Plafonarea tarifelor pentru politele RCA a fost eliminata. Ce cresteri sunt asteptate

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Plafonarea tarifelor pentru politele RCA a fost eliminata. Ce cresteri sunt asteptate
Plafonarea tarifelor pentru politele RCA a fost eliminata. Ce cresteri sunt asteptate
de Andreea Pestisan la 01 Iul. 2025
Urmareste-ne pe Google News
rcaasigurareasigurare auto

Masura plafonarii tarifelor pentru asigurarea de raspundere civila auto (RCA), intrata in vigoare in urma cu doi ani, dupa falimentul Euroins, unul dintre cei mai mari asiguratori de pe piata, nu a mai fost prelungita dupa data de 30 iunie 2025. Astfel, incepand de la 1 iulie, sunt prevazute posibile cresteri ale tarifelor RCA, dar se vehiculeaza chiar si stagnari sau scaderi.

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a intervenit pe piata si a propus inghetarea temporara a tarifelor RCA la nivelul practicat de companiile de asigurari la data de 28 februarie 2023. Initial, aceasta masura a fost instituita pentru sase luni, insa a fost ulterior prelungita prin acte legislative succesive, pana la data de 30 iunie 2025.
 
In ultimii doi ani, asiguratorilor nu li s-a permis sa vanda polite RCA cu tarife peste plafoanele stabilite. Totusi, de la 1 ianuarie 2024, ASF a actualizat tariful raportat la inflatie, iar Guvernul a permis o crestere cu maximum 6,8%.
 
ASF nu a mai propus prelungirea mecanismului de plafonare a tarifelor RCA dupa 1 iulie a.c., motivand ca nu mai exista dezechilibrele care au justificat initial interventia asupra pietei. Noile tarife de referinta RCA vor fi publicate in perioada urmatoare si vor reprezenta un reper in piata pentru urmatoarele sase luni.
 
„In cadrul sedintei Consiliului ASF a fost realizata o analiza ampla privind efectele acestei masuri, iar concluzia a fost clara: nu mai sunt inregistrate dezechilibrele care justificau initial interventia asupra pietei. Piata RCA functioneaza in prezent in parametri normali si stabili, atat din perspectiva protectiei consumatorului, cat si a sustenabilitatii financiare a asiguratorilor. S-au observat imbunatatiri semnificative. Vorbim despre rezultate financiare pozitive pentru societatile de asigurare, despre o scadere a gradului de concentrare, despre functionarea corespunzatoare a mecanismului dedicat asiguratilor cu risc ridicat, dar si despre o crestere a gradului de cuprindere in asigurare. Toate acestea justifica incheierea perioadei de plafonare”, au precizat oficialii ASF, conform HotNews.ro.
 

Este preconizata o actualizare a tarifelor

 
„Piata RCA este stabila in prezent, iar parametrii tehnici si financiari nu indica premisele unor cresteri majore, semnificative de preturi dupa 1 iulie. Chiar daca modificarea legii RCA ar fi sprijinit suplimentar aceasta redresare, masurile deja implementate si rezultatele din ultimii ani au atins efectul scontat si anume normalizarea pietei.
 
Este de asteptat o actualizare a tarifelor de catre unele societati. Totusi, actualizarea se va face diferentiat, in functie de segmente si va reflecta doar evolutii obiective, cum ar fi valoarea medie a daunelor sau eventuale cresteri ale costurilor de distributie.
 
Nu exista premise pentru cresteri bruste. ASF monitorizeaza constant indicatorii-cheie ai pietei, iar in acest moment nu exista factori de presiune care sa justifice o scumpire semnificativa a tarifelor. Vor exista ajustari punctuale, dar diferentiate, in functie de segmentele de risc si de politica fiecarei companii. Mai mult, cel putin trei societati de asigurare si-au actualizat recent tarifele si nu au motive sa opereze modificari”, a transmis ASF pentru aceeasi sursa.
 

Care sunt estimarile brokerilor

 
„Va exista o crestere de 3-5% din eliminarea plafonarii la comisioanele RCA pentru brokeri. Fiind introdusa prima neta orice majorare de comision are impact direct in costul platit de consumator. Suntem unici in Europa – lipsa de profesionalism e echipei Nicu Marcu (n.a. fostul presedinte al ASF) a condus la aceasta abordare care este in defavoarea consumatorului, dar avantajeaza asiguratorii.
 
Mai mult, tinand cont ca am avut 2 ani si 3 luni in care asiguratorii nu si-au putut adapta tarifele la inflatie, estimez ca un minim 10% vom inregistra cresteri din aceasta cauza. Limitarea tarifelor nu s-a justificat pe o durata asa lunga, normal era sa se incheie dupa 6 luni, dupa care piata regla automat cererea si oferta. Deci agregat, estimez o crestere ce poate varia intre 13-15%. Mai mult, se revine la vechea schema de calcul de la BAAR pentru polite cu risc ridicat, care va conduce la tarife B0 de 12,000 Ron/camion”, a declarat, pentru HotNews.ro, Viorel Vasile, seful Safety Broker, cel mai mare broker local de asigurari.
 
Dorel Duta, directorul Hobbit Broker de asigurare si presedinte al UNSICAR (Uniunea brokerilor de asigurare), prevede „posibile cresteri in marile aglomerari urbane (Bucuresti-Ilfov, Valea Prahovei, Ploiesti, Constanta, Brasov, Timisoara, Cluj, Iasi), unde frecventa daunelor este mai mare. In schimb, localitatile mai mici si soferii cu un comportament corect in trafic (clasele de bonus 6, 7 si 8) ar putea beneficia de stagnari sau chiar scaderi, datorita concurentei”, potrivit aceleiasi surse.

Citeste si: Rabla 2025, blocata peste noapte. Piata auto, in prag de colaps: „Este un dezastru economic si o lovitura pentru romanii care si-au facut planuri”
 

Ce anunta asiguratorii

 
Groupama Romania, lider al pietei pe segmentul RCA, a evitat sa comenteze evolutia tarifelor in perioada urmatoare „din ratiuni ce tin de respectarea normelor legale de concurenta”. 
 
„Ceea ce putem spune este ca Groupama isi stabileste in mod independent tarifele, cu respectarea legislatiei aplicabile si avand ca prioritate livrarea unui nivel foarte bun al serviciilor, la pretul corect”, au transmis reprezentantii companiei pentru Profit.ro.
 
Reprezentantii Allianz-Tiriac Asigurari au declarat, pentru aceeasi publicatie, ca societatea "ramane fidela politicii de a stabili un pret corect pentru fiecare profil de risc". 
 
"Frecventa si severitatea daunelor influenteaza tarifele atat in sensul cresterii, cat si al descresterii, in functie de istoricul fiecarui client. Intr-un mediu concurential, ajustarile tarifare pot avea loc in ambele directii. De asemenea, asiguratorii pot aplica discount-uri comerciale conform politicilor interne, pentru a atrage segmente specifice de clienti in portofoliu, ceea ce poate conduce la reduceri suplimentare ale tarifelor", au precizat reprezentantii asiguratorului.
 

Cum arata piata in primul trimestru

 
La 31 martie 2025, sapte asiguratori erau autorizati de ASF sa desfasoare activitati de asigurare RCA: Allianz-Tiriac Asigurari SA, Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA, Eazy Asigurari SA, Generali Romania Asigurare Reasigurare SA, Grawe Romania Asigurare SA, Groupama Asigurari SA si Omniasig Vienna Insurance Group SA. Pe piata RCA din Romania isi mai desfasoara activitatea in baza dreptului de stabilire doua sucursale: Axeria IARD si Hellas Direct.
 
Gradul de concentrare se mentine ridicat pentru primii asiguratori din top si in trimestrul I 2025, astfel ca primele 3 societati de asigurare cumulau aproximativ 55% din portofoliul de asigurari RCA din Romania in primele sase luni ale anului.
 
