Pauzele dese, cheia marilor insuccese in educatie
pauza educatieziua educatieilipsa educatie
Din 1994, in fiecare an, pe 5 octombrie, este sarbatorita Ziua Internationala a Educatiei. Si cum se sarbatoreste mai bine, la noi, o zi internationala? Facand/luand o pauza...
De Ziua Internationala a Educatiei, elevii din unele judete si cei din Bucuresti nu au mers la cursuri, iar, in alte parti ale tarii, au fost organizate activitati dedicate evenimentului.
Bravo - elevilor/profesorilor care si-au umplut ziua educatiei citind, ducandu-se la muzee, concerte, teatru sau facand educatie fizica!
Dar, pe ansamblu, cine stie cati si-au petrecut timpul astfel, in tara in care o gospodarie a cheltuit, anul trecut, 4,05 lei pe luna, pentru educatie, iar statul roman este pe ultimul loc in Uniunea Europeana, in functie de sumele alocate domeniului: 248 de euro pe locuitor, la o medie de 1.400 de euro, in UE.
Romania este pe ultimul loc in UE si la procentul din PIB alocat educatiei: 3,1%, in 2015, urmata de Irlanda (3,7%), Bulgaria si Italia (4%), in timp ce media UE a fost de 4,9%.
Tot noi nu acordam nici macar 0,3% din PIB pentru cercetare, in conditiile in care alte tari sunt aproape de 3%.
De asemenea, datele Eurostat arata ca, in 2016, cele mai ridicate rate de abandon scolar se inregistrau in Malta (19,6%), Spania (19%) si Romania (18,5%).
Cele mai mici rate erau in Croatia (2,8%), Lituania (4,8%) si Slovenia (4,9%). In 2016, fata de 2006, abandonul scolar a scazut in toate statele membre (pentru care exista date disponibile), cu exceptia Cehiei, Romaniei si Slovaciei, unde rata nici macar nu a stagnat, ci a crescut, in cazul Romaniei, de la 17,9%, la 18,5%.
In acelasi timp, in intreaga Uniune Europeana, ponderea celor care au abandonat anticipat scoala (18-24 ani) a scazut de la 17%, in 2002, la 10,7%, in 2016.
Tinta UE este reducerea ratei abandonului scolar sub 10%, pana in 2020. Austria, Belgia, Cipru, Croatia, Danemarca, Finlanda, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda si Slovenia indeplinesc deja acest obiectiv.
Daca am avea politicieni care lucreaza cu adevarat in favoarea cetateanului si a tarii, atunci presedintele statului, cei ai Parlamentului, prim-ministrul si ministrul Educatiei nu s-ar mai duce sa… inaugureze anul la scoli, licee, colegii nationale, cu rezultate exceptionale.
Cum sa le vorbesti celor mai buni profesori si celor mai buni elevi din Romania despre sistemul de invatamant care nu functioneaza?
Tocmai pentru ca ei sunt niste exceptii, au reusit (si foarte probabil vor mai reusi) sa faca asa-numita performanta, indiferent de regimul politic, indiferent de cate ori s-a schimbat Legea educatiei, de existenta manualului unic sau a celor alternative si indiferent de bugetul alocat educatiei/invatamantului.
Cum sa vorbesti in buric de Bucuresti, Ploiesti, Brasov, Iasi, Timisoara, Cluj, despre scolile fara autorizatie de functionare? Cine tre' sa rezolve problemele astea? Profesorii de la Lazar, Sava sau Saguna?
Sau ce sa faca bordeiele cu pretentie de scoli? Sa astepte sa termine liceul elitele si, presupunand ca acestea vor ramane in tara, sa transforme chirpiciul in caramizi imbinate cu mortar?
Ar fi mai nimerit ca, in fiecare an, pe 15 septembrie, fiecare... inalt demnitar/politician (cu pretentii la fel de inalte) sa se duca la cele mai amarate scoli si la cele mai amarate licee, cu cele mai slabe rezultate, la alea unde nimeni nu promoveaza "bacul", la cele care alcatuiesc exceptia negativa.
Dar, atunci, cum ar mai radia ei in fata camerelor de luat vederi? Unde ar mai fi gloria si emfaza? Cum s-ar mai putea autoridica in slavi?
Pana la urma, nu sunt demagogia si priza pe care o are ea la populatie tot o consecinta a lipsei de educatie?
In Romania, in ciuda asa-zisei empatii, suntem obisnuiti sa nu ne pese de CELALALT. In egoismul nostru (evident, nerecunoscut), ii stranutam/tusim in nas CELUILALT, il calcam in/pe picioare si vrem ca tot el sa-si ceara scuze.
Nu ne mai strigam articulat, prin delicioase sloganuri, plangerile impotriva statului, ci sunam din vuvuzele, nepasatori la sutele de oameni, "vinovati" ca locuiesc pe traseul pe care ne manifestam hiperdecibelic frustrarea.
Claxonam inutil, in 90% din cazuri (de aia, “pe vremuri”, cu totul justificat, claxonatul era interzis, in multe zone), fara sa ne pese/gandim ca, pentru noi, este o singura apasare pe miezul volanului, dar, pentru locuitorii strazilor intens circulate si etern blocate, sunt sute, intr-o singura zi.
In autobuze, tramvaie, troleibuze, ne urcam pe la coborare, deranjam zeci de semeni pentru ca, desi vrem sa stam “la spate”, intram prin partea opusa.
Daca suntem batrani sau tinem copii in brate/de mana, ni se pare ca avem toate drepturile din lume, in timp ce CELALALT nu are niciunul.
Dar poate ca exemplul suprem pentru deficitul de educatie din Romania este opozitia, chiu cu vaiul legat de VACCIN, una dintre cele mai mari cuceriri (medicale) din istoria omenirii, gratie careia nu mai murim ca mustele sub plici, ba inca ni s-a prelungit enorm (fata de epocile trecute) durata de viata.
Si, in ciuda tuturor acestora, noi ne permitem sa luam o pauza din educatie? De fapt, nu vi se pare ca, la orice fel de educatie, o tinem tot intr-o pauza?
Un produs media marca Rentrop&Straton 
