Ambasadorul SUA la Bucuresti: Modernizarea sectorului energetic necesita investitii de 10 miliarde de dolari
suamark gitensteininvestitiienergiepiata de capital
Ca sa poata fi folosit la capacitate maxima, sistemul energetic romanesc necesita investitii de 10 miliarde de dolari in modernizare, estimeaza ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein (foto).
"Numai in sectorul energetic aveti nevoie de apoximativ 10 miliarde de dolari pentru a moderniza sectorul astfel incat sa folositi la capacitate maxima cele mai importante active strategice ale Romaniei. Acest lucru nu poate fi realizat doar cu veniturile obtinute din taxe", a spus Gitenstein, prezent la un eveniment organizat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).
El a declarat ca Romania nu a folosit piata de capital la intregul potential. Pe viitor aceasta poate juca un rol esential in atragerea de investitii interne si externe.
Gitenstein a deschis sedinta de tranzactionare de la BVB din 31 martie. Cu aceasta ocazie, ambasadorul a tinut un discurs pe teme economice intitulat "Consolidarea pietei de capital din Romania si reformarea pietei de energie".