Valoarea totala a primelor de asigurare subscrise pentru asigurarile RCA de societatile autorizate si reglementate de ASF, sucursalele si societatile care isi desfasoara activitatea in baza libertatii de a presta servicii (FoS) s-a situat la aproximativ 2,38 miliarde lei in trimestrul I 2025, in crestere cu 11% comparativ cu aceeasi perioada din anul precedent, se arata in raportul ASF privind Evolutia pietei asigurarilor in trimestrul I 2025.
 
Eliminarea plafonarii RCA nu ar trebui sa duca automat la scumpiri masive, dar este asteptata o crestere moderata, diferentiata pe segmente de risc si regiuni. Brokerii estimeaza un salt intre 10-15%, in timp ce ASF si asiguratorii considera ca vor fi ajustari controlate. In esenta, piata RCA revine la mecanismele normale de formare a preturilor, bazate pe concurenta, profil de risc si istoric de dauna.

Citeste si: Ce se intampla cu prosumatorii din Romania dupa 1 iulie? Raspunsuri oficiale de la ANRE
 
Sursa foto: pexels.com
 

Ultimele NOUTATI

E posibila reducerea salariului  unui angajat fara acordul acestuia?
Companii

E posibila reducerea salariului unui angajat fara acordul acestuia?

today01 Iul. 2025
Ingrasaminte NPK si dereglarile de nutritie: Cum hranim corect plantele?
Casa si gradina

Ingrasaminte NPK si dereglarile de nutritie: Cum hranim corect plantele?

today01 Iul. 2025
Se scumpesc vacantele! Paradoxal, s-ar putea sa fie mai scump sa mergi la Constanta decat in Grecia sau Italia
Travel

Se scumpesc vacantele! Paradoxal, s-ar putea sa fie mai scump sa mergi la Constanta decat in Grecia sau Italia

today30 Iun. 2025
Ce se intampla cu prosumatorii din Romania dupa 1 iulie? Raspunsuri oficiale de la ANRE
Ultimele stiri economice

Ce se intampla cu prosumatorii din Romania dupa 1 iulie? Raspunsuri oficiale de la ANRE

today30 Iun. 2025
Tik Tok si-a infiintat subsidiara in Romania. Nici nu e de mirare, romanii sunt campioni la cadouri si tap-tap
Social Media

Tik Tok si-a infiintat subsidiara in Romania. Nici nu e de mirare, romanii sunt campioni la cadouri si tap-tap

today30 Iun. 2025
Lectie de economie predata in mare stil de Polonezi - de la saracie similara Romaniei postdecembriste, la cea mai mare economie din Estul Europei
Economie

Lectie de economie predata in mare stil de Polonezi - de la saracie similara Romaniei postdecembriste, la cea mai mare economie din Estul Europei

today30 Iun. 2025
Cati bani are, de fapt, Jeff Bezos si ce si-ar putea cumpara daca ar vrea sa-i cheltuiasca pe toti?
Economie

Cati bani are, de fapt, Jeff Bezos si ce si-ar putea cumpara daca ar vrea sa-i cheltuiasca pe toti?

today30 Iun. 2025
Pasi esentiali pentru o gestiune eficienta si sigura a companiei tale
Companii

Pasi esentiali pentru o gestiune eficienta si sigura a companiei tale

today30 Iun. 2025
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE
Aboneaza-te la Newsletterul Gratuit. Zilnic in Inboxul tau.
Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare, Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT Raportul Special de mai jos?
E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE

Aboneaza-te la
Newsletterul Gratuit.
Zilnic in Inboxul tau.

Vrei sa fii la curent cu cele mai noi articole
despre Antreprenoriat, Economie, Imobiliare,
Auto, IT&C si sa primesti GRATUIT
Raportul Special
"E-FACTURA. E-TRANSPORT: SANCTIUNI. AMENZI. SOLUTII PRACTICE"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016
x