Sarutul lui Iuda - o traditie la care oamenii NU vor sa renunte ...
paste 2019religiecrestinismsarbatori
Sarutul pe care i l-a dat Iuda lui Iisus Hristos, in Gradina Ghetsemani, a ramas timp de mii de ani, simbolul tradarii si fatarniciei. Si, desi au trecut mai bine de doua mileii de atunci, dupa cum spune Biblia, omenirea inca se zbate in acest pacat, si continua sa se comporte asemeni lui Iuda, tradandu-si aproapele.
Sarutul lui Iuda este cu atat mai dureros cu cat, atat in relatarile biblice, cat si in viata noastra de zi cu zi, el are o incarcatura emotionala aparte, pe cat de profunda, pe atat de trista si de dureroasa. Si asta fiindca nu este vorba de o simpla tradare, ci despre tradarea dintre apropiati, tradarea servieta mieros, miseleste, sub forma de dragoste vicleana.
Si, daca ar exista un grad de comparatie al conceptului de tradare, acesta ar fi superlativul absolut.
Probabil ca nu exista om de pe planeta care, in aceste veacuri ce s-au scurs fara ca noi sa intelegem ceva din pildele crestine, sa nu fi tradat sau sa nu fi suferit de pe urma tradarii.
Iubim, ne daruim sufletele pe tava celor dragi, ne punem increderea in ei, le dezvaluim secretele adanci din sufletul nostru sau ne lasam condusi de ei intr-o anumita situatie, le incredintam tot ce avem mai de pret pe lume si ne trezim dezamagiti, tradati, mintiti, vanduti ... pe acei 30 de arginti care in zilele noastre pot reprezenta orice, orice lucru atat de mic si neinsemnat sau orice lucru "valoros".
Oamenii au ajuns sa se vanda intre ei pentru te miri ce. Insa nicio "rasplata" a tradarii nu compenseaza acest act abject specific subdemnitatii umane. Indiferent ca vorbim de sume colosale de bani sau de alte avantaje, tradarea dintre oameni a ajuns in aceste doua mii de ani sa se intinda la un nivel la care din partea oricui te poti astepta la orice, in zilele noastre.
Citisem undeva o cugetare interesanta "imi place tradarea, dar nu imi plac tradatorii". Este probabil maxima proverbiala a acestui act, ajuns un fenomen la scara larga. Tradarea a stat la baza facerii lumii asa cum o stim astazi si, in spatele cortinei scenei unde se joaca actele vietii de zi cu zi, atat familial, social, cat si politic, sta tradarea. Daca tradarea a avut si efecte pozitive de-a lungul istoriei in anumite situatii, tradatorii nu merita niciun fel de prezumtie de nevinovatie, fiindca ei au un scop propriu, demarcat clar de interese personale, pentru a caror realizare incalca orice principii etice de prietenie, umanitate, dragoste si respect.
"La inceput, Iuda a fost bun. Mai tarziu, ajunge sa fie iubitor de arginti (In 12, 6)"
Sarutarea lui Iuda este tot mai prezenta printre noi cu cat omenirea isi pierde din valorile de baza, se indeparteaza de moralitate si se cocoseaza sub grinda materialismului. Uitam ca bucuria adevarata sta in lucrurile marunte si ca maretia unui om nu e data de bogatiile adunate, ci de verticalitatea coloanei sale vertebrale. UItam ca bunatatea este mai de pret ca avutia si ca sinceritatea este incomesurabila. Uitam sa ne alegem prietenii dupa suflet, nu dupa avantaje si ... in toata aceasa uitare a dumnezeirii, practic, ajungem sa uitam de noi insine.
Atunci devenim si mai usor de manipulat in societate si, in timp, devenim un instrument perfect al tradarii. Fara principii, fara candoare, fara moravuri, calcam la randul nostru pe cadavre pentru a ne atinge obiectivele, obiective despre care avem falsa impresie ca odata atinse ne vor aduce fericirea.
Dar nu se intampla asa. Obiectivele atinse miseleste te golesc de demnitate, si vei constata ca asta nu se poate compensa cu niciun castig, din contra, micimea care te va cuprinde cand te vei simti atat de gol pe interior va cere si mai mult si mai mult, pana cand ambitia va distruge totul, si vor ramane in urma doar ... victime ale tradarii.
Sa nu uitam ca, in aceste zile, patimile lui IIsus trebuie sa fie mai mult decat o poveste religioasa interpretabila, discutabila sau crezuta orbeste.
Ele trebuie privite cu obiectivitate si intelepciune, si mai ales, trebuie sa avem maturitatea si dorinta de a invata ceva din ceea ce ne povestesc apostolii, tocmai ca sa nu repetam greselile trecutului, fiindca cine nu isi cunoaste trecutul, risca sa cada in plasa acelorasi greseli.
