Mai priceputi la revolutii decat la reforme

Mai priceputi la revolutii decat la reforme macronsarkozyhollandedatorie franta

Dupa ce, pe 7 mai 2017, castiga alegerile prezidentiale din Franta, Emmanuel Macron a devenit, la o saptamana distanta, al 26-lea si cel mai tanar (39 de ani) presedinte si al noualea al celei de-a cincea Republici franceze.
 Al 26-lea si al noulea, intrucat Franta a "contabilizat" si un presedinte, de doua ori interimar, pe Alain Poher, din calitatea de presedinte al Senatului Republicii Franceze.
 
Ca de obicei, in spatiul latin, desi nu este rege, ci presedinte, ungerea, inscaunarea unui sef de stat se face cu mare pompa, iar alesul promite marea cu sarea si, in cele din urma, poporul de binele caruia toti liderii se fac ca mor, nu se bucura de nici una dintre acestea, caci nici nu are atat de multa nevoie de ele ci de altceva, cum ar fi de reforme statale veritabile.
 
Intrucat acestea sunt foarte dureroase pentru majoritatea cetatenilor, desi promise mereu, se tot amana sau, in cel mai bun caz, se fac cu taraita, dupa care se revine asupra lor.
 
Se spune ca adevarul le face bine celor care il aud si rau celor care il spun. Constienta de acest lucru si satula de eterne promisiuni neduse la indeplinire de cei care le-au facut, una dintre televiziunile franceze a redifuzat, dupa alegerea lui Macron, un amalgam de reportaje, realizate “sub” mai multi presedinti francezi, din care reiese ca lucrurile nu au stat si nici nu stau bine.
 
Subiectul incandescent este datoria publica. In primul documentar, realizat prin 2010, telespectatorii vad cum, din sediul Ministerului de Finante de la Paris, un functionar care ia cu imprumut, bineinteles, in numele statului, intr-un sfert de ora, vreo 4 miliarde de euro, de pe piata interbancara.
 
La vremea respectiva, datoria suverana a Frantei trecea de 1.250.000.000.000 de euro, adica 1.250 de miliarde de euro, o mie doua sute cinci zeci de miliarde de euro…
 
De atunci, dupa ce a schimbat trei presedinti si a ajuns, iata, la al patrulea, Franta se apropie, cu viteza de peste 2.000 de euro pe secunda, de 2.300.000.000.000; 2.300 de miliarde de euro, pe scurt, 2,3 trilioane, reprezentand aproape 100% din PIB al tarii. Asta inseamna ca intreaga suflare a Hexagonului, tot ce produce ea intr-un an, ar trebui sa “dea” ca sa acopere datoria. 
 
Cine a condus Franta in ultimul deceniu? Presedintii Nicolas Sarkozy si Francois Hollande. Primul dintre acestia (aproape umar la umar cu Jacques Chirac) s-a dovedit cel mai nepopular presedinte al celei de-a cincea republici, numai pentru a fi intrecut de al doilea.
 
Nu numai la francezi, ci la latini, in general, exista o curba a euforiei/dezamagirii. Mai intai, majoritatea care il alege pe X exulta. Topaie de bucurie in public si in particular, varsa lacrimi tot de bucurie, se imbratiseaza strans. Se comporta de parca noul ales are o bagheta magica si va rezolva toate problemele.
 
Dupa ce X ajunge efectiv la carma (si constata ca nu este atat de usor cum credea) trebuie sa actioneze si atat de... bine o face, incat popularitatea-i se duce in cap, dulcea euforie se transforma in amara dezamagire, dupa care, la urmatoarele alegeri, din nou majoritatea are iluzia unui om providential si ciclul euforie/dezamagire se reia.
 
Pe 2 aprilie 1974, Valery Giscard d’Estaing (50,81%) era ales presedinte al Frantei in defavoarea lui Fransois Mitterrand si zicea de la sediul de campanie de pe rue de la Bienfaisance, adica strada Binefacerii: “Ati vrut schimbarea, nu veti fi dezamagiti! O noua era se naste astazi!” Dupa sapte ani de mandat (cati erau la vremea respectiva), atat de nedezamagiti au fost francezii, incat nu i l-au mai acordat pe al doilea.
 
Insa, le-au acordat urmatorilor doi presedinti, Francois Mitterand si Jacques Chirac. Au urmat Sarkozy si Hollande, cu cate un mandat. Primul a mai ravnit la unul, in timp ce Hollande a avut, totusi, bunul simt sa se abtina.
 
Pe 6 mai 2007, Sarkozy castiga (53,06%) in fata contracandidatei Segolene Royal si declama: “Vom scrie o noua pagina din istoria tarii noastre. Nu va voi trada, nu va voi minti, nu va voi dezamagi” (...). Franta mi-a dat totul, a venit vremea sa-i dau totul (…). In dupa-amiaza zilei de 16 mai, voi deveni presedintele Republicii franceze si ma voi apuca de treaba cu toata puterea”.
 
Cu atat de multa putere a lucrat, incat, pe vremea cand Hollande ii devenea contracandidat il critica pe Sarkozy pentru ca, dupa cinci ani de mandat, datoria publica a Frantei crescuse cu 600 de miliarde de euro, ara ramasese fara ratingul triplu A si avea un deficit comercial de 70 de miliarde de euro.
 
Pe 6 mai 2012, era randul lui Hollande sa tina un discurs, la cateva minute dupa ce afla ca este noul presedinte.
 
“Francezii au ales schimbarea, aducandu-ma la presedintia Republicii (…) Unii au avut atat de multe deceptii si de amintiri neplacute. Sunt mandru ca am fost capabil sa redau speranta (…)
 
Prima datorie a presedintelui Republicii este sa adune laolalta fiecare cetatean pentru o actiune comuna, pentru a infrunta provocarile care ne asteapa, iar acestea sunt numeroase si grele. Redresarea, mai intai, a productiei pentru a ne scoate tara din criza, reducerea deficitelor pentru a putea stapani datoria publica, pastrarea modelului nostru social, pentru a le asigura tuturor acces la serviciile publice (…)
 
Si cand, la finalul mandatului meu, voi vedea ce am facut pentru tara mea, imi voi pune numai doua intrebari: am reusit sa fac sa avanseze cauza egalitatii? Am facut ca tanara generatie sa isi ocupe locul cuvenit in cadrul Republicii? (...)
 
6 mai trebuie sa fie o data mareata pentru tara noastra, un nou inceput pentru Europa, o noua speranta pentru lume. Iata mandatul pe care mi l-ati incredintat! Este unul greu, maret si frumos. (...) Da azi inainte, sunt in slujba Frantei si ma mobilizez pentru a reusi schimbarea. Asta este misiunea mea, asta este datoria mea, sa servesc Republica, sa servesc Franta, dincolo de noi insine, sa servesc cauzele, valorile, pe care, in timpul acestor alegeri, l-am invocat si care trebuie sa se faca auzite aici, in Franta, si peste tot in Europa si in lume”.
 
Frumos, nu? Ce a urmat o stiu poate aproape toti francezii...
 
Revenind la televiziune, dupa ce reporterii dau o raita prin Suedia reformata din temelii de Goran Person, cu pretul unei imense nepopularitati, amalgamul de reportaje se incheie cu o concluzie trasa, cu multa vreme in urma de Alexis de Tocqueville: “Francezii sunt mai priceputi la revolutii decat la reforme”.

Sursa foto: facebook elysee