Optimismul este pe val, pe al patrulea val al pandemiei
valul 4accident ministerul culturiiaccidente muncaaccidente rutierevictime accidente
In ciuda horoscoapelor care le canta-n struna celor care-si fac din ele ghidul suprem de navigat prin viata, fiecare zi aduce incidente, accidente, catastrofe, nenorociri. Ca alegem sa le bagam in seama sau sub pres, ele se intampla dincolo de controlul nostru. Sau nu?
Numai daca ne gandim ca suntem campioni absoluti pe Uniunea Europeana la numarul de victime facute de accidentele auto, si constatam ca, daca fiecare dintre noi ar fi mai responsabil, daca am intretine toate
autovehiculele asa cum scrie la cartea tehnica, am produce mai putine pagube umane si materiale.
Lucrurile s-ar schimba in bine si daca statul - care mai mereu nu face decat sa scorneasca noi restrictii si sanctiuni - ar fi mai responsabil.
Daca s-ar face
scoala de soferi pe bune (nu un curs intensiv care-ti da dreptul de viata si de moarte asupra a tot ceea ce misca si nu misca pe sosele, strazi, trotoare), daca ar exista transport in comun civilizat (!) si punctual (!), astfel incat oamenii sa nu fie tentati (sau mai bine zis nevoiti) sa-si cumpere musai masini (unele la mana a paispea), soselele nu ar mai fi o hecatomba.
In acelasi timp, tot mai multi lucratori sunt ingropati de vii in santurile pe care le sapa ei insisi.
Cel mai recent accident de acest fel a avut loc, luni, in fata sediului Ministerului Culturii, cand malul unui sant s-a prabusit peste 6 muncitori, dintre care doi au murit.
Blocul National Sindical atrage atentia ca, numai in ultimele 40 de zile, 26 de lucratori au fost grav raniti, iar alti opt au decedat.
Din pacate, sindicalistii acuza numai lipsa masurilor de sanatate si securitate in munca si... indiferenta ministrului Muncii,
Raluca Turcan, dar au 100% dreptate cand spun ca amenzile date angajatorilor nu inseamna nimic pentru familiile celor opt oameni care si-au pierdut viata la locul de munca.
In acelasi timp, sindicalistii fac apel la lucratorii din Romania... "sa acorde ei insisi mai multa importanta vietii lor, sa fie mai atenti cu modul in care sunt instruiti si echipati si, nu in ultimul rand, sa refuze sa munceasca in folosul acelor angajatori care arunca in derizoriu sanatatea si securitatea la locul de munca".
Iar asta s-ar putea sa fie cel mai bun lucru de facut, in conditiile in care, ca lucreaza pe santiere sau in fabrici, multi privesc instructajul si masurile de protectie a muncii cu plictiseala aratata de cineva care calatoreste frecvent cu avionul gesturilor facute de insotitoarea de zbor care le arata pasagerilor ce sa faca in caz de urgenta.
Aproape toate cursurile de dezvoltare (?), influencer-esele, influencer-ii, oratorii motivationali ne spun sa gandim pozitiv, sa nu privim inapoi si, peste toate, desigur, sa fim optimisti.
Poate ca, din toata aceasta insiruire, ganditul in sine este singurul viabil.
A gandi (si atat, nu pozitiv sau negativ) insemna sa vezi paharul in intregul sau: sa observi cat de curat este, unde este asezat si poate si ce contine, nu numai cliseul care-ti spune sa vezi jumatatea plina. Oricum, nimeni nu se-ntreaba daca jumatatea-i plina cu apa chioara, vin sau cucuta.
In acelasi timp, a nu privi inapoi inseamna a nu invata nimic si, deci, a face, in viata profesionala si personala, aceleasi greseli.
Cat despre optimism, acesta este responsabil de prea multa siguranta de sine, de... credinta ca, de exemplu, desi conduci un harb care nu s-a-ntalnit vreodata cu inspectia tehnica periodica, nu se va defecta si nu vei intra-ntr-un stalp sau, mai rau, in masina unuia care, neoptimist fiind, incearca sa-si pastreze automobilul in cea mai buna stare tehnica posibila.
Tot optimismul si mandria proprie si personala ne fac sa avem drept deviza cliseul... mie nu mi se poate intampla asa ceva.
Ne credem rupti din Soare, oteliti, caliti, scaldati in Styx, cu tot cu calcaie, deci, nu ne putem imbolnavi, nu ne putem pierde locul de munca, nu putem avea probleme financiare.
Stim ca vine valul patru al pandemiei, dar suntem optimisti si asteptam sa impuna, din nou, liderii politici restrictii.
Pe bietii muncitori i-a acoperit un val de pamant. Pe noi, pe toti, ne paste valul 4 de pandemie, iar lumea se comporta de parca nu ar avea cum sa ne-ngroape, asa cum pe multi i-au ingropat valurile precedente.
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML