de Mihai Balescu
la 19 Nov. 2017 Exclusiv
Sa zugravim pentru inceput imaginea reala: exista un asa-numit salariu brut in functie de care se calculeaza (ca procente) mai multe contributii sociale, distribuite atat in sarcina angajatului, cat si in cea a angajatorului. Astfel, avem:
1) contributia de sanatate CASS (5,5% pentru angajat, 5,2% pentru angajator)
2) contributia pentru pensie CAS ( 10,5% pentru angajat, 15,8% pentru angajator)
3) fondul de somaj (0,5% pentru angajat, 0,5% pentru angajator)
4) contributia de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (0,85% pentru angajator)
5) contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale (0,15% pentru angajator)
6) fond de garantare a salariilor (0,25% pentru angajator)
Aceste contributii insumate inseamna aproape 40%, plus ca mai intervine si un impozit pe venit de 16% care se aplica sumei care ii ramane angajatului dupa ce i se scad din brut cele 3 contributii ale sale. Una peste alta, la un brut de 3.000 de lei, angajatul se alege in mana cu 2.100 de lei, iar firma plateste cu totul cca 3.700 de lei. Sau, mai sugestiv, din cei 3.700 de lei pe care ii plateste angajatorul pentru munca salariatului sau, 1.600 de lei ii ia Statul.
E un calcul complicat, greu de asimilat chiar si de catre persoane cu studii superioare si foarte dificil de inteles de persoane mai modeste, care nici macar nu-si mai bat capul cu explicatiile trecute pe fluturasul lor de salariu. Pentru acesti oameni doar suma neta este cea care conteaza, restul (adica impozitul pe venit si contributiile) constituind doar niste chestiuni contabilicesti care nu ii privesc in nici un fel.
Iar daca pana acum aceasta ignoranta a angajatilor nu a avut vreun efect major, odata cu preconizata trecere a contributiilor sociale strict in sarcina lor lucrurile se schimba.
Concret, conform OUG 79/2017, incepand cu 1 ianuarie 2018 doar angajatii vor plati contributii sociale (35%), angajatorii nu. Pentru acestia din urma nu vor mai exista toate contributiile mentionate mai sus, ci doar o contributie asiguratorie pentru munca (2,25%), iar asta constituie un avantaj pentru ei: pastrand exemplul de mai sus, cu brutul de 3.000 de lei, angajatorii nu vor mai plati per total 3.700 de lei, ci doar 3.070 de lei.
Situatia nu este insa deloc convenabila pentru angajati: la acelasi brut de 3.000 de lei, li se vor retine 35% contributii sociale, plus 10% impozit pe venit, rezultand in final un net de doar 1.755 de lei, fata de 2.100 anterior!
Solutia ar fi ca angajatorii sa mareasca brutul de la 3.000 de lei la 3.700 (ei ar plati per total la fel ca in momentul de fata, iar netul angajatilor ar ramane si el acelasi), doar ca apare o problema: angajatorii (cei privati) nu sunt obligati sa mareasca brutul si nici nu pot fi obligati prin vreo lege! Salariul brut este o chestiune care tine strict de relatia dintre ei si angajatii lor si nicio lege nu poate interveni in aceasta relatie!
E-adevarat, unii angajatori vor opera fara ezitare aceasta marire, motivati si de faptul ca, sa zicem, forta de munca este deficitara in sectorul lor de activitate. Altii insa vor zice mersi ca ordonanta le reduce costurile cu forta de munca, iar altii, desi n-ar refuza in principiu sa mareasca bruturile, vor considera mai prudent sa astepte cateva luni, pentru ca nu cumva noua contributie asiguratorie pentru munca (2,25%, aflata in sarcina lor) sa devina brusc 25%.
Si aici intervine ignoranta angajatilor, despre care vorbeam mai devreme. Neavand habar de sistemul de contributii sociale, de sumele reale pe care le platesc angajatorii pentru salariilor lor si de toate aceste calcule si strategii explicate mai sus, ei vor privi scaderea netului lor ca fiind strict din vina angajatorilor. Iar Guvernul, singurul responsabil pentru toata harababura asta, va scapa basma curata.
Un efect cu adevarat pervers.
Comentarii