ore de educatie fizica si sa nu mai existe acele scutiri de la orele de sport, cu exceptia situatiei in care copilul are realmente o problema de sanatate. Sportul te dezvolta frumos, armonios, iti pune mintea la contributie si iti dezvolta reflexele, e ceva benefic de care nu ar trebui sa te privezi. Astazi, copiii sunt tentati de lumea gadgeturilor si asta le dauneaza uneori, pentru ca risca sa aiba probleme chiar de la varste fragede cu durerile de spate, de ochi si ce sa mai vorbim de obezitate? Dupa parerea mea, trebuie sa promovam sportul in asa fel incat copiii sa vina de placere sa faca miscare, nicidecum sa se simta obligati.

Ana Tudor: Ce ii sfatuiesti pe copiii la inceput de drum in gimnastica si pe parintii lor?

Sandra Izbasa: Sa vina la sport, sa-l practice de placere si nu neaparat de inalta perfomanta. Daca un copil are abilitati pentru rezultate mari, il indrumam sa ramana si sa incerce sa progreseze. Iar sentimentul unui tanar care ajunge campion este inaltator, pentru ca reuseste sa scrie istorie pentru Romania si sa isi castige respectul prin propriile forte! Este o senzatie unica atunci cand  stii ca poti face multe lucruri frumoase si constructive.   

Ana Tudor: Trebuie sa admitem ca, din pacate, Rio 2016 a fost cea mai slaba reprezentare la Olimpiada pentru gimnastica romaneasca. Avem sanse ca la Tokyo 2020 sa revenim pe podium? Ce putem face in acest sens, unde mai avem de lucrat?

Sandra Izbasa: Dincolo de toate, era previzibil sa ne confruntam cu un moment de declin in sportul romanesc. Totusi, putem privi partea buna: poate aceste rezultate slabe o sa ii motiveze pe cei care doresc sa readuca sportul romanesc pe o linie de plutire si asa am putea creste din nou in valoare. Romania este o tara cu traditie in sport si are sportivi talentati, dar lipseste inca investitia de la cluburile unde se formeaza o baza pentru tinerele talente, iar apoi pleaca mai departe catre inalta performanta. Trebuie pretuit fiecare sportiv si promovat pentru a atrage si alti copii catre sport.

Ana Tudor: Stiu ca e un subiect sensibil, insa pentru noi, cei din fata televizoarelor, este important sa intelegem. Imi poti spune ce simte o gimnasta atunci cand rateaza un aparat intr-o competitie de mare anvergura, precum o olimpiada?

Sandra Izbasa: Atunci cand ratam, ma incerca sentimentul ca nu reuseam sa demonstrez oamenilor cat de mult m-am antrenat si pregatit pentru momentele din concurs. Si pe moment poate nu realizam, dar apoi ma uitam la ce am gresit si faceam tot posibilul sa elimin erorile pana la concursurile urmatoare. Asa cum spuneam, cred ca un esec ambitioneaza si pregateste un viitor succes.

Ana Tudor: Sol, paralele, barna sau sarituri? Care era aparatul tau preferat si de care te fereai cel mai mult?

Sandra Izbasa: Solul ramane preferatul meu, de suflet, deoarece imbina foarte bine forta cu eleganta, muzica cu simtul artistic unde ma puteam exprima intr-un singur exercitiu de un minut si treizeci de secunde. Apoi, si sariturile mi-au placut, dupa ce domnul Octavian Bellu si doamna Mariana Bitang mi au redat increderea in acest aparat, unul de elan si forta. Totusi, nu pot sa spun  ca m-am ferit de paralele,  pentru ca trebuia sa-l prezint atunci cand concuram la individual compus si la echipe.

Ana Tudor: Care sunt cele mai frumoase amintiri cu care ai ramas din sala de gimnastica?

Sandra Izbasa: Sunt foarte multe amintiri care ma leaga de gimnastica si n-as putea spune daca exista una mai frumoasa. Ma bucur ca am legat prietenii trainice cu unele dintre colege si ca imi vizitez antrenorii ori de cate ori am ocazia. E o placere sa povestim si sa ne amuzam legat de ce faceam noi. A fost o etapa a vietii foarte frumoasa si constructiva pentru mine si tot ceea ce insemn eu ca om.


                Sandra Izbasa castiga aurul olimpic la sol, Beijing, 2008

Ana Tudor: Ti-ai pastrat costumele de gimnastica si medaliile castigate? Ce inseamna ele pentru tine?

Sandra Izbasa: Da, am pastrat toate costumele si, evident, si medaliile. Ele reprezinta pentru mine toata copilaria, tot ce am reusit eu mai frumos. Am fructificat fiecare moment, iar acum ma bucur de decizia pe care am luat-o, aceea de a merge pe acest drum - gimnastica artistica de inalta performanta.

Ana Tudor: Ce crezi ca lipseste din gimnastica romaneasca? Este ceva ce am putea face mai bine?

Sandra Izbasa: Cred ca e un capitol deficitar promovarea viitoarelor gimnaste si promovarea sportului in general. Ar trebui ca oamenii sa inteleaga ce presupune practicarea unui sport de performanta si sa ii aprecieze pe cei care o fac, pentru ca depun o munca imensa, ani de zile si merita tot respectul.

Ana Tudor: Noi, acasa, stateam cu pumnii stransi la fiecare competitie sportiva la care participai. Spune-mi, cum se simteau emotiile in sala, inainte de inceperea unei probe?

Sandra Izbasa: In general, am simtit ca aveam multi sustinatori peste tot si ne bucuram ca puteam sa le aratam tot ce am muncit ani la randul intr-o competitie de inalta anvergura. Dar cand eram in sala de competitie, eram doar eu, aparatul, colegele si antrenorii. Atat constientizam. Nu aveam timp sa ma uit in tribune sau sa analizez emotiile oamenilor, ci ma concentram sa fac un exercitiu bun. Inspiram, expiram si incepeam sa fac ce stiu mai bine.


                      Sandra Izbasa castiga aurul olimpic la sarituri, Londra, 2012

Ana Tudor: Cum e Sandra Izbasa in afara salii de gimnastica?

Sandra Izbasa: Sunt relaxata, vesela, sociabila, muncitoare si imi plac provocarile care ma ajuta sa ma dezvolt.

Ana Tudor: Cu ce te ocupi in prezent si care sunt planurile tale pentru viitor?

Sandra Izbasa: Pentru mine, viata a fost si este legata de sport, asa ca am ramas conectata si acum antrenez la CSA Steaua o grupa de fete cu varste cuprinse intre patru si opt ani, care isi doresc sa faca gimnastica. Sigur, in paralel am o multime de planuri de viitor, de care o sa am grija pas cu pas sa se implineasca.