Ar putea o companie privata sa trimita un om pe Luna?

Se implinesc 50 de ani de cand omul a pasit pe Luna. A fost cu siguranta cea mai mare realizare tehnologica din istoria omenirii, o realizare care a necesitat eforturile a 400.000 de persoane si care a costat echivalentul a 288 de miliarde de dolari din ziua de astazi. Si, prin prisma acestui cost, se pune intrebarea: ar fi putut fi aselenizarea un demers privat? Ar fi putut fi trimiterea unui om pe Luna o operatiune finantata si gestionata cap-coada de o companie privata?

Explorarea spatiului nu prea se potriveste cu initiativa privata. Si asta nu neaparat din cauza costurilor, pentru ca in principiu e perfect posibil sa se gaseasca 10 corporatii care sa adune suma necesara pentru a trimite (din nou) un om pe Luna sau – de ce nu? – pe Marte.

Doar ca o asemenea actiune nu ar fi practica, in sensul ca nu ar permite recuperarea investitiei si obtinerea unui profit intr-o perioada rezonabila - acesta fiind prin definitie scopul oricarei initiative private.

Telescopul Hubble, de exemplu, n-ar fi avut nicio sansa sa ajunga in spatiu daca ar fi fost un proiect privat. Investitorii ar fi trebuit sa il inchirieze pentru utilizare cercetatorilor din toata lumea sau sa vanda datele stiintifice obtinute cu ajutorul lui, ceea ce in mod sigur ar fi franat progresul in domeniu.

Pe cand asa,  guvernul SUA a decis ca nu e un efort prea mare ca fiecare american sa plateasca cca 10 $ pentru constructia, plasarea pe orbita si operarea aceastei bijuterii care a insemnat atat o explozie de noi informatii, cat si un stimulent pentru cercetari si aplicatii ulterioare.

Daca nu stiati, tehnica de obtinere a imaginilor pusa la punct pentru Hubble este folosita acum in medicina, pentru detectarea timpurie a cancerului la san.

Si acesta nu este nicidecum singurul caz in care un proiect public a avut implicatii nebanuite la momentul lansarii sale. Un exemplu foarte sugestiv vine inca de acum 100 de ani, cand industria aviatica s-a dezvoltat spectaculos, practic peste noapte, odata cu necesitatea guvernelor de a folosi aparate de zbor in timpul Primului Razboi Mondial.

Comenzile guvernamentale de avioane au scazut dupa incheierea conflagratiei, dar flota a ramas si si-a gasit utilitatea in domeniul postal, pentru transportul coletelor. Apoi cineva a avut ideea sa transporte si pasageri odata cu coletele si astfel s-a conturat aviatia civila, asa cum o cunoastem azi, extraordinar de utila si operata in mare parte in regim… privat.

Revenind la explorarea spatiala, lucrurile decurg similar si in momentul de fata. Eforturile guvernelor ne-au permis sa invatam cum sa plasam o sonda pe un asteroid si informatiile astfel obtinute pot fi folosite acum de companii private pentru profit – prin extragerea intr-o prima faza de mostre de minereuri de pe asteroizi, acesta fiind primul pas spre o activitate de minerit spatial care ar alimenta Pamantul cu resurse valoroase.

Este clar ca sunt domenii unde cele mai bune rezultate pot fi obtinute de guverne si domenii unde cele mai bune rezultate pot fi obtinute de companiile private. Important este sa intelegem ca, atunci cand vine vorba despre explorarea spatiala, intre cele doua parti intervine o simbioza, nu o competitie.

Sursa foto: www.pexels.com