Formele fatarniciei sunt foarte diferite. O pilda a celei mai cumplite, mai pierzatoare fatarnicii, a fatarniciei de treapta diavoleasca, e sarutarea tradatoare data Domnului Iisus Hristos de catre Iuda in Gradina Ghetsimani. Acea sarutare n-a fost o marturie a dragostei, ci semn pentru strajerii pe care-i adusese acolo ca sa Il aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decat aceasta fatarnicie? Sarutul Iudei a devenit simbolul tradarii, fatarniciei, al celei mai mari josnicii si nemernicii omenesti.
(Sfantul Luca al Crimeei, La portile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxa, Bucuresti, 2004, p. 43)
Sa nu credem niciodata ca sarutul lui Iuda a fost necesar mantuirii neamului omenesc
Dincolo de realitatea zilelor noastre, sa aruncam o privire asupra originii celui mai perfid act dus la bun sfarsit de un ... om.
"Ideea de a face dintr-un sarut un mijloc de identificare a celui vandut a fost fara indoiala zamislita sub influenta demonica caci singur Iuda cu greu ar fi nascocit un gest atat de perfid", spune scriitoarea Natalia Manoilescu.
Pentru ca iudeii doreau sa-L prinda pe Hristos noaptea, identificarea Mantuitorului s-a facut printr-un sarut. Multi din garda preoteasca nu-L cunosteau pe Hristos, iar altii se temeau sa nu-L confunde cu altcineva.
Sarutul lui Iuda a fost posibil pentru ca Domnul a ingaduit acest lucru. Hristos merge de buna voie spre patimi. Sa nu uitam ca atunci cand Mantuitorul i-a intrebat pe cei care doreau sa-L prinda "Pe cine cautati?", acestia nu L-au recunoscut, desi erau cu faclii si aveau si pe Iuda cu ei. Mai mult, Scriptura ne spune ca slujitorii arhieresti "s-au dat inapoi si au cazut la pamant". Iata cat de mare era puterea lui Hristos. Iar dupa aceasta descoperire, Mantuitorul a ingaduit sa fie prins. Evanghelistul Luca spune ca si in ceasul vanzarii, El a cautat sa-l indrepte pe Iuda, spunandu-i: "Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?"
De altfel, tot timpul Mantuitorul asteapta indreptarea lui Iuda. Faptul ca Iuda avea sa-L vanda pe Hristos cu un sarut, a fost dinainte cunoscut de El. Dar asta nu inseamna ca de vina este prestiinta lui Dumnezeu. Prestiinta nu-i echivalenta cu predestinatia. Sarutul lui Iuda devine posibil prin libertatea sa.
Vinderea Sa a fost vestita de Domnul in mai multe randuri. "Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Si unul dintre voi este diavol!" (Ioan 6, 60-71). Aici il avea in vedere pe Iuda. Spunea acestea pentru ca dorea sa-l determine sa se razgandeasca in privinta tradarii. La fel face si la Cina cea de Taina, cand, dupa spalarea picioarelor ucenicilor, Hristos graieste: "voi sunteti curati, insa nu toti" (Ioan 13, 10-11) Iar din cauza pasivitatii lui Iuda, din lipsa nelepadarii gandului de a-L trada, Mantuitorul il descopera inaintea celorlalti Apostoli: "Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde" (Matei 26, 23). Si pentru ca Iuda cauta sa se ascunda, pentru ca ramane nesimtitor la dragostea Sa, Mantuitorul va incerca sa-l indrepte prin frica, ii spune: "Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea" (Matei 26, 24). Iar atunci cand Iuda intreaba "nu cumva sunt eu?", Mantuitorul i-a raspuns: "Tu ai zis". Hristos, care doreste ca toti oamenii sa se mantuiasca, dorea sa-l aduca si pe Iuda la pocainta. In cantarile din Saptamana Patimilor se spune ca "Iuda nu a voit sa inteleaga". Din aceste cuvinte reiese ca ceea ce avea sa faca Iuda nu era conform cu voia dumnezeiasca si ca Iuda avea in sine posibilitatea indreptarii.
Sa nu credem niciodata ca sarutul lui Iuda a fost necesar mantuirii neamului omenesc. Ca fara el nu ar fi avut loc prinderea si rastignirea Domnului. Daca Iuda ar fi facut ceva pe placul lui Dumnezeu, nu s-ar fi sinucis. "Sinuciderea este actul prin care omul indrazneste sa-L infrunte pe Dumnezeu, sa se aseze in locul Lui, arogandu-si dreptul de a decide asupra sfarsitului propriei sale vieti. El repeta intr-un fel fapta lui Adam, care si-a inchipuit ca poate deveni asemenea lui Dumnezeu", dupa cum marturiseste Natalia Manoilescu.
Citeste si:
Unde a disparut farmecul sarbatorilor de altadata?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
